Intrarea Împăratului slavei în Sion
Un psalm al lui David
1 Al Domnului este pământul și plinătatea lui; lumea și cei ce locuiesc în ea.
2 Căci el l‐a întemeiat pe mări și l‐a întărit pe râuri.
3 Cine se va sui în muntele Domnului? Și cine va sta în locul sfințeniei sale?
4 Cel ce are mâinile curate și cel curat la inimă ; cel ce nu și‐a ridicat sufletul la deșertăciune și n‐a jurat cu viclenie.
5 El va lua binecuvântare de la Domnul și dreptate de la Dumnezeul mântuirii lui.
6 Acesta este neamul celor ce‐l caută, care caută fața ta, o, Dumnezeul lui Iacov. (Sela) .
7 Ridicați‐vă , porți, capetele; ridicați‐vă, porți veșnice: și va intra Împăratul slavei.
8 Cine este acest Împărat al slavei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel puternic în război.
9 Ridicați‐vă, porților, capetele; ridicați‐le, porți veșnice: și va intra Împăratul slavei.
10 Cine este acest Împărat al slavei? Domnul oștirilor, el este Împăratul slavei. (Sela) .
Psalmul 24
Un psalm al lui David.
1 Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el,
lumea și locuitorii ei,
2 căci El l-a întemeiat pe mări
și l-a consolidat pe ape.

3 Cine se va urca pe muntele Domnului?
Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt?
4 Cel cu mâinile nevinovate și cu inima curată,
care nu-și dedă sufletul la minciună
și nu jură ca să înșele.

5 El va primi binecuvântare de la Domnul
și dreptate de la Dumnezeul mântuirii lui.
6 Aceasta este generația celor ce-L caută,
a celor ce caută fața Ta, Dumnezeul lui Iacov! Selah

7 Porți, ridicați-vă capetele!
Stați ridicate, intrări veșnice!
Să intre Împăratul gloriei!
8 Cine este Acest Împărat al gloriei?
Domnul cel tare și puternic,
Domnul cel puternic în luptă!
9 Porți, ridicați-vă capetele!
Stați ridicate, intrări veșnice!
Să intre Împăratul gloriei!
10 Cine este Acest Împărat al gloriei?
Domnul Oștirilor!
El este Împăratul gloriei! Selah