Rugăciune de apărare împotriva celor răi
Șigaion a lui David pe care a cântat‐o Domnului cu privire la cuvintele lui Cuș, beniaminitul
1 Doamne Dumnezeul meu, în tine mi‐am pus încrederea; mântuiește‐mă de toți cei ce mă urmăresc și izbăvește‐mă;
2 Ca să nu‐mi sfâșie ca un leu sufletul, făcându‐l bucăți , fără să fie cine să izbăvească.
3 Doamne Dumnezeul meu, dacă am făcut aceasta; dacă este nelegiuire în mâinile mele;
4 dacă am răsplătit cu rău celui ce era în pace cu mine (da, am scăpat pe cel ce îmi era potrivnic, fără cuvânt)
5 să‐mi urmărească vrăjmașul sufletul și să‐l ajungă; da, să calce la pământ viața mea și să‐mi pună slava în pulbere. (Sela) .
6 Scoală‐te, Doamne, în mânia ta înalță‐te împotriva furiei potrivnicilor mei, trezește‐te pentru mine: tu ai poruncit judecată.
7 Și adunarea popoarelor te va înconjura; și deasupra lor întoarce‐te pe înălțime.
8 Domnul judecă popoarele; judecă‐mă, Doamne, după dreptatea mea și după neprihănirea mea care este în mine.
9 Oh, pune capăt răutății celor răi și întărește pe cel drept: Tu care cerci inimile și rărunchii, Dumnezeule drepte.
10 Scutul meu este la Dumnezeu care mântuiește pe cei drepți la inimă .
11 Dumnezeu este un judecător drept și un Dumnezeu care se mânie în fiecare zi.
12 Dacă cel rău nu se întoarce, Dumnezeu își va ascuți sabia , își încordează arcul și l‐a pregătit.
13 Și i‐a pregătit armele morții, își face săgețile arzătoare.
14 Iată, el se muncește cu nelegiuire, da, a zămislit răutate și a născut neadevăr.
15 A săpat o groapă și a adâncit‐o și a căzut în groapa pe care a făcut‐o.
16 Răutatea lui se va întoarce peste capul său însuși și asuprirea lui se va pogorî pe chiar creștetul lui.
17 Eu voi lăuda pe Domnul după dreptatea lui și voi cânta laudă numelui Domnului Cel Preaînalt.
Psalmul 7
Un șiggaion al lui David, pe care el l-a cântat Domnului din cauza cuvintelor beniamitului Cuș.
1 Doamne, Dumnezeul meu, în Tine mă adăpostesc!
Scapă-mă de toți cei ce mă urmăresc, salvează-mă,
2 ca să nu-mi sfâșie sufletul ca un leu,
să nu mă rupă în bucăți și să nu fie nimeni să mă scape!

3 Doamne, Dumnezeul meu, dacă am făcut așa ceva,
dacă este fărădelege pe mâinile mele,
4 dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine,
dacă mi-am jefuit dușmanul pe nedrept,
5 atunci fie ca dușmanul să-mi urmărească sufletul
și să mă ajungă,
să-mi calce viața în picioare
și să-mi culce gloria în țărână! Selah

6 Ridică-Te, Doamne, în mânia Ta,
scoală-Te din cauza furiei dușmanilor mei,
trezește-Te, Dumnezeul Meu, și poruncește o judecată!
7 Adunarea popoarelor să Te înconjoare;
stăpânește asupra ei din înălțime!
8 Să judece Domnul popoarele!
Fă-mi dreptate, Doamne,
conform dreptății și integrității mele, o, Preaînalte!
9 Oprește răutatea celor răi
și întărește-l pe cel drept,
Tu, Care cercetezi inimile și adâncul ființei,
Dumnezeule drept!

10 Scutul meu este în Dumnezeu,
Mântuitorul celor cu inima dreaptă.
11 Dumnezeu este un judecător drept,
Dumnezeu Se mânie în fiecare zi.
12 Pentru cel care nu se întoarce la Dumnezeu ,
El Își ascute sabia,
Își încordează arcul și-l țintește.
13 Lui îi pregătește armele morții,
săgeți aprinse îi pregătește.

14 Iată-l pe cel ce naște nelegiuirea,
concepe necazul
și dă naștere înșelăciunii!
15 Sapă o groapă, o adâncește
și cade tocmai el în adâncitura pe care a făcut-o.
16 Necazul pe care-l pregătește se întoarce împotriva capului său,
iar violența lui coboară asupra creștetului său.

17 Îi voi mulțumi Domnului pentru dreptatea Lui
și voi cânta spre lauda Numelui Domnului, Cel Preaînalt.