Urarea
1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care a făgăduit‐o mai dinainte prin prorocii săi în Sfintele Scripturi 3 despre Fiul său (născut din sămânța lui David după carne, 4 hotărât Fiu al lui Dumnezeu cu putere , după Duhul de sfințenie, prin învierea morților), Isus Hristos, Domnul nostru, 5 prin care am luat har și apostolie spre ascultarea de credință între toate Neamurile pentru numele său, 6 între care sunteți și voi chemați, să fiți ai lui Isus Hristos: 7 tuturor care sunteți în Roma, iubiți de Dumnezeu, chemați să fiți sfinți: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos.
Pavel și creștinii din Roma
8 Mai întâi mulțumesc Dumnezeului meu prin Isus Hristos pentru voi toți, fiindcă credința voastră se vestește în toată lumea. 9 Căci martor îmi este Dumnezeu , căruia îi slujesc în duhul meu, în evanghelia Fiului său, că neîncetat fac pomenire de voi, 10 cerând totdeauna în rugăciunile mele, dacă cumva în cele din urmă voi avea parte prin voia lui Dumnezeu să vin la voi. 11 Căci doresc să vă văd ca să vă împărtășesc vreun dar de har duhovnicesc ca să fiți întăriți. 12 Și ca adică să fim mângâiați împreună între voi, fiecare prin credința care este în celălalt, atât a voastră, cât și a mea. 13 Dar nu voiesc să nu știți, fraților, că de multe ori mi‐am pus în gând să vin la voi (și am fost împiedicat până acum) pentru ca să am oarecare rod și între voi ca și între celelalte Neamuri. 14 Sunt un datornic atât grecilor cât și barbarilor, atât înțelepților cât și proștilor. 15 Astfel, întru cât mă privește pe mine, sunt gata să vă vestesc evanghelia și vouă care sunteți în Roma.
Starea omului după voia lui Dumnezeu se capătă prin credință
16 Căci nu mă rușinez de evanghelie, pentru că este puterea lui Dumnezeu spre mântuire pentru oricine crede, atât pentru iudeu, mai întâi, cât și pentru grec. 17 Pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu din credință pentru credință, după cum este scris: Dreptul va trăi din credință.
Starea de păcat a omenirii
18 Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necucernicii și nedreptăți a oamenilor, care țin cu sila adevărul în nedreptate. 19 Pentru că ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este arătat între ei, căci Dumnezeu le‐a arătat. 20 Căci de la facerea lumii ce nu se poate vedea despre el se vede lămurit, căci se pricepe cu mintea prin cele făcute, adică veșnica lui putere și măreție dumnezeiască, pentru ca ei să fie fără cuvânt de apărare. 21 Pentru că, deși au cunoscut pe Dumnezeu, nu l‐au proslăvit ca pe Dumnezeu, nici nu i‐au mulțumit, ci au ajuns deșerți în gândirile lor și inima lor fără pricepere a fost întunecată. 22 Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni 23 și au schimbat slava Dumnezeului nesupus putrezirii cu asemănarea icoanei unui om supus putrezirii și a păsărilor și a dobitoacelor cu patru picioare și a târâtoarelor. 24 De aceea și Dumnezeu i‐a dat prinși în poftele inimilor lor spre necurățenie, ca trupurile lor să fie necinstite între ei înșiși, 25 ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și au cinstit și au slujit zidirii în locul Ziditorului, care este binecuvântat în veci. Amin. 26 Pentru aceasta Dumnezeu i‐a dat prinși în patimi de necinste, căci și cele de parte femeiască ale lor au schimbat întrebuințarea firească în cea împotriva firii. 27 Asemenea și cei de parte bărbătească, lăsând întrebuințarea firească a părții femeiești, au fost aprinși în pofta lor între ei, săvârșind rușinea, parte bărbătească în parte bărbătească și primind în ei înșiși răsplata cuvenită a rătăcirii lor. 28 Și după cum n‐au socotit că e bine să aibă pe Dumnezeu în deplină cunoștință, și Dumnezeu i‐a dat la o gândire netrebnică, pentru ca să facă cele ce nu se cuvin ; 29 fiind plini de orice nedreptate, de răutate, de lăcomie de bani, de înrăire; umpluți de pizmă, de omor, de ceartă, de înșelăciune, de viclenie, șoptitori, 30 vorbitori de rău, urâtori de Dumnezeu, semeți, îngâmfați, lăudăroși, născocitori de rele, nesupuși părinților, 31 fără pricepere, călcători de cuvânt, fără iubire firească, fără milă; 32 ca unii care cunoscând bine hotărârea lui Dumnezeu că cei ce făptuiesc unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac aceleași, dar și găsesc plăcere în cei ce le făptuiesc.
Salutări
1 Pavel, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care El o promisese mai dinainte, prin profeții Săi, în Sfintele Scripturi. 3 Ea vorbește despre Fiul Său – născut din descendenții lui David, în ce privește trupul, 4 desemnat Fiul lui Dumnezeu în putere, în ce privește duhul sfințeniei, prin învierea dintre cei morți – adică despre Isus Cristos, Domnul nostru. 5 Prin El, noi am primit harul și apostolatul, ca să proclamăm ascultarea credinței, de dragul Numelui Său, printre toate națiunile, 6 între care sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Cristos.

7 Deci, tuturor celor care sunt preaiubiți ai lui Dumnezeu în Roma, chemați să fie sfinți:

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Dorința lui Pavel de a vizita Roma
8 Mai întâi, Îi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toți, deoarece credința voastră este vestită în întreaga lume. 9 Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, că îmi aduc aminte mereu de voi, 10 cerând întotdeauna în rugăciunile mele ca, prin voia lui Dumnezeu, să reușesc poate acum să vin în sfârșit la voi.
11 Căci tânjesc să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar spiritual pentru consolidarea voastră, 12 cu alte cuvinte, să ne încurajăm împreună, în mijlocul vostru, unul prin credința celuilalt, atât a voastră cât și a mea. 13 Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori mi-am propus să vin la voi, ca să am și printre voi vreun rod, tot așa cum am și printre celelalte națiuni, dar până acum am fost împiedicat. 14 Eu sunt dator atât grecilor, cât și barbarilor, atât celor înțelepți, cât și celor neștiutori, 15 astfel că, în ce mă privește, sunt dornic să vă predic Evanghelia și vouă, celor din Roma.
Puterea Evangheliei
16 Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, întâi a iudeului, apoi a grecului, 17 deoarece în ea este descoperită dreptatea lui Dumnezeu, prin credință spre credință, așa cum este scris: „Însă cel drept prin credință va trăi“ .
Mânia lui Dumnezeu împotriva nedreptății
18 Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din Cer împotriva oricărei lipse de evlavie și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor, care înăbușă adevărul în nedreptate. 19 Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. 20 De la crearea lumii, însușirile Lui nevăzute – puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui – au fost clar arătate, fiind înțelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să nu aibă nicio scuză.
21 Fiindcă, deși L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci au ajuns lipsiți de discernământ în gândurile lor, iar inima lor fără pricepere s-a întunecat. 22 Pretinzând că sunt înțelepți, au înnebunit 23 și au schimbat gloria Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după chipul omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor și a târâtoarelor.
24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă poftelor inimilor lor, ca să trăiască în necurăție, dezonorându-și astfel trupurile între ei. 25 Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună și s-au închinat și au slujit creației în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci. Amin!
26 Din cauza aceasta, Dumnezeu i-a lăsat pradă patimilor rușinoase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea lor firească într-una care este împotriva firii. 27 Tot astfel și bărbații, au părăsit întrebuințarea firească a femeii și s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați comițând lucruri scârboase și primind astfel în ei înșiși răsplata pe care o meritau pentru rătăcirea lor.
28 Și, fiindcă n-au găsit potrivit să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minții lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. 29 Sunt plini de orice fel de nedreptate, de răutate, de lăcomie, de ticăloșie, plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de viclenie, sunt dușmănoși, bârfitori, 30 calomniatori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganți, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, 31 fără pricepere, nu-și țin promisiunile, sunt fără afecțiune, nemiloși. 32 Și, deși cunosc hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce fac astfel de lucruri își merită moartea, ei nu numai că le fac, ci îi și aprobă pe cei ce le fac.