Cântare de mulțumire pentru dreptatea lui Dumnezeu
Către mai marele muzicii. Pe Mutlaben. Un psalm al lui David
1 Voi lăuda pe Domnul cu toată inima mea; voi spune toate lucrările tale minunate.
2 Mă voi bucura și mă voi veseli în tine; voi cânta laudă numelui tău , Preaînalte,
3 Când se vor da înapoi vrăjmașii mei, se vor poticni și vor fi pierduți înaintea feței tale.
4 Căci tu mi‐ai apărat dreptul și pricina mea. Tu șezi pe scaunul de domnie ca judecător drept.
5 Ai mustrat popoarele, ai pierdut pe cei răi, le‐ai șters numele în veci de veci.
6 O, vrăjmașule, pustiirile s‐au sfârșit în veac. Tu ai dărâmat cetățile lor, până și pomenirea li s‐a pierdut.
7 Dar Domnul șade pe scaunul de domnie în veac. El și‐a pus scaunul său de domnie pentru judecată
8 și va judeca lumea cu dreptate, va face judecată popoarelor cu neprihănire.
9 Și Domnul va fi un turn înalt pentru cel apăsat, un turn înalt la vreme de strâmtorare.
10 Și cei ce cunosc numele tău se vor încrede în tine; căci nu părăsești pe cei ce te caută, Doamne!
11 Cântați laude Domnului care locuiește în Sion; spuneți între popoare faptele sale!
12 Căci el, care face cercetare pentru sânge, își aduce aminte de ei; nu uită strigarea celor săraci.
13 Îndură‐te de mine, Doamne! Privește întristarea mea pe care o rabd din partea celor ce mă urăsc, ridicându‐mă din porțile morții:
14 ca să spun toată lauda ta în porțile fiicei Sionului. Mă voi bucura în mântuirea ta.
15 Neamurile s‐au cufundat în groapa pe care au făcut‐o; piciorul lor s‐a prins în cursa pe care au ascuns‐o.
16 Domnul s‐a făcut cunoscut, a făcut judecată; cel rău este prins în laț în chiar lucrul mâinilor sale. (Higaion) , (Sela.)
17 Cei răi se vor întoarce în Șeol; toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
18 Căci cel nevoiaș nu va fi uitat pentru totdeauna : nădejdea celor săraci nu va fi pierdută în veac.
19 Scoală‐te, Doamne! să nu biruie omul; neamurile să fie judecate înaintea feței tale.
20 Pune frică în ei, Doamne! ca să știe neamurile că sunt oameni! (Sela.)
Psalmul 9
Pentru dirijor. De cântat în almut laben. Un psalm al lui David.
1 Îți voi mulțumi, Doamne, din toată inima mea,
voi vesti toate minunile Tale.
2 Mă voi bucura și mă voi înveseli în Tine,
voi cânta spre lauda Numelui Tău, Preaînalte!
3 Dușmanii mei se retrag;
ei se împiedică și pier dinaintea Ta.
4 Căci Tu ai judecat cauza mea și mi-ai făcut dreptate;
ai șezut pe tron ca Unul Care judeci cu dreptate.
5 Tu ai mustrat națiunile și l-ai nimicit pe cel rău;
le-ai șters numele pentru veci de veci.
6 Dușmanul a sfârșit în ruine veșnice!
I-ai smuls cetățile
și ai dat uitării amintirea lor.
7 Domnul însă va trona pe vecie!
El Și-a pregătit tronul pentru judecată.
8 El va judeca lumea cu dreptate;
va judeca popoarele cu imparțialitate.
9 Domnul este un loc de scăpare pentru cel asuprit,
un loc de scăpare în vremuri de necaz.
10 Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine,
căci Tu nu-i părăsești pe cei ce Te caută, Doamne!
11 Cântați spre lauda Domnului, Care locuiește în Sion!
Vestiți printre popoare lucrările Lui!
12 Căci El, Care răzbună sângele vărsat , Își aduce aminte
și nu uită strigătul celor umili.
13 Arată-Ți bunăvoința față de mine, Doamne!
Uită-Te la suferința pe care mi-o provoacă cei ce mă urăsc!
Ridică-mă de la porțile morții!
14 Atunci voi vesti, la porțile fiicei Sionului, toate faptele Tale demne de laudă;
mă voi bucura de eliberarea Ta!
15 Națiunile s-au afundat în groapa pe care au făcut-o;
piciorul le-a fost prins în lațul pe care l-au ascuns.
16 Domnul Se revelează și face judecată.
Cel rău este prins chiar prin lucrarea mâinilor lui. Higgaion . Selah
17 Cei răi se întorc în Locuința Morților,
toate națiunile care uită de Dumnezeu.
18 Căci cel nevoiaș nu este uitat la nesfârșit,
speranța celor săraci nu piere pentru totdeauna.
19 Ridică-Te, Doamne! Să nu învingă omul!
Să fie judecate națiunile înaintea Ta!
20 Pune groaza în ei, Doamne!
Să recunoască națiunile că sunt doar niște oameni! Selah