Rugăciune de biruință asupra vrăjmașului
Mai marelui muzicii. Un psalm al lui David
1 Domnul să‐ți răspundă în ziua strâmtorării! Numele Dumnezeului lui Iacov să te ocrotească !
2 Să‐ți trimită ajutor din locașul sfânt și să te sprijinească din Sion!
3 Să‐și aducă aminte de toate darurile tale de mâncare și să primească arderea de tot a ta! (Sela) .
4 Să‐ți dea după inima ta și să‐ți împlinească tot sfatul tău!
5 Ne vom bucura de mântuirea ta și în numele Dumnezeului nostru vom ridica steagurile noastre. Domnul să împlinească toate cererile tale.
6 Acum cunosc că Domnul mântuiește pe unsul său; el îi va răspunde din cerurile sfințeniei sale cu tăria mântuitoare a dreptei sale.
7 Unii se încred în care și unii în cai: dar noi ne vom încrede în numele Domnului Dumnezeului nostru.
8 Ei s‐au plecat și au căzut; dar noi suntem sculați și stăm drept.
9 Mântuiește, Doamne! Să ne răspundă Împăratul în ziua când vom chema.
Psalmul 20
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 Să-ți răspundă Domnul în ziua necazului;
să te protejeze Numele Dumnezeului lui Iacov!
2 Să-ți trimită ajutor din Lăcașul cel sfânt
și să te sprijine din Sion!
3 Să-Și amintească de toate darurile tale de mâncare
și să primească arderile tale de tot! Selah
4 Să-ți dea după plăcerea inimii tale
și să-ți împlinească toate planurile!
5 Atunci ne vom bucura de victoria ta
și vom înălța steagul în Numele Dumnezeului nostru.

Domnul să-ți împlinească toate planurile!

6 Acum știu că Domnul îl salvează pe unsul Său;
El îi va răspunde din Ceruri, din Lăcașul Lui cel sfânt,
prin puterea salvatoare a dreptei Sale.
7 Unii se bazează pe care, iar alții pe cai,
dar noi vestim Numele Domnului, Dumnezeul nostru.
8 Ei se împiedică și cad,
dar noi ne ridicăm și stăm în picioare!
9 Doamne, salvează-l pe rege!
Fie ca El să ne răspundă în ziua când Îl chemăm!