Grija Domnului pentru lucrările sale
1 Binecuvântă, suflete al meu, pe Domnul! Doamne Dumnezeul meu, tu ești foarte mare; tu ești îmbrăcat în măreție și strălucire!
2 Cel ce se învelește cu lumina ca și cu o manta, cel ce întinde cerurile ca un covor!
3 Cel ce pune bârnele cămărilor lui în ape; cel ce face norii carul său; cel ce umblă pe aripile vântului;
4 cel ce face pe îngerii săi vânturi; și pe slujitorii săi flacări de foc.
5 A întemeiat pământul pe picioarele sale; în veac nu se va clătina.
6 L‐ai acoperit cu adâncul ca și cu un veșmânt; apele stăteau peste munți.
7 La mustrarea ta au fugit , la glasul tunetului tău s‐au grăbit să fugă
8 (munții s‐au ridicat, văile s‐au plecat) spre locul pe care li‐l așezasei tu.
9 Ai pus o margine peste care nu vor trece; nu se vor mai întoarce ca să acopere pământul.
10 El trimite izvoare în văi; ele curg printre munți.
11 Ele adapă toate fiarele câmpurilor, măgarii sălbatici își potolesc setea.
12 Lângă ele locuiesc păsările cerului; ele fac să le răsune glasul între ramuri.
13 El adapă munții din cămările sale; pământul se satură cu rodul lucrărilor tale.
14 El face să încolțească iarbă pentru vită și verdeață pentru trebuința omului, făcând să iasă pâine din pământ,
15 și vinul care veselește inima omului; și face să‐i strălucească fața cu untdelemn și cu pâinea întărește inima omului.
16 Copacii Domnului se satură; cedrii Libanului, pe care i‐a sădit,
17 unde își fac păsările cuiburile lor, berzei îi sunt locuință pinii.
18 Munții cei înalți sunt pentru țapi sălbatici; stâncile sunt adăpost pentru iepuri .
19 El a făcut luna pentru vremuri; soarele își cunoaște apusul.
20 Tu faci întuneric și este noapte în care se mișcă fiarele pădurii.
21 Puii de leu mugesc după pradă și își caută hrana de la Dumnezeu.
22 Soarele răsare: se retrag și se culcă în vizuinile lor.
23 Omul iese la lucrul său și la munca sa până seara.
24 Doamne! Cât de multe sunt lucrările tale! Toate le‐ai făcut cu înțelepciune. Plin este pământul de bogățiile tale.
25 Marea aceasta întinsă și largă: în ea mișună vietăți fără număr, mici și mari.
26 Acolo se plimbă corăbiile și Leviatanul acela pe care l‐ai întocmit, ca să se joace în ea.
27 Toate te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
28 Le dai, adună; îți deschizi mâna, se satură de bunuri.
29 Îți ascunzi fața, se tulbură, le iei suflarea, pier și se întorc în țărână.
30 Trimiți duhul tău: sunt zidite din nou și înnoiești fața pământului.
31 Slava Domnului va fi în veci: Domnul se va bucura de lucrările sale!
32 El privește spre pământ și se cutremură; atinge munții și fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viața mea, voi cânta laudă Dumnezeului meu cât voi fi.
34 Fie‐i plăcută cugetarea mea! Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Păcătoșii se vor sfârși de pe pământ și cei răi nu vor mai fi! Suflete al meu, binecuvântă pe Domnul! Lăudați pe Domnul!
Psalmul 104
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare!
Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție!
2 Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta,
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3 și așezi pe ape grinzile camerelor Tale de sus.
Din nori Îți faci un car
și umbli pe aripile vântului.
4 El îi face pe îngerii Săi vânturi,
și pe slujitorii Săi – un foc arzător.
5 Tu ai așezat pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6 L-ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină.
Apele stăteau pe munți,
7 dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă,
8 astfel încât munții s-au ridicat și văile au coborât
în locul pe care l-ai hotărât pentru ele.
9 Le-ai stabilit o limită peste care nu au voie să treacă,
astfel încât să nu se întoarcă și să acopere pământul.
10 Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate
și ele curg printre munți.
11 Toate vietățile câmpului se adapă din ele
și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului
care-și fac auzit glasul din frunziș.
13 Din odăile Tale de sus, Tu uzi munții;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 Tu faci să crească iarbă pentru vite
și verdețuri pe care omul să le cultive.
Faci să iasă hrană din pământ:
15 vin care înveselește inima omului,
ulei care dă strălucire feței
și pâine care întărește inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udați,
cedrii Libanului pe care El i-a plantat.
17 În ei își fac cuibul păsările,
barza își are casa în chiparoși.
18 Munții cei înalți sunt ai caprelor sălbatice,
iar stâncile sunt un adăpost
pentru viezurii de stâncă.
19 El a făcut luna ca să arate vremurile,
iar soarele știe când să apună.
20 Tu aduci întunericul și se face noapte;
atunci toate vietățile pădurii încep să mișune.
21 Puii de leu rag după pradă,
cerându-și hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună
și se culcă în vizuinile lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui – până seara.
24 Ce multe sunt lucrările Tale, Doamne!
Pe toate le-ai făcut cu înțelepciune;
pământul este plin de vietățile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este!
Acolo mișună vietăți fără număr,
viețuitoare mici și mari.
26 Corăbiile o străbat;
în ea se joacă leviatanul,
pe care l-ai creat Tu.
27 Toate își pun speranța în Tine
ca să le dai hrana la timp.
28 Când Tu le-o dai, ele o primesc;
când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți.
29 Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc;
când le iei suflarea, ele mor
și se întorc în țărână.
30 Când Îți trimiți Duhul, ele sunt create,
înnoind astfel fața pământului.
31 Fie ca gloria Domnului să rămână pe vecie!
Domnul să Se bucure de lucrările Sale.
32 El privește pământul și acesta se cutremură,
atinge munții și ei fumegă.
33 Voi cânta Domnului cât voi trăi!
Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie-I plăcută cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoșii de pe pământ
și cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Lăudați-L pe Domnul !