Urare
1 Pavel, rob al lui Dumnezeu, și apostol al lui Isus Hristos, potrivit credinței aleșilor lui Dumnezeu și cunoștinței depline a adevărului, care este potrivit cucerniciei , 2 pe temeiul nădejdii de viață veșnică , pe care a făgăduit‐o mai înainte de vremuri veșnice Dumnezeu care nu minte , 3 iar la vremurile sale cuvenite a făcut cunoscut cuvântul său în propovăduirea care mi‐a fost încredințată mie, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru; 4 lui Tit , adevăratul meu copil, potrivit credinței de obște: Har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus Mântuitorul nostru!
Tit să pună prezbiteri în Creta
5 Pentru aceasta te‐am lăsat în Creta, ca să rânduiești mai departe cele rămase neorânduite și să pui în fiecare cetate prezbiteri, cum ți‐am poruncit: 6 dacă este cineva fără vină, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioși, care nu sunt învinuiți de destrăbălare sau nesupuși. 7 Căci episcopul trebuie să fie fără vină, ca econom al lui Dumnezeu, nu plăcând sieși, nu pornit la mânie, nu dedat vinului, nu deprins să bată, nu dedat la câștig urât , 8 ci primitor de oaspeți, iubitor de bine, cuminte, drept, cuvios, înfrânat, 9 ținându‐se de cuvântul credincios, care este potrivit învățăturii, ca să fie în stare atât ca să îndemne în învățătura sănătoasă cât și să mustre pe cei ce vorbesc împotrivă.
Învățătorii mincinoși
10 Căci mulți sunt nesupuși, vorbitori în deșert și amăgitori , mai ales cei din tăierea împrejur, 11 cărora trebuie a le astupa gura, ca unii care dărapănă case întregi, învățând pe alții, pentru câștig rușinos, cele ce nu trebuie. 12 Unul dintre ei, chiar un proroc al lor, a zis: Cretanii sunt totdeauna mincinoși, fiare rele, pântece leneșe. 13 Mărturia aceasta este adevărată. Pentru această pricină mustră‐i aspru, ca să fie sănătoși în credință , 14 să nu ia seama la basme iudaicești și la poruncile unor oameni care își întorc fața de la adevăr. 15 Toate sunt curate pentru cei curați, iar pentru cei necurați și necredincioși nimic nu este curat, ci atât mintea lor cât și cugetul lor este necurat. 16 Ei mărturisesc că cunosc pe Dumnezeu, dar îl tăgăduiesc prin faptele lor, fiind urâcioși, și nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună.
1 Pavel, slujitor al lui Dumnezeu și apostol al lui Isus Cristos, potrivit cu credința aleșilor lui Dumnezeu și cunoașterea adevărului, care este potrivit cu evlavia, 2 în speranța vieții veșnice, pe care Dumnezeu, Care nu minte, a promis-o înainte de începutul timpului. 3 El Și-a descoperit Cuvântul, la vremea potrivită, prin proclamarea care mi-a fost încredințată prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

4 Către Titus, adevăratul meu copil în credința pe care o împărtășim cu toții:

Har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Mântuitorul nostru!

Slujba lui Titus în Creta
5 Motivul pentru care te-am lăsat în Creta a fost ca să pui în ordine lucrurile rămase și să numești prezbiteri în fiecare cetate, așa cum ți-am dat îndrumări. 6 Dacă este cineva fără vină, soț al unei singure femei, având copii credincioși, care să nu fie acuzați de destrăbălare sau de neascultare, să-l pui responsabil ca prezbiter . 7 Căci episcopul, ca administrator al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără vină, nu arogant, nici mânios, nici bețiv, nici bătăuș, nici lacom de câștig murdar, 8 ci ospitalier, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat, 9 să se țină de Cuvântul demn de încredere, care este potrivit cu învățătura primită , ca să fie în stare să-i încurajeze și pe alții prin învățătura sănătoasă și să-i mustre pe cei ce se împotrivesc.
10 Căci sunt și mulți răzvrătiți, palavragii și înșelători, mai ales printre cei circumciși, 11 cărora trebuie să li se astupe gura, pentru că tulbură familii întregi, învățându-i pe oameni ceea ce n-ar trebui, de dragul unui câștig rușinos. 12 Chiar unul dintre ei, un profet de-al lor, a zis: „Cretanii sunt întotdeauna niște mincinoși, niște fiare sălbatice rele, niște pântece leneșe“. 13 Mărturia aceasta este adevărată. Din acest motiv, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoși în credință 14 și să nu dea atenție miturilor iudaice și poruncilor oamenilor care se întorc de la adevăr. 15 Pentru cei curați, toate sunt curate, dar pentru cei pângăriți și necredincioși, nimic nu este curat, ci până și mintea, și conștiința le sunt pângărite. 16 Ei pretind că-L cunosc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor Îl neagă, fiind demni de dispreț, neascultători, incapabili de vreo lucrare bună.