Ezechia, împăratul lui Iuda
1 Și a fost așa : în anul al treilea al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia , fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda. 2 Era de douăzeci și cinci de ani când s‐a făcut împărat și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Abi , fata lui Zaharia. 3 Și a făcut ce era drept în ochii Domnului, după toate cele ce făcuse David, tatăl său. 4 El a îndepărtat înălțimile și a dărâmat stâlpii și a tăiat Astarteele și a sfărâmat șarpele de aramă, pe care‐l făcuse Moise, căci până în zilele acelea copiii lui Israel ardeau tămâie la el; și l‐a numit Nehuștan. 5 El s‐a încrezut în Domnul Dumnezeul lui Israel și n‐a fost după el asemenea lui între toți împărații lui Iuda și nici între cei care fuseseră mai înainte de el. 6 Și s‐a lipit de Domnul și nu s‐a depărtat de pe urma lui și a păzit poruncile lui pe care le poruncise lui Moise Domnul. 7 Și Domnul a fost cu el; propășia oriîncotro ieșea și s‐a răsculat împotriva împăratului Asiriei și nu i‐a slujit. 8 El a bătut pe filisteni până la Gaza și hotarele ei de la turnul paznicilor până la cetatea întărită.
Luarea Samariei
9 Și a fost așa : în al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al șaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s‐a suit împotriva Samariei și a împresurat‐o. 10 Și după trecere de trei ani a luat‐o; în al șaselea an al lui Ezechia, care este al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel, Samaria a fost luată. 11 Și împăratul Asiriei a strămutat pe Israel în Asiria și i‐a așezat în Halah și la Hobor, pe râul Gozan și în cetățile Mezilor, 12 pentru că n‐au ascultat de glasul Domnului Dumnezeului lor și au călcat legământul său, tot ce poruncise Moise, robul Domnului, și n‐au ascultat nici n‐au făcut.
Ierusalimul împresurat de Sanherib
13 Și în al patrusprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s‐a suit împotriva tuturor cetăților întărite ale lui Iuda și le‐a luat. 14 Și Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimis la împăratul Asiriei în Lachis, zicând: Am păcătuit, retrage‐te de la mine; orice vei pune asupră‐mi voi purta. Și împăratul Asiriei a pus asupra lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanți de argint și treizeci de talanți de aur. 15 Și Ezechia i‐a dat tot argintul care s‐a aflat în casa Domnului și în vistieriile casei împăratului. 16 În vremea aceea Ezechia a tăiat aurul de pe ușile casei Domnului și de pe ușiorii pe care îi acoperise Ezechia, împăratul lui Iuda, și l‐a dat împăratului Asiriei. 17 Și împăratul Asiriei a trimis din Lachis pe Tartan și pe Rab‐Saris și pe Rabșache împotriva împăratului Ezechia cu putere mare la Ierusalim. Și s‐au suit și au venit la Ierusalim. Și s‐au suit și au venit și au stătut lângă canalul de apă al iazului de sus, care este pe calea cea mare a țarinei albitorului. 18 Și au chemat pe împărat. Și Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă și Șebna scriitorul și Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul de cronici, au ieșit la ei. 19 Și Rabșache le‐a zis: Spuneți, vă rog, lui Ezechia: Așa zice împăratul cel mare, împăratul Asiriei: Ce este încrederea aceasta cu care te încrezi? 20 Tu zici, dar sunt vorbe de buze: Este sfat și putere pentru război. Dar în cine te încrezi de te‐ai răsculat împotriva mea? 21 Și acum iată , te încrezi în toiagul acela de trestie frântă, în Egipt, pe care dacă se va rezema cineva, își va înțepa mâna și o va străpunge: Așa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el. 22 Iar dacă‐mi vei zice: Ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru! Oare nu este el acela ale cărui înălțimi și altare le îndepărtase Ezechia zicând lui Iuda și Ierusalimului: Să vă închinați înaintea acestui altar în Ierusalim? 23 Și acum, dă ostatici domnului meu împăratul Asiriei și îți voi da două mii de cai, dacă poți să încaleci călăreți pe ei. 24 Și cum vei întoarce îndărăt fața unui căpitan dintre cei mai mici slujitori ai domnului meu? Și‐ți pui încrederea în Egipt pentru care și călăreți! 25 Și acum oare fără Domnul m‐am suit eu împotriva locului acestuia ca să‐l stric? Domnul mi‐a zis: Suie‐te împotriva țării acesteia și strică‐o. 26 Și Eliachim, fiul lui Hilchia, și Șebna și Ioah au zis lui Rabșache: Te rugăm, vorbește slujitorilor tăi în limba siriană căci o înțelegem și nu vorbi cu noi în limba iudeilor în urechile poporului care este pe zid. 27 Și Rabșache le‐a zis: Oare către domnul tău și către tine m‐a trimis domnul meu să vorbesc cuvintele acestea? Oare nu către bărbații care șed pe zid ca să‐și mănânce balega și să‐și bea chiar udul cu voi? 28 Și Rabșache a stătut și a strigat cu glas tare în limba iudeilor, și a vorbit, zicând: Ascultați cuvântul împăratului celui mare, al împăratului Asiriei! 29 Așa zice împăratul: Să nu vă înșele Ezechia căci nu va putea să vă scape din mâna lui. 30 Și să nu vă facă Ezechia să vă puneți încrederea în Domnul zicând: Domnul ne va scăpa negreșit și cetatea aceasta nu va fi dată în mâna împăratului Asiriei. 31 N‐ascultați de Ezechia căci așa zice împăratul Asiriei: Faceți binecuvântare cu mine și ieșiți la mine și mâncați fiecare din vița sa de vie și fiecare din smochinul său și beți fiecare din apele puțului său 32 până voi veni și vă voi lua într‐o țară ca țara voastră, țară de grâu și must, țară de pâine și vin, țară de măslini și de miere, ca să trăiți și să nu muriți; și n‐ascultați de Ezechia când vă înduplecă zicând: Domnul ne va scăpa. 33 A scăpat oare vreunul din dumnezeii neamurilor țara lui din mâna împăratului Asiriei? 34 Unde sunt dumnezeii Hamatului și ai Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, ai Henei și ai Ivei? Oare au scăpat ei Samaria din mâna mea? 35 Cine sunt aceia dintre toți dumnezeii țărilor care au scăpat țara lor din mâna mea ca Domnul să scape Ierusalimul din mâna mea? 36 Și poporul a tăcut și nu i‐a răspuns niciun cuvânt căci porunca împăratului era: Nu‐i răspundeți. 37 Și Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă, și Șebna, scriitorul, și Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul de cronici, au venit la Ezechia cu hainele sfâșiate și i‐au spus cuvintele lui Rabșache.
CEI DIN URMĂ ÎMPĂRAȚI
AI LUI IUDA, DE LA EZECHIA PÂNĂ LA NIMICIREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI IUDA
CAPITOLELE 18—25
(2 Cronici 29—36. Ieremia 3:8-10. Amos 2:4Amos 5. Țefania 3:1-4.)Ezechia împăratul lui Iuda
1 În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia , fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda. 2 Avea douăzeci și cinci de ani când a ajuns împărat și a domnit douăzeci și nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abi , fata lui Zaharia. 3 El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. 4 A îndepărtat înălțimile, a sfărâmat stâlpii idolești, a tăiat astarteele și a sfărâmat în bucăți șarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuștan. 5 El și-a pus încrederea în Domnul Dumnezeul lui Israel; și, dintre toți împărații lui Iuda care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el. 6 El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El și a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. 7 Și Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei și nu i-a mai fost supus. 8 A bătut pe filisteni până la Gaza și le-a pustiit ținutul, de la toate turnurile de pază până la cetățile întărite.
Luarea Samariei de asirieni
9 În al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al șaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva Samariei și a împresurat-o. 10 După trei ani a luat-o, în al șaselea an al lui Ezechia, care era al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel – atunci a fost luată Samaria. 11 Împăratul Asiriei a dus pe Israel rob în Asiria și l-a așezat la Halah și Habor, lângă râul Gozan, și în cetățile mezilor, 12 pentru că n-ascultaseră de glasul Domnului Dumnezeului lor și călcaseră legământul Lui; pentru că nici n-ascultaseră, nici nu împliniseră tot ce poruncise Moise, robul Domnului.
Năvălirea lui Sanherib
13 În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăților întărite din Iuda și a pus stăpânire pe ele. 14 Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimis să spună împăratului Asiriei la Lachis: „Am greșit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea, voi purta.” Și împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanți de argint și treizeci de talanți de aur. 15 Ezechia a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului și în vistieriile casei împăratului. 16 Atunci a luat Ezechia, împăratul lui Iuda, și a dat împăratului Asiriei aurul cu care acoperise ușile și ușorii Templului Domnului.
Împresurarea Ierusalimului
17 Împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Tartan, pe Rab-Saris și pe Rabșache cu o oștire puternică. S-au suit și au ajuns la Ierusalim. Când s-au suit și au ajuns, s-au oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul care duce în ogorul înălbitorului. 18 Au chemat pe împărat, și Eliachim, fiul lui Hilchia, mai-marele peste casa împăratului, s-a dus la ei cu Șebna, logofătul, și cu Ioah, fiul lui Asaf, arhivarul. 19 Rabșache le-a zis: „Spuneți lui Ezechia: ‘Așa vorbește marele împărat, împăratul Asiriei: «Ce este încrederea aceasta pe care te bizuiești? 20 Tu ai zis: ‹Pentru război trebuie chibzuință și putere.› Dar acestea sunt doar vorbe în vânt. În cine dar ți-ai pus încrederea de te-ai răsculat împotriva mea? 21 Iată , ai pus-o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frântă, care înțeapă și străpunge mâna oricui se sprijină pe ea: așa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el. 22 Poate că îmi veți spune: ‹În Domnul Dumnezeul nostru ne încredem.› Dar nu este El Acela ale cărui înălțimi și altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda și Ierusalimului: ‹Să vă închinați înaintea altarului acestuia la Ierusalim›?» 23 Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei: îți voi da două mii de cai, să vedem dacă poți din partea ta să dai atâția călăreți ca să încalece pe ei. 24 Și cum ai putea îndepărta o căpetenie din cei mai mici slujitori ai stăpânului meu? Îți pui încrederea în Egipt pentru care și călăreți. 25 De altfel, oare fără voia Domnului m-am suit eu împotriva acestui loc, ca să-l nimicesc? Domnul mi-a zis: «Suie-te împotriva țării acesteia și nimicește-o.»’” 26 Eliachim, fiul lui Hilchia, Șebna și Ioah au zis lui Rabșache: „Vorbește robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înțelegem; nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului de pe zid.” 27 Rabșache le-a răspuns: „Oare stăpânului tău și ție m-a trimis stăpânul meu să spun aceste vorbe? Oare nu acestor oameni care stau pe zid să-și mănânce balega și să-și bea udul cu voi?” 28 Atunci, Rabșache, înaintând, a strigat cu glas tare în limba iudaică și a zis: „Ascultați cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei! 29 Așa vorbește împăratul: ‘Să nu vă înșele Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească din mâna mea. 30 Să nu vă facă Ezechia să vă încredeți în Domnul zicând: «Domnul ne va izbăvi și cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.»’ 31 N-ascultați de Ezechia, căci așa vorbește împăratul Asiriei: ‘Faceți pace cu mine, supuneți-vă mie și fiecare din voi va mânca din via lui și din smochinul lui, fiecare va bea apă din fântâna lui 32 până voi veni și vă voi duce într-o țară ca a voastră, într-o țară cu grâu și cu vin, o țară cu pâine și vii, o țară cu măslini de untdelemn și miere și veți trăi, și nu veți muri. N-ascultați dar de Ezechia, care vă amăgește zicând: «Domnul ne va izbăvi.» 33 Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei, fiecare țara lui, din mâna împăratului Asiriei? 34 Unde sunt dumnezeii Hamatului și Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, Henei și Ivei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea? 35 Care dintre toți dumnezeii acestor țări și-a izbăvit țara din mâna mea, pentru ca și Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?’” 36 Poporul a tăcut și nu i-a răspuns o vorbă, căci împăratul dăduse porunca aceasta: „Să nu-i răspundeți.” 37 Și Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Șebna, logofătul, și Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit la Ezechia cu hainele sfâșiate și i-au spus cuvintele lui Rabșache.