Legi împotriva curviei
1 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 2 Spune și copiilor lui Israel: Oricine dintre copiii lui Israel sau dintre străinii de loc care stau vremelnic în Israel va da din sămânța sa lui Moloh, să fie omorât: poporul țării să‐l ucidă cu pietre. 3 Și îmi voi pune fața împotriva omului aceluia și‐l voi stârpi din mijlocul poporului său, căci a dat din sămânța sa lui Moloh ca să întineze locașul meu cel sfințit și să pângărească numele meu cel sfânt. 4 Și dacă poporul țării va închide cumva ochii de la acel om când va da din sămânța sa lui Moloh și nu‐l va omorî, 5 atunci îmi voi pune fața împotriva acelui om și împotriva familiei sale și‐l voi stârpi din poporul său, pe el și pe toți care vor curvi cu el curvind cu Moloh. 6 Și sufletul care se va întoarce la cei ce cheamă duhurile morților și la vrăjitori ca să curvească cu ei, îmi voi pune fața împotriva acelui suflet și‐l voi stârpi din poporul său. 7 Voi dar sfințiți‐vă și fiți sfinți, căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 8 Și să păziți orânduirile mele și să le faceți. Eu sunt Domnul care vă sfințește. 9 Căci oricine va blestema pe tatăl său sau pe mamă‐sa va fi omorât: a blestemat pe tatăl său sau pe mamă‐sa; sângele lui va fi asupra lui. 10 Și bărbatul care va preacurvi cu nevasta altuia, bărbatul care va preacurvi cu nevasta aproapelui său să fie omorâți atât preacurvarul cât și preacurva. 11 Și bărbatul care se va culca cu nevasta tatălui său a descoperit goliciunea tatălui său: amândoi să fie omorâți: sângele lor va fi asupra lor. 12 Și bărbatul care se va culca cu nora sa amândoi să fie omorâți: au făcut amestecătură; sângele lor va fi asupra lor. 13 Și bărbatul care se va culca cu un bărbat cum se culcă cu o femeie, amândoi au săvârșit urâciune, să fie omorâți: sângele lor va fi asupra lor. 14 Și bărbatul care va lua o nevastă și pe mama ei, este răutate; să fie arși cu foc și el și ele ca să nu fie răutate între voi. 15 Și bărbatul care se va culca cu un dobitoc să fie omorât și dobitocul să‐l ucideți. 16 Și femeia care se va apropia de vreun dobitoc și se va culca cu el, să ucizi și pe femeie și dobitocul: să fie omorâți: sângele lor va fi asupra lor. 17 Și bărbatul care va lua pe soră‐sa, pe fiica tatălui său sau pe fiica mamei sale și‐i va vedea goliciunea și ea va vedea goliciunea lui, este o rușine; și să fie stârpiți înaintea ochilor copiilor poporului lor: a descoperit goliciunea sorei sale; își va purta nelegiuirea. 18 Și bărbatul care se va culca cu o femeie care va avea la fire și‐i va descoperi goliciunea, a dezgolit izvorul ei și ea și‐a descoperit izvorul sângelui și amândoi să fie stârpiți din mijlocul poporului lor. 19 Și să nu descoperi goliciunea sorei mamei tale și a sorei tatălui tău: căci acela a dezgolit pe ruda sa de aproape: își vor purta nelegiuirea. 20 Și bărbatul care se va culca cu nevasta unchiului său a descoperit goliciunea unchiului său: își vor purta păcatul, vor muri fără copii. 21 Și dacă un bărbat va lua pe nevasta fratelui său, este o necurăție: a descoperit goliciunea fratelui său, vor fi fără copii. 22 Să păziți deci toate orânduirile mele și toate judecățile mele și să le faceți, ca să nu vă verse afară țara în care vă aduc ca să locuiți în ea. 23 Și să nu umblați după obiceiurile neamului pe care îl alung dinaintea voastră; căci ei au făcut toate acestea și pentru aceea m‐am necăjit pe ei: 24 Și v‐am zis: Voi veți moșteni țara lor și am să v‐o dau vouă în stăpânire, țară în care curge lapte și miere: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v‐am despărțit de popoare. 25 Deci să deosebiți între dobitocul curat și cel necurat și între pasărea necurată și cea curată și să nu vă faceți urâcioase sufletele printr‐un dobitoc, sau o pasăre, sau prin orice se târăște pe pământ pe care vi l‐am despărțit ca necurat. 26 Și să‐mi fiți sfinți, căci eu, Domnul, sunt sfânt și v‐am despărțit de popoare ca să fiți ai mei. 27 Și bărbatul sau femeia, dacă va fi în ei unul care cheamă duhurile morților sau ghicitori, să fie omorâți; să‐i ucidă cu pietre; sângele lor va fi asupra lor.
Pedepse
1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 2 „Spune copiilor lui Israel:
‘Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din țară să-l ucidă cu pietre. 3 Și Eu Îmi voi întoarce Fața împotriva omului aceluia și-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat Locașul Meu cel Sfânt și a necinstit Numele Meu cel sfânt. 4 Dacă poporul țării închide ochii față de omul acela care dă lui Moloh copii de-ai săi și nu-l omoară, 5 Îmi voi întoarce Eu Fața împotriva omului aceluia și împotriva familiei lui și-l voi nimici din mijlocul poporului lui, împreună cu toți cei ce curvesc ca el cu Moloh. 6 Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morți și la ghicitori ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Fața împotriva omului aceluia și-l voi nimici din mijlocul poporului lui. 7 Voi să vă sfințiți și să fiți sfinți, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 8 Să păziți legile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul, care vă sfințesc. 9 Dacă un om oarecare blestemă pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sângele lui să cadă asupra lui. 10 Dacă un om preacurvește cu o femeie măritată, dacă preacurvește cu nevasta aproapelui său, omul acela și femeia aceea preacurvari să fie pedepsiți cu moartea. 11 Dacă un om se culcă cu nevasta tatălui său și descoperă astfel goliciunea tatălui său, omul acela și femeia aceea să fie pedepsiți cu moartea; sângele lor să cadă asupra lor. 12 Dacă un om se culcă cu noră-sa, amândoi să fie pedepsiți cu moartea; au făcut o amestecătură de sânge: sângele lor să cadă asupra lor. 13 Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiți cu moartea, sângele lor să cadă asupra lor. 14 Dacă un om ia de neveste pe fată și pe mama ei, este o nelegiuire: să-i ardă în foc, pe el și pe ele, ca nelegiuirea aceasta să nu fie în mijlocul vostru. 15 Dacă un om se culcă cu o vită, să fie pedepsit cu moartea, și vita s-o omorâți. 16 Dacă o femeie se apropie de o vită ca să curvească cu ea, să ucizi și pe femeie, și pe vită; să fie omorâte: sângele lor să cadă asupra lor. 17 Dacă un om ia pe soră-sa, fata tatălui său sau fata mamei lui, dacă îi vede goliciunea ei și ea i-o vede pe a lui, este o mișelie; să fie nimiciți sub ochii copiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea surorii lui, își va lua pedeapsa pentru păcatul lui. 18 Dacă un om se culcă cu o femeie care este la sorocul femeilor și-i descoperă goliciunea, dacă-i descoperă scurgerea și ea își descoperă scurgerea sângelui ei, amândoi să fie nimiciți din mijlocul poporului lor. 19 Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, nici a surorii tatălui tău, căci înseamnă să descoperi pe ruda ta de aproape: amândoi aceștia își vor lua pedeapsa păcatului. 20 Dacă un om se culcă cu mătușă-sa, a descoperit goliciunea unchiului său; își vor lua pedeapsa păcatului lor: vor muri fără copii. 21 Dacă un om ia pe nevasta fratelui său, este o necurăție; a descoperit goliciunea fratelui său: nu vor avea copii. 22 Să păziți toate legile Mele și toate poruncile Mele și să le împliniți, pentru ca țara în care vă duc să vă așez să nu vă verse din gura ei. 23 Să nu trăiți după obiceiurile neamurilor pe care le voi izgoni dinaintea voastră, căci ele au făcut toate aceste lucruri și Mi-este scârbă de ele. 24 V-am spus: «Voi le veți stăpâni țara; Eu vă voi da-o în stăpânire: este o țară în care curge lapte și miere.» Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am pus deoparte dintre popoare. 25 Să faceți deosebire între dobitoacele curate și necurate, între păsările curate și necurate, ca să nu vă spurcați prin dobitoace, prin păsări, prin toate târâtoarele de pe pământ, pe care v-am învățat să le deosebiți ca necurate. 26 Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare, ca să fiți ai Mei. 27 Dar, dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort sau se îndeletnicește cu ghicirea, să fie pedepsit cu moartea; să-i ucideți cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.’”