Exodul 9

1 Și Domnul a zis lui Moise : Intră la Faraon și spune‐i: Așa zice Domnul Dumnezeul Evreilor. Lasă pe poporul meu să meargă ca să‐mi slujească! 2 Căci, dacă nu vei voi să‐i lași și‐i vei mai ținea, 3 iată mâna Domnului va fi peste vitele care sunt în câmpii, peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi; va fi o ciumă foarte mare. 4 Și Domnul va deosebi între vitele lui Israel și între vitele Egiptului și nimic nu va muri din tot ce este al copiilor lui Israel. 5 Și Domnul a pus un soroc zicând: Mâine va face Domnul aceasta în țară. 6 Și Domnul a făcut aceasta a doua zi și toate vitele Egiptului au murit, dar niciuna din vitele copiilor lui Israel n‐a murit. 7 Și Faraon a trimis și iată niciuna din vitele Israeliților nu murise. Dar inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a lăsat pe popor să meargă.

8 Și Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: Luați‐vă mâinile pline cu cenușă din cuptor și Moise s‐o împrăștie spre ceruri înaintea ochilor lui Faraon. 9 Și se va face pulbere măruntă peste toată țara Egiptului și se vor face bube ieșind în bășici peste om și peste dobitoc în toată țara Egiptului. 10 Și au luat cenușă din cuptor și au stătut înaintea lui Faraon și Moise a împrăștiat‐o spre ceruri și s‐a făcut bube cu bășici ieșind pe om și pe dobitoc. 11 Și ghicitorii n‐au putut sta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe ghicitori și pe toți egiptenii. 12 Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și nu i‐a ascultat, după cum zisese Domnul lui Moise.

13 Și Domnul a zis lui Moise: Scoală‐te dis de dimineață și stai înaintea lui Faraon și zi‐i: Așa zice Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă pe poporul meu să meargă și să‐mi slujească! 14 Căci de astă dată trimit toate rănile mele în inima ta și peste robii tăi și peste poporul tău ca să cunoști că nu este nimeni ca mine peste tot pământul. 15 Căci acum mi‐am întins mâna și te‐am bătut cu ciumă pe tine și pe poporul tău și ai fost pierdut de pe fața pământului. 16 Dar cu adevărat pentru aceasta te‐am lăsat să stai, ca să‐ți arăt puterea mea și ca numele meu să fie vestit în tot pământul. 17 Te mai înalți tu împotriva poporului meu ca să nu‐l lași să meargă? 18 Iată mâine pe vremea aceasta voi face să ploaie grindină foarte mare cum n‐a fost în Egipt din ziua în care a fost întemeiat și până astăzi. 19 Și acum trimite să adune toate vitele tale și tot ce ai pe câmp; căci grindina va cădea peste orice om și orice dobitoc care se vor afla pe câmp și nu vor fi strânși în case și vor muri. 20 Cel ce s‐a temut de cuvântul Domnului dintre robii lui Faraon și‐a scăpat robii și vitele în casă. 21 Dar cel ce nu și‐a îndreptat inima la cuvântul Domnului și‐a lăsat robii și vitele pe câmp. 22 Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna spre ceruri ca să fie grindină în toată țara Egiptului peste oameni și peste dobitoace și peste toată iarba câmpului în țara Egiptului. 23 Și Moise și‐a întins toiagul spre ceruri și Domnul a trimis tunete și grindină și focul umbla pe pământ. Și Domnul a plouat grindină peste țara Egiptului. 24 Și a fost grindină și foc amestecat în grindină foarte mare cum n‐a fost în toată țara Egiptului de când a ajuns un neam. 25 Și grindina a bătut în toată țara Egiptului tot ce era pe câmp de la om până la dobitoc; grindina a bătut toată iarba câmpului și a stricat orice copac de pe câmp. 26 Numai în ținutul Gosen unde erau copiii lui Israel n‐a fost grindină. 27 Și Faraon a trimis și a chemat pe Moise și pe Aaron și le‐a zis: Am păcătuit de astă dată; Domnul este drept, iar eu și poporul meu suntem răi. 28 Rugați‐vă Domnului și să fie destul atâtea tunete ale lui Dumnezeu și grindină și vă voi lăsa să mergeți și nu veți mai rămânea. 29 Și Moise i‐a zis: Când voi ieși din cetate, îmi voi întinde mâinile către Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai fi grindină ca să cunoști că pământul este al Domnului. 30 Dar tu și robii tăi știu că încă nu vă temeți de Domnul Dumnezeu. 31 Și inul și orzul au fost bătute, căci orzul dăduse în spic și inul înflorise. 32 Și grâul și alacul nu s‐au stricat pentru că erau târzii. 33 Și Moise a ieșit de la Faraon afară din cetate și și‐a întins mâinile spre Domnul și tunetele și grindina au încetat și ploaia n‐a mai turnat pe pământ. 34 Și Faraon a văzut că ploaia și tunetele și grindina încetaseră, și a păcătuit înainte și și‐a învârtoșat inima el și robii săi. 35 Și inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a lăsat pe copiii lui Israel să meargă, după cum zisese Domnul prin Moise.