Iefta
1 Și Iefta , Galaaditul, era un viteaz și era fiul unei curve, și Galaad născuse pe Iefta. 2 Și nevasta lui Galaad i‐a născut fii, și când au crescut fiii nevestei lui Galaad au izgonit pe Iefta și i‐au zis: Nu vei avea moștenire în casa tatălui nostru, căci ești fiul unei alte femei. 3 Și Iefta a fugit dinaintea fraților săi și a locuit în țara Tob. Și oameni fără căpătâi s‐au adunat la Iefta și ieșeau cu el. 4 Și a fost așa : după câtăva vreme copiii lui Amon s‐au luptat cu Israel. 5 Și când copiii lui Amon se luptau cu Israel, bătrânii Galaadului s‐au dus să ia pe Iefta din țara Tob. 6 Și au zis lui Iefta: Vino și fii căpetenia noastră ca să ne luptăm cu copiii lui Amon. 7 Și Iefta a zis bătrânilor Galaadului: Oare nu m‐ați urât și nu m‐ați izgonit voi din casa tatălui meu? Și pentru ce veniți acum la mine când sunteți în necaz? 8 Și bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: De aceea ne‐am întors la tine acum, ca să mergi cu noi și să te lupți cu copiii lui Amon și să ne fii cap nouă tuturor locuitorilor Galaadului. 9 Și Iefta a zis bătrânilor Galaadului: Dacă mă aduceți înapoi ca să mă lupt cu copiii lui Amon și Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu capul vostru? 10 Și bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: Domnul să fie martor între noi, dacă nu vom face după cuvintele tale. 11 Și Iefta s‐a dus cu bătrânii Galaadului și poporul l‐a pus cap și căpetenie peste sine, și Iefta și‐a rostit toate cuvintele înaintea Domnului în Mițpa.
Înfrângerea amoniților
12 Și Iefta a trimis soli la împăratul copiilor lui Amon, zicând: Ce este între mine și între tine, de ai venit împotriva mea să te lupți împotriva țării mele? 13 Și împăratul copiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: Pentru că Israel mi‐a luat țara când a ieșit din Egipt, de la Arnon până la Iaboc și până la Iordan, și acum înapoiază‐mi‐o în pace. 14 Și Iefta a trimis iarăși soli la împăratul copiilor lui Amon, 15 și i‐a zis: Așa zice Iefta: Israel n‐a luat țara Moabului, nici țara copiilor lui Amon. 16 Și Israel când a ieșit din Egipt a umblat prin pustie până la Marea‐Roșie și a venit la Cades . 17 Și Israel a trimis soli la împăratul Edomului zicând: Te rog, lasă‐mă să trec prin țara ta! Dar împăratul Edomului n‐a voit să audă. Și au trimis și la împăratul Moabului și el n‐a voit. Și Israel a locuit în Cades. 18 Și au umblat prin pustie și au ocolit țara Edomului și țara Moabului, și au venit în partea dinspre soare‐răsare a țării Moabului, și au tăbărât dincolo de Arnon, dar n‐au intrat în hotarul Moabului, căci Arnonul este hotarul Moabului. 19 Și Israel a trimis soli la Sihon, împăratul amoriților, împăratul Hesbonului, și Israel i‐a zis: Rugămu‐te, să trecem prin țara ta până la locul meu. 20 Și Sihon nu s‐a încrezut în Israel să‐l lase să treacă prin hotarul său, și Sihon a adunat tot poporul său și au tăbărât în Iahaț și s‐a luptat cu Israel. 21 Și Domnul Dumnezeul lui Israel a dat pe Sihon și pe tot poporul lui în mâna lui Israel și i‐au bătut , și Israel a luat în stăpânire toată țara amoriților, care locuiau în ținutul acela. 22 Și au luat în stăpânire toate hotarele amoriților , de la Arnon până la Iaboc și de la pustie până la Iordan. 23 Și acum, Domnul Dumnezeul lui Israel a alungat pe amoriți dinaintea poporului său Israel, și să‐l stăpânești tu? 24 Oare nu stăpânești tu ce ți‐a dat în stăpânire Chemoș , dumnezeul tău? Și orice a alungat dinaintea noastră Domnul Dumnezeul nostru, aceea vom stăpâni. 25 Și acum ești tu în adevăr mai bun decât Balac , fiul lui Țipor, împăratul Moabului? Oare s‐a certat el cu Israel? S‐a luptat el cu ei? 26 Cât a locuit Israel în Hesbon și în satele lui, și în Aroer și în satele lui, și în toate cetățile care sunt pe malurile Arnonului, trei sute de ani, pentru ce nu le‐ați luat înapoi în vremea aceea? 27 Da, n‐am păcătuit împotriva ta, ci îmi faci rău, războindu‐te împotriva mea. Domnul, judecătorul , să judece astăzi între copiii lui Israel și între copiii lui Amon! 28 Și împăratul copiilor lui Amon n‐a ascultat cuvintele lui Iefta, pe care i le‐a trimis.
Făgăduința lui Iefta
29 Și Duhul Domnului a fost asupra lui Iefta și el a trecut prin Galaad și Manase și a trecut la Mițpe din Galaad și de la Mițpe din Galaad a trecut la copii lui Amon. 30 Și Iefta a juruit o juruință Domnului și a zis: Dacă vei da fără greș în mâna mea pe copiii lui Amon, 31 atunci ce va ieși din ușa casei mele spre întâmpinarea mea, când mă voi întoarce în pace de la copiii lui Amon, va fi al Domnului și voi aduce ardere de tot. 32 Și Iefta a trecut la copiii lui Amon, ca să se lupte cu ei și Domnul i‐a dat în mâna lui. 33 Și i‐a bătut de la Aroer până la Minit, douăzeci de cetăți, și până la Abel‐Cheramim, cu foarte mare măcel. Și copiii lui Amon au fost supuși înaintea copiilor lui Israel. 34 Și Iefta a venit la Mițpe în casa lui, și iată fiica sa îi ieșea în întâmpinare cu timpane și cu jocuri și ea era singurul copil, n‐avea afară de ea fiu sau fiică. 35 Și a fost așa : când a văzut‐o el și‐a sfâșiat hainele și a zis: Vai, fiica mea, m‐ai doborât și ești din cei ce mă tulbură! Căci mi‐am deschis gura către Domnul și nu pot întoarce. 36 Și ea i‐a zis: Tatăl meu, dacă ți‐ai deschis gura către Domnul, fă‐mi potrivit cu ce a ieșit din gura ta, pentru că Domnul ți‐a făcut răzbunare asupra vrăjmașilor tăi, asupra copiilor lui Amon. 37 Și ea a zis tatălui său: Să mi se facă lucrul acesta: lasă‐mă singură două luni, să mă duc și să mă cobor în munți și să‐mi plâng fecioria, eu și tovarășele mele. 38 Și el a zis: Du‐te! Și a trimis‐o pentru două luni. Și ea s‐a dus cu tovarășele ei și și‐a plâns fecioria pe munți. 39 Și a fost așa : după trecere de două luni, ea s‐a întors la tațăl ei și el a împlinit cu ea juruința, pe care o juruise. Și ea nu cunoscuse bărbat. Și a ajuns o datină în Israel, 40 că din an în an fiicele lui Israel mergeau să serbeze pe fiica lui Iefta, Galaaditul, patru zile pe an.