Bunăvoința lui Dumnezeu față de pământ și om
Mai marelui muzicii. Un psalm. O cântare a lui David
1 Pe tine te așteaptă laudă în tăcere, Dumnezeule, în Sion ți se va plăti juruința.
2 Tu, cel ce auzi rugăciunea, la tine va veni orice carne.
3 Mă biruie nelegiurile; vei ierta abaterile noastre.
4 Ferice de acela pe care‐l alegi tu și‐l lași să se apropie ca să locuiască în curțile tale. Ne vom sătura de bunătatea casei tale, templul tău cel sfânt!
5 Ne vei răspunde prin lucruri înfricoșate cu dreptate, Dumnezeul mântuirii noastre; tu, încrederea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt departe pe mare;
6 care prin tăria lui întărește munții , încins cu putere;
7 care potolește urletul mărilor, urletul valurilor lor și zarva popoarelor.
8 Și cei ce locuiesc la marginile pământului se tem de semnele tale. Tu faci să se bucure ieșirile dimineții și ale serii;
9 cercetezi pământul, îl adăpi și‐l umpli de bogății. Râul lui Dumnezeu este plin de apă. Tu le pregătești grâul, după ce ai pregătit pământul;
10 îi adăpi brazdele, îi netezești bulgării, îl moi cu ploaie, îi binecuvântezi răsădurile.
11 Încununezi anul cu bunătatea ta și cărările tale picură grăsime.
12 Picură peste pășunile pustiei și dealurile se încing cu bucurie.
13 Pășunile se îmbracă cu turme și văile se înveselesc în grâu, strigă de bucurie și cântă.
Psalmul 65
Pentru dirijor. Un psalm al lui David. O cântare.
1 Dumnezeule, pe Tine Te așteaptă lauda în Sion;
față de Tine va fi împlinit jurământul.
2 Tu asculți rugăciunea,
la Tine vor veni toți oamenii.
3 Poverile nelegiuirilor noastre ne copleșesc,
dar Tu faci ispășire pentru fărădelegile noastre.
4 Ferice de cel pe care-l alegi,
pe care-l apropii să locuiască în curțile Tale!
Ne vom sătura de lucrurile bune ale Casei Tale,
ale Templului Tău cel sfânt.
5 Tu ne răspunzi prin lucrări înfricoșătoare, cu dreptate,
Dumnezeul mântuirii noastre,
încrederea tuturor marginilor pământului
și a mărilor îndepărtate,
6 Cel Ce a întemeiat munții cu puterea Sa,
Cel Ce are ca brâu puterea,
7 Cel Ce liniștește vuietul mărilor,
zgomotul valurilor lor și tumultul popoarelor.
8 Locuitorii de la marginile pământului se tem din cauza minunilor Tale.
Tu faci să răsune de bucurie răsăritul și apusul.
9 Tu cercetezi pământul și-i oferi de toate din abundență,
îl umpli cu bogății.
Râul lui Dumnezeu este plin de apă.
Tu le dai oamenilor grâne și le pregătești pământul astfel:
10 îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării,
îl înmoi cu ploi și îi binecuvântezi răsadul.
11 Încununezi anul cu bunătatea Ta
și din carele Tale se prelinge belșugul.
12 Pășunile din deșert au apă din abundență,
iar dealurile sunt cuprinse de veselie.
13 Pășunile sunt îmbrăcate cu turme,
văile se acoperă de grâne;
toate strigă de bucurie și cântă.