Fericirea celor credincioși și nefericirea celor răi
Un psalm al lui David
1 Nu te aprinde din pricina făcătorilor de rele, nici nu pizmui pe cei ce lucrează nedreptate.
2 Căci curând vor fi cosiți ca iarba și se vor veșteji ca iarba verde.
3 Încrede‐te în Domnul și fă binele; locuiește în țară și hrănește‐te cu credincioșia.
4 Desfătează‐te în Domnul și el îți va da cererile inimii tale.
5 Încredințează Domnului calea ta și încrede‐te în el și el va lucra.
6 Și va face să iasă dreptatea ta ca lumina și judecata ta ca miazăziua.
7 Taci înaintea Domnului și așteaptă‐l cu răbdare: Nu te aprinde din pricina celui ce sporește în calea sa, din pricina omului care aduce la îndeplinire planuri rele.
8 Lasă‐te de mânie și părăsește furia. Nu te aprinde, aceasta te duce numai la facerea răului.
9 Căci făcătorii de rele vor fi stârpiți, dar cei ce nădăjduiesc spre Domnul vor moșteni pământul.
10 Căci încă puțin și cel rău nu va mai fi; da, îi vei căuta locul și nu va fi.
11 Dar cei blânzi vor moșteni pământul și se vor desfăta în belșug de pace.
12 Cel rău urzește înpotriva celui drept și scrâșnește din dinți la el.
13 Domnul va râde de el, căci vede că vine ziua lui.
14 Cei răi au scos sabia și și‐au întins arcul, ca să doboare pe cel necăjit și nevoiaș, ca să junghie pe cei ce umblă pe calea dreaptă.
15 Sabia lor va intra în inima lor și arcurile lor se vor sfărâma.
16 Mai bun este puținul celui drept, decât prisosul multor răi.
17 Căci brațele celor răi se vor sfărâma, dar Domnul sprijină pe cei drepți.
18 Domnul știe zilele celor fără prihană și moștenirea lor va fi în veac.
19 Ei nu vor fi rușinați la vremea răului și se vor sătura în zilele foametei.
20 Dar cei răi vor fi pierduți și vrăjmașii Domnului vor fi ca grăsimea mieilor; se vor stinge, ca fumul se vor stinge.
21 Cel rău ia cu împrumut și nu plătește; dar dreptul este îndurător și dă.
22 Căci cei binecuvântați de el vor moșteni pământul și cei blestemați de el vor fi stârpiți.
23 Pașii omului sunt întăriți de Domnul și se desfată în calea lui.
24 Chiar dacă va cădea, nu se va prăbuși, căci Domnul îi sprijină mâna.
25 Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n‐am văzut pe cel drept părăsit, sau sămânța lui cerșind pâine.
26 Toată ziua este îndurător și dă cu împrumut și sămânța lui va fi binecuvântată.
27 Depărtează‐te de rău și fă binele și rămâi în veci.
28 Căci Domnul iubește judecata și nu va părăsi pe sfinții săi: în veac vor fi păstrați; dar sămânța celui rău se va stârpi.
29 Cei drepți vor moșteni pământul și vor locui în el în veac.
30 Gura dreptului grăiește înțelepciune și limba lui vorbește judecată.
31 Legea Dumnezeului său este în inima sa, pașii lui nu vor aluneca.
32 Cel rău pândește pe cel drept și caută să‐l ucidă.
33 Domnul nu‐l va lăsa în mâna lui și nu‐l va osândi când îl vor judeca.
34 Așteaptă pe Domnul și păzește calea lui și el te va înălța ca să stăpânești pământul; vei vedea stârpirea celor răi.
35 Am văzut pe cel rău în mare putere și întinzându‐se ca un copac verde în pământul său de naștere:
36 dar am trecut și iată, n‐a mai fost; și l‐am căutat și nu s‐a aflat.
37 Ia seamă la cel desăvârșit și caută la cel drept, căci sfârșitul acelui om este pace.
38 Dar călcătorii de lege vor fi stârpiți împreună; sfârșitul celor răi este că vor fi nimiciți.
39 Dar mântuirea celor drepți este de la Domnul. El este tăria lor la vreme de strâmtorare .
40 Și Domnul îi va ajuta și‐i va scăpa; îi va scăpa de cei răi; și‐i va mântui, căci se încred în el.
Psalmul 37
Al lui David
1 Nu te mânia din cauza răufăcătorilor
și nu-i invidia pe cei ce comit nedreptăți,
2 căci ei se usucă repede ca iarba
și se veștejesc precum verdeața!
3 Încrede-te în Domnul și fă binele!
Locuiește în țară și veghează să umbli în credincioșie.
4 Găsește-ți plăcerea în Domnul
și El va împlini cererile inimii tale.
5 Încredințează-ți calea în mâna Domnului,
încrede-te în El, și El va lucra.
6 El va face să răsară dreptatea ta ca zorii
și cauza ta dreaptă ca miezul zilei.
7 Taci înaintea Domnului și pune-ți speranța în El,
nu te mânia din cauza celui ce reușește pe calea lui,
a celui ce-și împlinește planurile lui rele .
8 Renunță la mânie, părăsește furia!
Nu te mânia, căci mânia duce numai la rău.
9 Fiindcă răufăcătorii vor fi stârpiți,
dar cei ce-și pun speranța în Domnul vor moșteni țara.
10 Încă puțină vreme și cel rău nu va mai fi;
te vei uita la locul unde era și nu va mai fi.
11 Cei blânzi însă vor moșteni țara
și se vor bucura de belșug de pace!
12 Cel rău face planuri împotriva celui drept,
scrâșnește din dinți împotriva lui.
13 Dar Stăpânul râde de el,
căci știe că-i vine și lui ziua.
14 Cei răi își scot sabia,
își încordează arcul,
ca să-l doboare pe cel sărac și pe cel nevoiaș,
să-i înjunghie pe cei ale căror căi sunt drepte.
15 Sabia lor însă le va străpunge propriile inimi,
iar arcurile le vor fi zdrobite.
16 Mai bun este puținul celui drept,
decât belșugul multor răi,
17 căci brațele celor răi vor fi frânte,
dar Domnul îi sprijină pe cei drepți.
18 Domnul cunoaște zilele celor integri.
Moștenirea lor va fi pe vecie.
19 Ei nu sunt făcuți de rușine în vreme rea,
iar în zile de foamete vor fi săturați.
20 Însă cei răi vor pieri,
iar dușmanii Domnului
vor sfârși precum frumusețea pășunilor;
în fum vor sfârși.
21 Cel rău împrumută, dar nu mai dă înapoi,
cel drept însă arată bunăvoință și dă.
22 Cei ce sunt binecuvântați de El vor moșteni țara,
dar cei ce sunt blestemați de El vor fi stârpiți.
23 Domnul întărește pașii omului,
atunci când Își găsește plăcere în calea lui.
24 Când acesta cade, nu este doborât de tot,
căci Domnul îl sprijină cu mâna Sa.
25 Din tinerețea mea și până la bătrânețe
n-am văzut vreun om drept părăsit,
nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea.
26 Toată ziua el arată bunăvoință și dă cu împrumut,
iar urmașii lui sunt o binecuvântare.
27 Întoarce-te de la rău și fă ce este bine!
Atunci vei locui în țară pentru totdeauna!
28 Căci Domnul iubește dreptatea
și nu-Și părăsește credincioșii!
Ei sunt păziți întotdeauna,
dar urmașii celor răi vor fi nimiciți.
29 Cei drepți vor moșteni țara
și vor locui în ea pentru totdeauna.
30 Gura celui drept vestește înțelepciunea,
iar limba lui vorbește cu dreptate.
31 El poartă în inimă Legea Dumnezeului său,
și, astfel, picioarele nu-i alunecă.
32 Cel rău îl pândește pe cel drept,
căutând să-l omoare,
33 însă Domnul nu-l lasă în mâna lui
și nu-l lasă să fie condamnat la judecata lui.
34 Pune-ți speranța în Domnul
și păzește calea Lui,
iar El te va înălța ca să stăpânești țara
și vei vedea nimicirea celor răi!
35 L-am văzut pe cel groaznic de rău,
întinzându-se ca un copac bogat, bine sădit în țara lui.
36 Dar am trecut încă o dată pe acolo ,
iată că nu mai era;
l-am căutat, dar nu l-am mai găsit.
37 Uită-te la cel integru, privește-l pe cel drept,
căci omul pașnic are viitor!
38 Răzvrătiții vor fi nimiciți cu toții;
viitorul celor răi va fi retezat.
39 Dar ajutorul celor drepți vine de la Domnul;
El este refugiul lor în vreme de necaz.
40 Domnul îi ajută și îi scapă;
îi scapă de cei răi și îi salvează,
pentru că se adăpostesc în El.