Laudă Domnului pentru credincioșia lui
1 Domnul împărățește: Să tremure popoarele! El șade între heruvimi; să se clatine pământul!
2 Domnul este mare în Sion și înălțat peste toate popoarele.
3 Să laude numele tău cel mare și înfricoșat: — este sfânt —
4 Și puterea împăratului iubește dreptatea; tu întemeiezi dreptatea, tu faci judecată și dreptate în Iacov.
5 Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și închinați‐vă înaintea așternutului picioarelor sale; — el este sfânt !
6 Moise și Aaron dintre preoții săi și Samuel dintre cei ce cheamă numele său, au strigat către Domnul și el le‐a răspuns.
7 Le‐a vorbit în stâlpul de nor; ei au păzit mărturiile sale și așezământul pe care li‐l dăduse.
8 Doamne Dumnezeul nostru! Tu le‐ai răspuns, tu ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător, deși răzbunător al faptelor lor.
9 Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și închinați‐vă în muntele sfințeniei lui! Căci Domnul Dumnezeul nostru este sfânt.
Psalmul 99
1 Domnul împărățește! Să tremure popoarele!
El tronează deasupra heruvimilor! Să se cutremure pământul!
2 Domnul este mare în Sion,
El este înălțat peste toate popoarele.
3 Să aducă mulțumiri Numelui Tău cel mare și de temut:
El este sfânt!
4 Împăratul este puternic și iubește dreptatea.
Tu ai întemeiat imparțialitatea,
Tu ai făcut judecată și dreptate în Iacov.
5 Înălțați-L pe Domnul, Dumnezeul nostru,
și închinați-vă lângă scăunașul picioarelor Sale:
El este sfânt!
6 Moise și Aaron erau dintre preoții Săi,
iar Samuel era dintre cei ce-I chemau Numele.
Ei L-au chemat pe Domnul,
iar El le-a răspuns.
7 Le-a vorbit din stâlpul de nor,
iar ei au păzit învățăturile Lui și legile pe care li le-a dat El.
8 Doamne, Dumnezeul nostru,
Tu le-ai răspuns.
Ai fost pentru ei un Dumnezeu Care iartă,
dar și Unul Care Te-ai răzbunat pe ei din cauza faptelor lor.
9 Înălțați-L pe Domnul, Dumnezeul nostru,
și închinați-vă pe muntele Lui cel sfânt,
căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt.