Binecuvântarea
1 Să nu vă faceți idoli și să nu vă ridicați chip cioplit, nici stâlp și să nu puneți piatră cu chipuri în țara voastră ca să vă plecați înaintea ei, căci eu, eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 2 Să păziți sabatele mele și să cinstiți locașul meu cel sfințit. Eu sunt Domnul. 3 Dacă veți umbla în orânduirile mele și veți ținea poruncile mele și le veți face, 4 atunci vă voi da ploile voastre la vremea lor și pământul își va da rodul și pomul câmpului își va da rodul. 5 Și treieratul vostru va ajunge până la culesul viilor și culesul viilor va ajunge până la semănat și vă veți mânca pâinea cu saț și veți locui fără temere în țara voastră. 6 Și voi da pace în țară, și vă veți culca și nimeni nu vă va spăimânta și voi pierde viețuitoarele sălbatice din țară și sabia nu va trece prin țara voastră. 7 Și veți urmări pe vrăjmașii voștri și vor cădea de sabie înaintea voastră. 8 Și cinci din voi vor urmări o sută și o sută din voi vor urmări zece mii și vrăjmașii voștri vor cădea de sabie înaintea voastră. 9 Și îmi voi întoarce fața spre voi și vă voi face să creșteți și vă voi înmulți și voi întări legământul meu cu voi. 10 Și veți mânca bucate vechi și veți scoate afară pe cele vechi dinaintea celor noi. 11 Și voi pune locașul meu între voi și sufletul meu nu vă va urî . 12 Și voi umbla între voi și voi fi Dumnezeul vostru și veți fi poporul meu. 13 Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v‐am scos din țara Egiptului, ca să nu fiți robii lor și am rupt legăturile jugului vostru și v‐am făcut să umblați cu capul ridicat.
Blestemul
14 Și dacă nu mă veți asculta și nu veți face toate aceste porunci; 15 și dacă veți lepăda așezămintele mele și dacă sufletul vostru va urî judecățile mele și nu veți face toate poruncile mele și veți rupe legământul meu; 16 vă voi face și eu aceasta: voi atârna peste voi spaimă , lingoare și friguri, care vă vor topi ochii și vă vor face sufletul să lâncezească; și vă veți semăna sămânța în zădar , căci o vor mânca vrăjmașii voștri. 17 Și îmi voi pune fața împotriva voastră și veți fi bătuți dinaintea vrăjmașilor voștri; cei ce vă urăsc vor domni peste voi și veți fugi când nimeni nu vă va urmări. 18 Și dacă și după acestea nu veți asculta de mine, vă voi pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. 19 Și voi sfărâma mândria puterii voastre și voi face cerurile voastre ca fierul și pământul vostru ca arama. 20 Și tăria voastră se va cheltui în zadar și pământul vostru nu‐și va da venitul și pomii pământului nu‐și vor da rodul. 21 Și dacă veți umbla împotriva mea și nu veți voi să ascultați de mine, voi aduce peste voi de șapte ori mai multe răni după păcatele voastre. 22 Și voi trimite viețuitoarele câmpului printre voi și vă vor prăda de copiii voștri și vă vor pierde dobitoacele și vă vor împuțina și căile voastre vor fi pustii. 23 Și dacă prin acestea nu vă veți lăsa îndreptați de mine, ci veți umbla împotriva mea, 24 atunci voi umbla și eu împotriva voastră și vă voi bate, da, și eu, înșeptit pentru păcatele voastre. 25 Și voi aduce asupra voastră sabie care va răzbuna cu răzbunarea legământului; și vă veți strânge în cetățile voastre și voi trimite ciuma printre voi și veți fi dați în mâna vrăjmașului. 26 Când voi frânge toiagul pâinii voastre, zece femei vor coace pâinea voastră într‐un singur cuptor și vă vor da iarăși pâinea voastră cu cumpănă; și veți mânca și nu vă veți sătura. 27 Și dacă cu aceasta nu veți asculta de mine, ci veți umbla împotriva mea, 28 atunci voi umbla și eu cu furie împotriva voastră și eu, da, vă voi pedepsi înșeptit pentru păcatele voastre. 29 Și veți mânca și carnea fiilor voștri și veți mânca și carnea fetelor voastre. 30 Și vă voi sfărâma înălțimile și vă voi tăia stâlpii soarelui și voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile idolilor voștri și sufletul meu vă va urî . 31 Și voi face cetățile voastre pustii și voi pustii locașurile voastre cele sfinte și nu voi mirosi mirosurile plăcute ale voastre. 32 Și voi pustii țara și vrăjmașii voștri care locuiesc în ea se vor mira de ea. 33 Și pe voi, vă voi risipi între neamuri și voi scoate sabia după voi și țara voastră va fi o pustie și cetățile voastre o pustietate. 34 Atunci țara se va bucura de sabatele ei, în toate zilele pustiirii, când veți fi în țara vrăjmașilor voștri; atunci țara se va odihni și se va bucura de sabatele ei. 35 În toate zilele pustiirii va avea odihna cu care nu s‐a odihnit în sabatele voastre când locuiați în ea. 36 Și celor ce vor rămânea dintre voi, le voi trimite leșin în inimă în țările vrăjmașilor lor, și sunetul unei frunze ce se mișcă îi va urmări și vor fugi ca fugind de sabie și vor cădea când nimeni nu‐i va urmări: 37 și se vor împiedeca unul de altul, ca dinaintea sabiei, când nimeni nu‐i va urmări și nu veți avea putere să stați înaintea vrăjmașilor vostri. 38 Și veți fi pierduți printre neamuri și țara vrăjmașilor voștri vă va mânca. 39 Și cei ce vor rămânea din voi se vor pierde prin nelegiuirea lor în țările vrăjmașilor voștri; și se vor pierde în nelegiuirile părinților lor, cu ei. 40 Și vor mărturisi nelegiuirea lor și nelegiuirea părinților lor, în necredincioșia lor prin care au fost necredincioși împotriva mea 41 și din pricină că au umblat împotriva mea, am umblat și eu împotriva lor și i‐am adus în țara vrăjmașilor lor. Dacă atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri și vor primi atunci pedeapsa nelegiuirii lor, 42 atunci îmi voi aduce aminte de legământul meu cu Iacov și de legământul meu cu Isaac; și îmi voi aduce aminte de legământul meu cu Avraam și îmi voi aduce aminte de țară. 43 Și țara va fi părăsită de ei și se va bucura de sabatele ei când va fi pustiită, ei nemaifiind; și vor primi pedeapsa nelegiuirii lor: pentru că, da, pentru că au lepădat judecățile mele, și sufletul lor a urât orânduirile mele. 44 Și chiar atunci, când vor fi în țara vrăjmașilor lor, nu‐i voi lepăda și nu‐i voi urî ca să‐i nimicesc de tot și să stric legământul meu cu ei, căci eu sunt Domnul Dumnezeul lor. 45 Și îmi voi aduce aminte pentru ei de legământul strămoșilor lor, pe care i‐am scos din țara Egiptului înaintea ochilor neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul. 46 Acestea sunt așezămintele și judecățile și legile, pe care le‐a așezat Domnul între sine și copiii lui Israel pe muntele Sinai prin Moise.