Rugăciune pentru scăpare și povățuire
Un psalm al lui David
1 Doamne, auzi rugăciunea mea, pleacă urechea la cererile mele. Răspunde‐mi în credincioșia ta, în dreptatea ta.
2 Și nu intra în judecată cu robul tău; căci niciun om viu nu poate fi drept înaintea ta.
3 Căci vrăjmașul a prigonit sufletul meu, a călcat la pământ viața mea; m‐a făcut să locuiesc în locuri întunecoase, ca pe cei morți de mult.
4 Și duhul meu este copleșit în mine; inima mea este nemângâiată înăuntrul meu.
5 Mi‐aduc aminte de zilele de demult: cuget la toate faptele tale; mă gândesc la lucrul mâinilor tale.
6 Îmi întind mâinile către tine: sufletul meu însetează după tine ca un pământ însetat. (Sela) .
7 Răspunde‐mi degrabă, Doamne, mi se topește duhul; nu‐ți ascunde fața de la mine, ca să nu fiu ca cei ce se coboară în groapă.
8 Fă‐mă să aud dimineața bunătatea ta, căci mă încred în tine. Fă‐mi cunoscută calea pe care să umblu, căci la tine îmi înalț sufletul.
9 Scapă‐mă de vrăjmașii mei, Doamne; în tine m‐am ascuns.
10 Învață‐mă să fac voia ta, căci tu ești Dumnezeul meu. Duhul tău cel bun să mă povățuiască într‐o țară dreaptă.
11 Pentru numele tău, Doamne, însuflețește‐mă , în dreptatea ta scoate din strâmtorare sufletul meu.
12 Și în bunătatea ta nimicește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți apăsătorii sufletului meu, căci eu sunt robul tău.
Psalmul 143
Un psalm al lui David.
1 Doamne, ascultă-mi rugăciunea!
Ascultă cu atenție cererile mele!
În credincioșia și dreptatea Ta,
răspunde-mi!
2 Nu intra la judecată cu slujitorul Tău,
căci niciun om viu
nu-și poate apăra dreptatea înaintea Ta!
3 Dușmanul îmi urmărește sufletul,
îmi zdrobește viața de pământ,
mă face să locuiesc în întunecimi
asemenea celor morți demult.
4 Duhul îmi este sleit;
inima îmi este pustiită înăuntrul meu.
5 Îmi aduc aminte de zilele de odinioară,
cuget la toate lucrările Tale
și mă gândesc la ceea ce au făcut mâinile Tale.
6 Îmi întind mâinile către Tine;
sufletul meu însetează după Tine ca un pământ uscat. Selah

7 Doamne, grăbește-Te să-mi răspunzi!
Duhul îmi este obosit!
Nu-Ți ascunde fața de mine,
ca să nu ajung asemenea celor ce coboară în groapă.
8 Fă ca, dimineața, să aud despre îndurarea Ta,
căci în Tine mă încred!
Fă-mi cunoscută calea pe care să merg,
căci la Tine îmi înalț sufletul!
9 Doamne, scapă-mă de dușmanii mei,
căci la Tine caut adăpost!
10 Învață-mă cum să-Ți împlinesc voia,
căci Tu ești Dumnezeul meu!
Duhul Tău este bun:
să mă călăuzească pe pământ neted!

11 Datorită Numelui Tău, Doamne, înviorează-mă!
În dreptatea Ta, scapă-mi sufletul din necaz!
12 În îndurarea Ta, spulberă-i pe dușmanii mei
și nimicește-i pe toți vrăjmașii sufletului meu,
căci eu sunt slujitorul Tău!