Legi asupra jertfelor în țară
1 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 2 Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Când veți intra în țara locuințelor voastre, pe care v‐o dau, 3 și veți aduce o jertfă arsă cu foc Domnului, o ardere de tot, sau o jertfă pentru împlinirea unei juruințe, sau un dar de bună voie, sau la sărbătorile voastre, ca să faceți un miros plăcut Domnului din cireadă sau din turmă; 4 atunci cel ce își aduce darul Domnului să aducă dar de mâncare a zecea parte din floarea făinii frământată cu a patra parte dintr‐un hin de untdelemn. 5 Și să aduci a patra parte dintr‐un hin de vin ca dar de băutură cu arderea de tot sau cu jertfa, pentru un miel. 6 Și pentru un berbece să aduci ca dar de mâncare două zecimi de floarea făinii frământată cu untelemn și a treia parte dintr‐un hin de untdelemn, 7 și să aduci a treia parte dintr‐un hin de vin, ca dar de băutură, miros plăcut Domnului. 8 Și dacă vei aduce un vițel ca ardere de tot, sau ca jertfă pentru împlinirea unei juruințe, sau ca jertfă de pace Domnului, 9 să se aducă cu vițelul ca dar de mâncare trei zecimi de floarea făinii frământată cu o jumătate de hin de untdelemn. 10 Și să aduci o jumătate de hin de vin ca dar de băutură, ca jertfă arsă cu foc, de un miros plăcut Domnului. 11 Așa să se facă pentru un bou sau un berbece sau un miel sau un ied, 12 după numărul ce veți jertfi așa să faceți cu fiecare după numărul lor. 13 Toți băștinașii să facă aceste lucruri așa, când vor aduce o jertfă arsă cu foc de miros plăcut Domnului. 14 Și dacă va sta vremelnic cu voi vreun străin de loc, sau oricine va fi între voi în neamurile voastre, și va face o jertfă arsă cu foc de miros plăcut Domnului, cum faceți voi, așa să facă. 15 Pentru adunare să fie un singur așezământ pentru voi și pentru străinul de loc care stă vremelnic cu voi, un așezământ în veac în neamurile voastre; cum sunteți voi așa să fie și străinul de loc înaintea Domnului. 16 O singură lege și un singur așezământ va fi pentru voi și pentru străinul de loc care stă vremelnic cu voi. 17 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 18 Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Când veți intra în țara în care vă fac să intrați, 19 atunci va fi așa : când veți mânca din pâinea țării, veți aduce un dar ridicat Domnului. 20 Să aduceți o turtă din pârga plămădelii voastre ca dar ridicat; ca darul din arie așa să‐l ridicați. 21 Să dați un dar ridicat Domnului din pârga plămădelii voastre în neamurile voastre. 22 Și dacă veți păcătui din nebăgare de seamă și nu veți face toate aceste porunci, pe care le‐a vorbit Domnul lui Moise, 23 tot ce vă porunci Domnul prin Moise, din ziua în care a dat poruncă Domnul și deatunci înainte în neamurile voastre; 24 atunci va fi așa : dacă s‐a făcut din nebăgare de seamă, ascuns de ochii adunării, toată adunarea să aducă un vițel ca ardere de tot, ca miros plăcut Domnului și darul său de mâncare și darul său de băutură, după rânduială, și un țap din capre ca jertfă pentru păcat. 25 Și preotul să facă ispășire pentru toată adunarea copiilor lui Israel și li se va ierta; căci a fost o nebăgare de seamă și ei și‐au adus darul înaintea Domnului, o jertfă arsă cu foc Domnului și jertfa lor pentru păcat pentru nebăgarea lor de seamă. 26 Și se va ierta întregii adunări a copiilor lui Israel și străinului de loc care va sta vremelnic între ei, căci în ce privește pe tot poporul s‐a făcut din nebăgare de seamă. 27 Și dacă un suflet va păcătui din nebăgare de seamă, să aducă o capră de un an ca jertfă pentru păcat. 28 Și preotul să facă ispășire pentru sufletul care a făcut din nebăgare de seamă, când a păcătuit din nebăgare de seamă, înaintea Domnului, ca să facă ispășire pentru el și i se va ierta. 29 Să fie o singură lege pentru voi, atât pentru băștinașul dintre copiii lui Israel și pentru străinul de loc care stă vremelnic printre ei , cu privire la cel ce face ceva din nebăgare de seamă. 30 Dar sufletul care va lucra cu mână înaltă, fie băștinaș fie străin de loc, hulește pe Domnul și sufletul acela să fie stârpit din poporul său. 31 Pentru că a disprețuit cuvântul Domnului și a călcat porunca lui, sufletul acela să fie stârpit cu desăvârșire, nelegiuirea lui va fi asupra lui. 32 Și când copiii lui Israel erau în pustie, au aflat pe un om strângând lemne în ziua sabatului. 33 Și cei ce l‐au aflat strângând lemne l‐au adus la Moise și Aaron și la toată adunarea. 34 Și l‐au pus sub pază pentru că nu se spusese ce să‐i facă. 35 Și Domnul a zis lui Moise: Omul să fie omorât: toată adunarea să‐l ucidă cu pietre afară din tabără. 36 Și toată adunarea l‐a dus afară din tabără și l‐au ucis cu pietre și a murit, după cum poruncise Domnul lui Moise.
Ciucurii de la haine
37 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 38 Vorbește copiilor lui Israel și poruncește‐le să‐și facă ciucuri la colțurile hainelor în neamurile lor, și peste ciucurele colțurilor să pună un fir de material albastru. 39 Și să vă fie un ciucure ca să vă uitați la el și să vă aduceți aminte de toate poruncile Domnului și să le faceți; și să nu iscodiți după inima voastră și ochii voștri după care curviți . 40 Ca să vă aduceți aminte și să faceți toate poruncile mele și să fiți sfinți pentru Dumnezeul vostru. 41 Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v‐am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
Daruri suplimentare diferitelor jertfe
1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara în care veți locui, pe care v-o voi da, 3 și veți aduce Domnului o jertfă mistuită de foc – fie o ardere-de-tot, fie o jertfă pentru împlinirea unui jurământ deosebit sau un dar de bunăvoie sau o jertfă cu ocazia sărbătorilor periodice – ca să faceți din cirezile sau turmele voastre o aromă plăcută Domnului, 4 cel care va aduce Domnului ofranda sa va trebui să aducă și un dar de mâncare dintr-o zecime de efă de făină aleasă, amestecată cu un sfert de hin de ulei. 5 Pentru fiecare miel adus ca jertfă sau ca ardere-de-tot, să aducă și un sfert de hin de vin ca jertfă de băutură.
6 Pentru fiecare berbec să aducă și un dar de mâncare din două zecimi de efă de făină aleasă, amestecată cu o treime de hin de ulei, 7 și o jertfă de băutură dintr-o treime de hin de vin, de o aromă plăcută Domnului.
8 Când vor aduce un taur ca jertfă sau ca ardere-de-tot pentru împlinirea unui jurământ deosebit sau ca jertfă de pace în cinstea Domnului, 9 să aducă împreună cu taurul un dar de mâncare din trei zecimi de efă de făină aleasă, amestecată cu o jumătate de hin de ulei 10 și o jertfă de băutură din jumătate de hin de vin ca jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. 11 Așa să se facă pentru fiecare bou sau berbec sau pentru fiecare dintre miei sau iezi. 12 Așa să se facă pentru fiecare în parte, oricare ar fi numărul lor.
13 Așa să facă orice băștinaș care își va aduce jertfa mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. 14 Dacă vreun străin care locuiește cu voi sau care se naște printre voi de-a lungul generațiilor voastre, va dori să aducă o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului, el va trebui să facă așa cum faceți voi. 15 Să fie o singură hotărâre pentru toată adunarea, atât pentru voi, cât și pentru străinul care locuiește printre voi, o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre. Și voi și străinul veți fi la fel înaintea Domnului. 16 Să fie aceeași lege și aceeași poruncă atât pentru voi, cât și pentru străinul care locuiește cu voi»“.
17 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 18 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara în care vă duc 19 și când veți mânca din pâinea țării, să aduceți Domnului o contribuție prin ridicare. 20 Din prima parte a aluatului să aduceți o turtă drept contribuție ca dar ridicat. S-o aduceți așa cum aduceți o contribuție din aria de treierat. 21 De-a lungul generațiilor voastre, să oferiți Domnului această contribuție din prima parte a aluatului vostru.
Jertfe pentru păcatul fără voie
22 Dacă păcătuiți din greșeală și nu împliniți toate aceste porunci pe care i le-a spus Domnul lui Moise 23 – tot ce v-a poruncit Domnul prin Moise, din ziua în care Domnul a dat porunci și până mai târziu, de-a lungul generațiilor voastre – 24 deci, dacă întreaga comunitate a păcătuit fără voie, fără să-și dea seama, atunci toată comunitatea să aducă un taur ca ardere-de-tot de o aromă plăcută Domnului, împreună cu un dar de mâncare și cu darul de băutură, în conformitate cu reglementările stabilite, și un țap ca jertfă pentru păcat. 25 Preotul să facă ispășire pentru toată comunitatea fiilor lui Israel și ei vor fi iertați, căci au păcătuit fără voie și și-au adus atât ofranda, adică jertfa mistuită de foc pentru Domnul, cât și jertfa pentru păcat înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-au comis fără voie. 26 Toată comunitatea fiilor lui Israel va fi iertată, atât ei, cât și străinii care locuiesc în mijlocul lor, pentru că tot poporul a păcătuit fără voie.
27 Dacă cineva păcătuiește fără voie, să aducă o capră de un an ca jertfă pentru păcat. 28 Preotul să facă ispășire înaintea Domnului pentru cel care a păcătuit fără voie și după ce va face ispășire pentru el, va fi iertat. 29 Să fie aceeași lege pentru toți aceia care păcătuiesc fără voie, atât pentru băștinașul dintre fiii lui Israel, cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul lor.
30 Însă cel ce păcătuiește cu voie – indiferent dacă este băștinaș sau străin – Îl hulește pe Domnul. Omul acela va trebui să fie nimicit din mijlocul poporului. 31 Fiindcă a disprețuit Cuvântul Domnului și a încălcat porunca Lui, omul acela să fie nimicit pe deplin. Pedeapsa pentru nelegiuire va fi asupra lui»“.
Pedeapsa pentru încălcarea Sabatului
32 În timp ce fiii lui Israel erau în deșert, au găsit un om adunând vreascuri în ziua de Sabat. 33 Cei care-l găsiseră adunând vreascuri l-au adus înaintea lui Moise, a lui Aaron și a întregii comunități. 34 Pentru că încă nu era clar ce trebuie să i se facă, l-au pus sub pază. 35 Domnul i-a zis lui Moise: „Omul acela să fie pedepsit cu moartea. Întreaga adunare să-l omoare cu pietre în afara taberei“. 36 Întreaga adunare l-a dus în afara taberei și l-a omorât cu pietre, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise.
Ciucurii de la veșminte
37 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 38 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le să-și facă ciucuri la colțurile hainelor, de-a lungul generațiilor lor, și să pună un șnur albastru pe ciucurele de la fiecare colț. 39 Când veți avea ciucurii aceștia, să vă uitați la ei și să vă aduceți aminte de toate poruncile Domnului ca să le puteți împlini. Și, astfel, nu veți mai umbla după poftele inimilor voastre și ale ochilor voștri, după care v-ați luat ca să preacurviți. 40 Așa vă veți aduce aminte să împliniți toate poruncile Mele și veți fi sfinți pentru Dumnezeul vostru. 41 Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-am scos din țara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru“.