Mulțumire pentru bunăvoința Domnului
Un psalm al lui David
1 Te voi lăuda din toată inima mea; îți voi cânta laude înaintea dumnezeilor.
2 Mă voi închina înaintea templului sfințeniei tale și voi lăuda numele tău pentru bunătatea ta și adevărul tău, căci ai mărit cuvântul tău mai presus de tot numele tău.
3 În ziua când am strigat, mi‐ai răspuns; m‐ai îmbărbătat; în sufletul meu era putere.
4 Toți împărații pământului te vor lăuda, Doamne, căci au auzit cuvintele gurii tale;
5 și vor cânta căile Domnului, căci slava Domnului este mare.
6 Căci Domnul este înalt, dar caută spre cel smerit și cunoaște de departe pe cel mândru.
7 Chiar dacă umblu în strâmtorare, tu mă vei însufleți; îți vei întinde mâna împotriva mâniei vrăjmașilor mei și dreapta ta mă va mântui.
8 Domnul va sfârși pentru mine; Doamne, îndurarea ta este în veac; nu părăsi lucrările mâinilor tale.
Psalmul 138
Al lui David.
1 Îți voi mulțumi din toată inima mea;
Voi cânta spre lauda Ta înaintea dumnezeilor!
2 Mă voi închina în Templul Tău cel sfânt
și voi aduce mulțumiri Numelui Tău,
pentru îndurarea Ta și pentru credincioșia Ta,
căci Ți-ai înălțat Cuvântul mai presus de toată faima Ta.
3 În ziua când Te-am chemat, Tu mi-ai răspuns,
mi-ai încurajat sufletul cu putere.
4 Doamne, toți regii pământului îți vor aduce mulțumiri
când vor auzi cuvintele gurii Tale!
5 Vor cânta despre căile Domnului,
căci mare este gloria Ta, Doamne!
6 Deși este înălțat, Domnul îl vede pe cel smerit
și îl cunoaște, de departe, pe cel mândru.
7 Când umblu prin mijlocul necazului,
Tu mă înviorezi,
Îți întinzi mâna împotriva mâniei dușmanilor mei
și mă salvezi cu dreapta Ta.
8 Domnul mă va răzbuna.
Doamne, îndurarea Ta este veșnică:
nu părăsi lucrările mâinilor Tale!