Slujbele chehatiților
1 Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: 2 Numărați capetele fiilor lui Chehat dintre fiii lui Levi, după familiile lor, după casele părinților lor, 3 de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, toți cei ce merg la oaste, ca să lucreze în cortul întâlnirii. 4 Aceasta este slujba fiilor lui Chehat în cortul întâlnirii: Sfânta sfintelor . 5 Când va pleca tabăra, Aaron și fiii lui să vină și să dea jos perdeaua despărțitoare și să acopere cu ea chivotul mărturiei. 6 Și să pună peste ea o învelitoare de piele de vițel de mare și să întindă peste ea o haină întreagă de material albastru și să‐i pună pârghiile . 7 Și peste masa pâinii pentru punerea înainte să întindă o haină de material albastru și să pună pe ea ceștile și lingurile și ulcioarele și potirele pentru turnat; și pâinea cea necurmată să fie pe ea. 8 Și ei să întindă peste ele o haină de material cărmeziu și s‐o acopere cu un acoperământ de piele de vițel de mare și să‐i pună pârghiile. 9 Și să ia o haină de material albastru, și să acopere sfeșnicul luminei și candelele lui și mucările lui și vasele lui pentru mucuri și toate vasele lui de untdelemn cu care se slujesc la el. 10 Și să‐l pună pe el și toate uneltele lui într‐un acoperământ din piei de vițel de mare și să‐l pună pe o pârghie. 11 Și peste altarul de aur să întindă o haină de material albastru și să‐l acopere cu un acoperământ din piei de vițel de mare și să‐i pună pârghiile. 12 Și să ia toate uneltele de slujbă, cu care se slujesc în sfântul locaș, și să le pună într‐o haină de material albastru și să le acopere cu un acoperământ din piei de vițel de mare și să le pună pe o pârghie. 13 Și să curățe altarul de cenușă și să întindă o haină de purpură peste el. 14 Și să pună deasupra toate uneltele lui cu care se slujesc la el: tigăile de cărbuni, furculițele și lopețile și farfuriile, toate uneltele altarului, și să întindă peste el o învelitoare de piei de vițel de mare și să‐i pună pârghiile. 15 Și după ce Aaron și fiii lui vor fi sfârșit de acoperit sfântul locaș și toate uneltele sfântului locaș, când va fi să plece tabăra, după aceea să vină fiii lui Chehat să‐l ducă, dar să nu se atingă de lucrurile sfinte ca să nu moară. Aceasta este sarcina fiilor lui Chehat în cortul întâlnirii. 16 Și Eleazar, fiul lui Aaron, preotul, să aibă privegherea peste untdelemnul pentru lumină și tămâia mirositoare și darul de mâncare necurmat și untdelemnul ungerii, privegherea peste tot locașul și peste tot ce este în el, sfântul locaș și uneltele lui. 17 Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: 18 Nu lăsați să se stingă seminția familiilor chehatiților dintre leviți; 19 ci să le faceți aceasta ca să trăiască și să nu moară când se apropie de Sfânta Sfintelor : Aaron și fiii săi să intre și să‐i așeze pe fiecare la lucrul său și la sarcina sa. 20 Dar ei să nu intre să vadă lucrurile sfinte, nici cât ar înghiți, ca să nu moară.
Slujbele gherșoniților
21 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 22 Numără capetele fiilor lui Gherșon după casele părinților lor, după familiile lor. 23 Să‐i numeri de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, pe toți cei ce merg la oaste ca să lucreze în cortul întâlnirii. 24 Aceasta este slujba familiilor gherșoniților, ce să lucreze și să poarte. 25 Să poarte covoarele locașului și cortul întâlnirii, învelitoarea lui și acoperământul de piei de vițel de mare, care este deasupra lui, și perdeaua de la intrarea cortului întâlnirii 26 și perdelele curții și perdeaua intrării de la poarta curții, care înconjoară locașul și altarul, și funiile lor și toate uneltele lor de slujbă; și tot ce este de făcut pentru el să fie slujba lor. 27 Toată slujba fiilor gherșoniților în tot ce au ei să poarte și în toată slujba lor să fie sub porunca lui Aaron și a fiilor lui și să dați în sarcina lor tot ce au să poarte. 28 Aceasta este slujba familiilor fiilor lui Gherșon în cortul întâlnirii; și ce au ei de purtat să fie sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul.
Slujbele fiilor lui Merari
29 Să numeri pe fiii lui Merari după familiile lor, după casele părinților lor. 30 Să‐i numeri de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani pe toți cei ce intră la lucru ca să facă slujba la cortul întâlnirii. 31 Și aceasta este paza sarcinei lor, după toata slujba lor la cortul întâlnirii: scândurile locașului și drugii lui și stâlpii lui și picioarele lui. 32 și stâlpii curții de jur împrejur și picioarele lor și țărușii lor și funiile lor cu toate uneltele lor și cu toată slujba lor; să le numărați pe nume uneltele pe care au sarcina să le poarte. 33 Aceasta este slujba familiilor fiilor lui Merari, după toată slujba lor în cortul întâlnirii, sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul. 34 Și Moise și Aaron și mai marii adunării au numărat pe fiii chehatiților, după familiile lor și după casele părinților lor, 35 de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, pe toți cei ce au intrat la lucru pentru slujbă în cortul întâlnirii. 36 Și cei numărați din ei, după familiile lor, au fost două mii șapte sute cincizeci. 37 Aceștia sunt cei numărați din familiile chehatiților, toți care au slujit în cortul întâlnirii, pe care i‐au numărat Moise și Aaron după porunca Domnului prin Moise. 38 Și cei numărați dintre fiii lui Gherșon, după familiile lor și după casele părinților lor, 39 de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, toți cei ce au intrat la lucru pentru slujbă în cortul întâlnirii: 40 cei numărați ai lor după familiile lor, după casele părinților lor, erau două mii șase sute treizeci. 41 Aceștia sunt cei numărați din familiile fiilor lui Gherșon, toți cei ce au slujit la cortul întâlnirii, pe care i‐au numărat Moise și Aaron după porunca Domnului. 42 Și cei numărați din familiile fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinților lor, 43 de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, toți cei ce au intrat la lucru pentru slujbă în cortul întâlnirii, 44 cei numărați ai lor după familiile lor, erau trei mii două sute. 45 Aceștia sunt cei numărați dintre familiile fiilor lui Merari, pe care i‐au numărat Moise și Aaron după porunca Domnului prin Moise. 46 Toți cei numărați, pe care i‐au numărat Moise și Aaron și mai marii lui Israel dintre Leviți, după familiile lor și după casele părinților lor, 47 de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, toți cei ce au venit să slujească în lucrul slujbei și în lucrul purtării sarcinilor în cortul întâlnirii, 48 cei numărați ai lor, erau opt mii cinci sute optzeci. 49 Au fost numărați după porunca Domnului, de Moise, fiecare pentru slujba sa și pentru sarcina sa; și au fost numărați de el, cum poruncise Domnul lui Moise.
Responsabilitățile chehatiților
1 Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: 2 „Numărați-i pe fiii lui Chehat separat de ceilalți leviți, după clanurile și familiile lor, 3 de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe oricine poate veni la datorie ca să facă vreo lucrare în Cortul Întâlnirii.
4 Aceasta este slujirea fiilor lui Chehat în Cortul Întâlnirii: vor avea grijă de lucrurile preasfinte. 5 La pornirea taberei, Aaron și fiii săi să intre, să dea jos draperia despărțitoare și să acopere Chivotul Mărturiei cu ea. 6 Să pună deasupra ei o învelitoare din piele trainică și să întindă peste aceasta o acoperitoare în întregime de culoare albastră, apoi să-i pună drugii.
7 Peste masa prezentării să întindă o acoperitoare de culoare albastră și să pună pe ea farfuriile, vasele pentru tămâie, ulcioarele și bolurile pentru jertfele de băutură. Pâinea prezentării să fie pe ea. 8 Să întindă peste acestea o acoperitoare stacojie, iar peste aceasta să pună o învelitoare din piele trainică. Apoi să-i pună mesei drugii.
9 Să ia o învelitoare de culoare albastră și să acopere sfeșnicul pentru luminat cu candelele lui, cleștii lui pentru cărbuni, tăvițele lui și toate vasele pentru ulei folosite la întrebuințarea lui. 10 Să-l pună, cu toate obiectele lui, într-o învelitoare din piele trainică și să-l așeze pe cadrul de lemn folosit la transportul lui.
11 Peste altarul de aur să întindă o acoperitoare de culoare albastră, iar peste aceasta să pună o învelitoare din piele trainică. Apoi să-i pună drugii.
12 Să ia apoi toate uneltele pentru slujbă, cu care ei slujesc în Lăcaș, să le pună într-o acoperitoare de culoare albastră, să le acopere cu o învelitoare din piele trainică și să le pună pe targă.
13 Să ia cenușa de pe altar și să întindă peste altar o acoperitoare de culoare purpurie. 14 Să pună pe el toate uneltele lui, cu care ei slujesc acolo: fărașele pentru cărbuni, furculițele, lopețile, vasele, toate uneltele altarului. Să întindă peste el o învelitoare din piele trainică și să-i pună drugii.
15 După ce Aaron și fiii săi vor termina de acoperit Lăcașul și toate lucrurile Lăcașului, iar tabăra va fi gata de pornire, fiii lui Chehat să vină și să ducă aceste lucruri. Dar să nu atingă niciunul dintre lucrurile sfinte pentru că vor muri. Acestea sunt poverile fiilor lui Chehat în Cortul Întâlnirii.
16 Elazar, fiul preotului Aaron, va fi responsabil de uleiul pentru luminat, de tămâia mirositoare, de darul de mâncare continuu, de uleiul pentru ungere, de tot Tabernaculul cu tot ce este în el, de Lăcaș și de obiectele lui“.
17 Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: 18 „Să nu lăsați să fie nimicită din mijlocul leviților seminția clanurilor chehatiților. 19 Iată ce să faceți pentru ei, ca să trăiască și să nu moară atunci când se vor apropia de lucrurile preasfinte: Aaron și fiii lui să vină și să pună pe fiecare la slujba lui și la povara lui. 20 Să nu intre să se uite când lucrurile sfinte sunt învelite, pentru că altfel vor muri“.
Responsabilitățile gherșoniților
21 Apoi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 22 „Numără-i și pe fiii lui Gherșon, după familiile părinților lor, după clanurile lor. 23 Să-i numeri, de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani, pe toți aceia care sunt în stare să facă vreo lucrare în Cortul Întâlnirii.
24 Iată care este slujirea în care să fie implicate clanurile gherșoniților, atunci când lucrează și duc poverile: 25 să ducă draperiile Tabernaculului, Cortul Întâlnirii cu învelitoarea lui, acoperitoarea din piei trainice care se pune deasupra, draperia de la intrarea în Cortul Întâlnirii, 26 draperiile curții, draperia de la intrarea pe poarta curții care înconjoară Tabernaculul și altarul, funiile lor și toate obiectele pentru slujba lor. Să slujească potrivit cu tot ceea ce trebuie făcut pentru acestea. 27 Toată slujirea fiilor gherșoniților cu privire la orice povară dată lor și la orice slujbă a lor să fie făcută la porunca lui Aaron și a fiilor săi. Să aibă ca responsabilitate orice povară dată lor. 28 Aceasta este slujirea clanurilor fiilor gherșoniților la Cortul Întâlnirii. Responsabilitatea lor să fie sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
Responsabilitățile merariților
29 Cu privire la fiii lui Merari, să-i numeri după clanurile și familiile lor. 30 Să-i numeri de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe oricine vine la datorie ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. 31 Aceasta este responsabilitatea lor cu privire la poverile date lor, potrivit cu toată slujirea lor la Cortul Întâlnirii: scândurile Tabernaculului cu drugii lor, stâlpii, piedestalele, 32 stâlpii curții de jur împrejur, piedestalele lor, țărușii lor și funiile lor, toate obiectele lor și tot ce este nevoie pentru slujba lor. Să menționați pe nume obiectele pentru care au responsabilitatea să le ducă. 33 Aceasta este slujirea clanurilor fiilor lui Merari, toată slujirea lor la Cortul Întâlnirii, sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron“.
Recensământul clanurilor leviților
34 Moise, Aaron și conducătorii comunității i-au numărat pe fiii lui Chehat, potrivit clanurilor și familiilor lor, 35 de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe oricine putea să vină la datorie, pentru vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. 36 Cei ce au fost numărați potrivit clanurilor lor au fost două mii șapte sute cincizeci de oameni . 37 Aceștia au fost cei numărați din clanurile chehatiților, oricine slujea în Cortul Întâlnirii, pe care Moise și Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată prin Moise.38 Cei numărați dintre fiii lui Gherșon, potrivit clanurilor lor și potrivit familiilor părinților lor, 39 de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, oricine putea să vină la datorie, pentru vreo lucrare în Cortul Întâlnirii, 40 cei numărați potrivit clanurilor lor și potrivit familiilor părinților lor au fost două mii șase sute treizeci de oameni . 41 Aceștia au fost cei numărați din clanurile fiilor lui Gherșon, oricine slujea în Cortul Întâlnirii, pe care Moise și Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată lui Moise.
42 Cei numărați din clanurile fiilor lui Merari, potrivit clanurilor lor, potrivit familiilor părinților lor, 43 de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, oricine putea veni la datorie, pentru vreo lucrare în Cortul Întâlnirii, 44 cei numărați potrivit clanurilor lor au fost trei mii două sute de oameni . 45 Aceștia au fost cei numărați din clanurile fiilor lui Merari, pe care Moise și Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată prin Moise.
46 Toți cei numărați dintre leviți, pe care Moise, Aaron și conducătorii lui Israel i-au numărat potrivit clanurilor lor și potrivit familiilor părinților lor, 47 de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, oricine venise la Cortul Întâlnirii ca să facă vreo lucrare și să ducă vreo povară, 48 cei numărați au fost opt mii cinci sute optzeci de oameni . 49 El i-a numărat după porunca Domnului, dată prin Moise, pe fiecare potrivit cu slujba lui și cu povara dată lui.
Și, astfel, ei au fost numărați de el, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.