Urarea
1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care a făgăduit‐o mai dinainte prin prorocii săi în Sfintele Scripturi 3 despre Fiul său (născut din sămânța lui David după carne, 4 hotărât Fiu al lui Dumnezeu cu putere , după Duhul de sfințenie, prin învierea morților), Isus Hristos, Domnul nostru, 5 prin care am luat har și apostolie spre ascultarea de credință între toate Neamurile pentru numele său, 6 între care sunteți și voi chemați, să fiți ai lui Isus Hristos: 7 tuturor care sunteți în Roma, iubiți de Dumnezeu, chemați să fiți sfinți: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos.
Pavel și creștinii din Roma
8 Mai întâi mulțumesc Dumnezeului meu prin Isus Hristos pentru voi toți, fiindcă credința voastră se vestește în toată lumea. 9 Căci martor îmi este Dumnezeu , căruia îi slujesc în duhul meu, în evanghelia Fiului său, că neîncetat fac pomenire de voi, 10 cerând totdeauna în rugăciunile mele, dacă cumva în cele din urmă voi avea parte prin voia lui Dumnezeu să vin la voi. 11 Căci doresc să vă văd ca să vă împărtășesc vreun dar de har duhovnicesc ca să fiți întăriți. 12 Și ca adică să fim mângâiați împreună între voi, fiecare prin credința care este în celălalt, atât a voastră, cât și a mea. 13 Dar nu voiesc să nu știți, fraților, că de multe ori mi‐am pus în gând să vin la voi (și am fost împiedicat până acum) pentru ca să am oarecare rod și între voi ca și între celelalte Neamuri. 14 Sunt un datornic atât grecilor cât și barbarilor, atât înțelepților cât și proștilor. 15 Astfel, întru cât mă privește pe mine, sunt gata să vă vestesc evanghelia și vouă care sunteți în Roma.
Starea omului după voia lui Dumnezeu se capătă prin credință
16 Căci nu mă rușinez de evanghelie, pentru că este puterea lui Dumnezeu spre mântuire pentru oricine crede, atât pentru iudeu, mai întâi, cât și pentru grec. 17 Pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu din credință pentru credință, după cum este scris: Dreptul va trăi din credință.
Starea de păcat a omenirii
18 Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necucernicii și nedreptăți a oamenilor, care țin cu sila adevărul în nedreptate. 19 Pentru că ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este arătat între ei, căci Dumnezeu le‐a arătat. 20 Căci de la facerea lumii ce nu se poate vedea despre el se vede lămurit, căci se pricepe cu mintea prin cele făcute, adică veșnica lui putere și măreție dumnezeiască, pentru ca ei să fie fără cuvânt de apărare. 21 Pentru că, deși au cunoscut pe Dumnezeu, nu l‐au proslăvit ca pe Dumnezeu, nici nu i‐au mulțumit, ci au ajuns deșerți în gândirile lor și inima lor fără pricepere a fost întunecată. 22 Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni 23 și au schimbat slava Dumnezeului nesupus putrezirii cu asemănarea icoanei unui om supus putrezirii și a păsărilor și a dobitoacelor cu patru picioare și a târâtoarelor. 24 De aceea și Dumnezeu i‐a dat prinși în poftele inimilor lor spre necurățenie, ca trupurile lor să fie necinstite între ei înșiși, 25 ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și au cinstit și au slujit zidirii în locul Ziditorului, care este binecuvântat în veci. Amin. 26 Pentru aceasta Dumnezeu i‐a dat prinși în patimi de necinste, căci și cele de parte femeiască ale lor au schimbat întrebuințarea firească în cea împotriva firii. 27 Asemenea și cei de parte bărbătească, lăsând întrebuințarea firească a părții femeiești, au fost aprinși în pofta lor între ei, săvârșind rușinea, parte bărbătească în parte bărbătească și primind în ei înșiși răsplata cuvenită a rătăcirii lor. 28 Și după cum n‐au socotit că e bine să aibă pe Dumnezeu în deplină cunoștință, și Dumnezeu i‐a dat la o gândire netrebnică, pentru ca să facă cele ce nu se cuvin ; 29 fiind plini de orice nedreptate, de răutate, de lăcomie de bani, de înrăire; umpluți de pizmă, de omor, de ceartă, de înșelăciune, de viclenie, șoptitori, 30 vorbitori de rău, urâtori de Dumnezeu, semeți, îngâmfați, lăudăroși, născocitori de rele, nesupuși părinților, 31 fără pricepere, călcători de cuvânt, fără iubire firească, fără milă; 32 ca unii care cunoscând bine hotărârea lui Dumnezeu că cei ce făptuiesc unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac aceleași, dar și găsesc plăcere în cei ce le făptuiesc.
Urarea
1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi. 3 Ea privește pe Fiul Său, născut din sămânța lui David, în ce privește trupul, 4 iar în ce privește duhul sfințeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morților, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, 5 prin care am primit harul și apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinței pe toate neamurile, 6 între care sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Hristos. 7 Deci, vouă tuturor, care sunteți preaiubiți ai lui Dumnezeu în Roma, chemați să fiți sfinți: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
Pavel și creștinii din Roma
8 Mai întâi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toți, căci credința voastră este vestită în toată lumea. 9 Dumnezeu , căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele 10 și cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am, în sfârșit, fericirea să vin la voi. 11 Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră 12 sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi, și eu. 13 Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum. 14 Eu sunt dator și grecilor, și barbarilor, și celor învățați, și celor neînvățați. 15 Astfel, în ce mă privește pe mine, am o vie dorință să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma.
Neprihănirea se capătă prin credință
16 Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; 17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.”
Starea de păcat a omenirii
18 Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înădușă adevărul în nelegiuirea lor. 19 Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu . 20 În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți, 21 fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. 22 S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit 23 și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. 24 De aceea , Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor, așa că își necinstesc singuri trupurile, 25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. 26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27 tot astfel, și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor. 28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite . 29 Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sunt șoptitori, 30 bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, 31 fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă. 32 Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.