Râul vieții
1 Și mi‐a arătat un râu de apă de viață, curat ca cristalul, ieșind din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. 2 În mijlocul uliței ei și al râului, de o parte și de alta, era pomul vieții, făcând douăsprezece feluri de roduri, dându‐și rodul pe fiecare lună: și frunzele pomului sunt pentru tămăduirea Neamurilor. 3 Și nimic vrednic de blestem nu va mai fi. Și scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului va fi în ea; și robii lui îi vor sluji. 4 Și ei vor vedea fața lui, și numele lui va fi pe frunțile lor. 5 Și nu va mai fi noapte ; și n‐au trebuință de lumină de sfeșnic și de lumină de soare, pentru că Domnul Dumnezeu va lumina peste ei și vor împărăți în vecii vecilor.
Încheierea
6 Și mi‐a zis: Aceste cuvinte sunt credincioase și adevărate și Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe îngerul său să arate robilor săi cele ce trebuie să se întâmple în curând. 7 Și iată , eu vin curând. Fericit este cine păstrează cuvintele prorociei cărții acesteia. 8 Și eu, Ioan, sunt cel ce am auzit și am privit acestea. Și când am auzit și am privit, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care‐mi arăta acestea. 9 Și el îmi zice: Vezi să n‐o faci: eu sunt rob împreună cu tine și cu frații tăi prorocii și cu cei ce păstrează cuvintele cărții acesteia; închină‐te lui Dumnezeu. 10 Și‐mi zice: Nu pecetlui cuvintele prorociei cărții acesteia; căci vremea este aproape. 11 Cine face nedreptate, să mai facă nedreptate; și cel ce este mânjit, să mai fie mânjit; și dreptul să mai facă dreptate; și cel sfânt să mai fie sfințit! 12 Iată eu vin curând și răsplata mea este cu mine ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui. 13 Eu sunt Alfa și Omega, cel dintâi și cel din urmă, începutul și sfârșitul. 14 Fericiți sunt cei ce își spală îmbrăcămintea ca să aibă drept la pomul vieții și să intre prin porți în cetate! 15 Afară sunt câinii și fermecătorii și curvarii și omorâtorii și închinătorii la idoli și oricine face și iubește minciuna 16 Eu , Isus, am trimis pe îngerul meu să vă mărturisească acestea în biserici. Eu sunt rădăcina și sămânța lui David, steaua luminoasă, cea de dimineață.
Chemare
17 Și Duhul și mireasa zic: Vino! Și cine aude să zică: Vino! Și cine însetează să vină: cine dorește, să ia apa vieții în dar. 18 Eu mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei cărții acesteia, că dacă va adăuga cineva la ele, Dumnezeu îi va adăuga rănile scrise în cartea aceasta. 19 Și dacă va scoate cineva ceva din cuvintele cărții prorociei acesteia, Dumnezeu va scoate partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă care sunt scrise în cartea aceasta. 20 Cel ce mărturisește acestea zice: Da : Eu vin curând. Amin ! Vino , Doamne Isuse! 21 Harul Domnului Isus Hristos fie cu toți sfinții! Amin.