Căderea Babilonului
1 După acestea am văzut pogorându‐se din cer un alt înger, având o mare stăpânire și pământul a fost luminat de slava lui. 2 Și a strigat cu glas tare zicând: A căzut, a căzut Babilonul cel mare, și s‐a făcut un loc de locuit al dracilor și o temniță a oricărui duh necurat și o temniță a oricărei păsări necurate și urâte. 3 Pentru că toate Neamurile au băut din vinul aprinderii curviei ei și împărații pământului au curvit cu ea, și negustorii pământului s‐au îmbogățit din puterea desfătării ei. 4 Și am auzit un alt glas din cer zicând: Ieșiți din ea, poporul meu, ca să nu fiți părtași cu păcatele ei și să nu luați din rănile ei: 5 pentru că păcatele ei au ajuns până la cer și Dumnezeu și‐a adus aminte de nedreptățile ei. 6 Dați‐i înapoi cum a dat și ea și îndoiți‐i îndoit, după faptele ei; în paharul în care a amestecat ea, amestecați‐i îndoit. 7 Pe cât s‐a slăvit și s‐a desfătat, atât dați‐i muncire și întristare. Fiindcă zice în inima ei: Șed ca împărăteasă și nu sunt văduvă, și nu voi vedea întristare nicidecum: 8 pentru aceea într‐o singură zi îi vor veni rănile ei, moarte și întristare și foamete; și va fi arsă de tot în foc; pentru că Domnul Dumnezeu care o judecă este tare.
Bocirea asupra Babilonului
9 Și împărații pământului care au curvit și s‐au desfătat cu ea vor plânge și se vor jeli de ea când vor vedea fumul arderii ei. 10 Stând de departe de teama muncirii ei și zicând: Vai , vai, cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare! pentru că într‐un singur ceas ți‐a venit judecata. 11 Și negustorii pământului plâng și se întristează de ea, pentru că nimeni nu mai cumpără marfa lor: 12 marfă de aur și argint și pietre scumpe și mărgăritare și de in subțire și purpură și mătăsărie și stacojiu și orice lemn bine mirositor și orice vas de fildeș și orice vas din lemn scump și de aramă și fier și marmură 13 și scorțișoară și mirodenii și mirosuri și mir și tămâie și vin și untdelemn și făină de grâu curat și grâu și vite și oi; și marfă de cai și căruțe și robi și suflete de oameni. 14 Și roadele poftei sufletului tău s‐au depărtat de la tine și toate cele alese și strălucite au pierit de la tine și oamenii nu le vor mai afla nicidecum. 15 Negustorii de acestea, care s‐au îmbogățit de la ea, vor sta departe de teama muncirii ei, plângând și întristându‐se, 16 zicând: Vai, vai, cetatea cea mare, cea îmbrăcată în veșmânt de in subțire și purpură și stacojiu și împodobită cu aur și pietre scumpe și mărgăritare! 17 Pentru că într‐un singur ceas a fost pustiită o bogăție așa de mare! Și oricare cârmaci și oricine merge pe apă spre vreun loc și marinarii și cei ce lucrează pe mare, stăteau de departe 18 și , privind fumul arderii ei, strigau zicând: Care cetate este asemenea cu cetatea cea mare? 19 Și și‐au aruncat țărână pe capetele lor și strigau, plângând și întristându‐se, zicând: Vai, vai, cetatea cea mare, în care s‐au îmbogățit din cele de preț ale ei toți cei ce au corăbii pe mare! Fiindcă într‐un singur ceas a fost pustiită!
Bucuria cerului
20 Veselește‐te de ea, cerule , și sfinților și apostolilor și prorocilor, pentru că Dumnezeu v‐a judecat judecata voastră față de ea. 21 Și un înger tare a ridicat o piatră ca o piatră mare de moară și a aruncat‐o în mare zicând: Cu astfel de repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, și nicidecum nu va mai fi aflată. 22 Și glas de harfiști și de cântăreți și de cântători din fluier și de trâmbițași nu va mai fi auzit nicidecum în tine; și uruit de piatră de moară nu va mai fi auzit nicidecum în tine. 23 Și lumină de candelă nu va mai străluci nicidecum în tine și glas de mire și de mireasă nu va mai fi auzit nicidecum în tine, fiindcă negustorii tăi erau mai marii pământului, fiindcă prin fermecătoria ta au fost rătăcite toate Neamurile. 24 Și în ea a fost aflat sângele prorocilor și sfinților și al tuturor celor înjunghiați pe pământ.
Căderea Babilonului
1 După acestea, am văzut un alt înger, care cobora din Cer și avea o mare autoritate. Pământul a fost luminat de gloria lui.
2 El a strigat cu glas tare, zicând:
„A căzut, a căzut Babilonul cel mare!
A devenit o locuință a demonilor,
un adăpost pentru orice duh necurat,
un adăpost pentru orice pasăre necurată,
un adăpost pentru orice fiară necurată și detestată,
3 pentru că din vinul furiei preacurviei ei
au băut toate națiunile.
Regii pământului au preacurvit cu ea,
iar negustorii pământului s-au îmbogățit
din puterea senzualității ei!“.
4 Am auzit un alt glas din Cer, zicând:
„Ieși afară din ea, poporul Meu,
ca să nu fii părtaș păcatelor ei
și să nu primești din urgiile ei,
5 pentru că păcatele ei s-au îngrămădit până la cer,
iar Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei!
6 Răsplătiți-i, așa cum i-a răsplătit și ea pe alții ,
și plătiți-i înapoi dublu pentru faptele ei.
În paharul în care a amestecat ea,
amestecați-i o porție dublă!
7 Dați-i tot atâta chin și jale,
pe cât s-a glorificat ea pe sine
și a trăit în senzualitate!
Pentru că zice în inima ei:
«Șed ca o regină,
nu sunt o văduvă
și nu voi vedea niciodată jalea!».
8 De aceea urgiile vor veni asupra ei într-o singură zi
– moarte, jale și foamete –
și va fi arsă în foc,
pentru că Domnul Dumnezeu,
Care o judecă, este puternic.
9 Împărații pământului, care au preacurvit cu ea și au trăit în senzualitate, o vor plânge și o vor boci, când vor vedea fumul arderii ei. 10 Ei vor sta departe, de frica chinului ei, zicând:
«Vai, vai, cetatea cea mare,
Babilonul, cetatea cea puternică!
Într-un ceas a venit condamnarea ta!».
11 Negustorii pământului o plâng și o jelesc pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: 12 marfă de aur, argint, pietre prețioase, perle; in fin, purpură, mătase și pânză roșie; tot felul de obiecte din lemn de lămâi, tot felul de obiecte din fildeș, tot felul de obiecte din lemn prețios; bronz, fier și marmură; 13 scorțișoară, condimente, tămâie, parfum, tămâie scumpă, vin și ulei de măsline, făină aleasă, grâu, animale de povară, oi, cai, care, trupuri și suflete ale oamenilor.
14 Rodul după care tânjea sufletul tău
s-a dus de la tine;
toate lucrurile tale luxoase și strălucitoare
sunt pierdute pentru tine
și niciodată nu vor mai fi găsite.
15 Cei ce fac comerț cu aceste lucruri, care s-au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinului ei, plângând, jelindu-se 16 și zicând:
«Vai, vai, cetatea cea mare,
îmbrăcată în in fin,
în vișiniu și roșu,
împodobită cu aur,
pietre prețioase și perle!
17 O bogăție atât de mare a fost distrusă într-un singur ceas!».
Orice căpitan de corabie, toți cei ce călătoresc pe mare, marinarii și cei care lucrează pe mare stăteau departe 18 și, văzând fumul arderii ei, strigau, zicând: «Care cetate a mai fost asemenea cetății celei mari?». 19 Ei își aruncau țărână pe cap și strigau, plângând și jelindu-se:
«Vai, vai, cetatea cea mare,
din prosperitatea căreia
s-au îmbogățit toți cei ce aveau corăbii pe mare!
Într-un ceas a fost pustiită!».

20 «Bucură-te de ea, cerule!
Bucurați-vă și voi, sfinților, apostolilor și profeților,
pentru că Dumnezeu a pronunțat judecata împotriva ei,
în favoarea voastră!»“.
21 Un înger puternic a luat o piatră, ca o piatră mare de moară, și a aruncat-o în mare, zicând:
„Cu o asemenea izbitură
va fi aruncat Babilonul, marea cetate,
încât niciodată nu va mai fi găsit!
22 Iar sunetul kitharozilor, al muzicienilor,
al cântăreților la fluier și al trompetiștilor
nu se va mai auzi niciodată în tine!
Niciun meseriaș de nicio meserie,
nu se va mai găsi vreodată în tine;
sunetul morii
nu se va mai auzi niciodată în tine;
23 lumina candelei
nu va mai străluci niciodată în tine;
glasul mirelui și al miresei
nu se vor mai auzi niciodată în tine –
pentru că negustorii tăi erau oamenii de seamă ai pământului,
pentru că prin vrăjitoria ta au fost duse în rătăcire toate națiunile.
24 În ea s-a găsit sângele profeților, al sfinților
și al tuturor celor ce au fost uciși pe pământ“.