Făgăduințe
1 Și va fi așa : după ce vor veni peste tine toate lucrurile acestea, binecuvântarea și blestemul, pe care le‐am pus înaintea ta și le vei pune la inima ta, între toate neamurile la care te va izgoni Domnul Dumnezeul tău, 2 și te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău și vei asculta de glasul lui, după toate cele ce‐ți poruncesc eu astăzi, tu și fiii tăi cu toată inima ta, și cu tot sufletul tău, 3 atunci Domnul Dumnezeul tău îți va întoarce robia și se va îndura de tine, și iarăși te va aduna dintre toate neamurile între care te va fi risipit Domnul Dumnezeul tău. 4 Dacă cei izgoniți ai tăi vor fi până la marginea cerurilor, Domnul Dumnezeul tău te va aduna de acolo și te va lua de acolo, 5 și Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara pe care au stăpânit‐o părinții tăi și tu o vei stăpâni , și‐ți va face bine și te va înmulți mai mult decât pe părinții tăi. 6 Și Domnul Dumnezeul tău îți va tăia împrejur inima ta și inima seminței tale, ca să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău, ca să trăiești. 7 Și Domnul Dumnezeul tău va pune toate aceste blesteme peste vrăjmașii tăi și peste cei ce te urăsc, care te‐au prigonit. 8 Și te vei întoarce și vei asculta de glasul Domnului și vei face toate poruncile lui, pe care ți le poruncesc astăzi. 9 Și Domnul Dumnezeul tău te va face să prisosești în orice lucru al mâinii tale, în rodul pântecelui tău și în rodul dobitoacelor tale și în rodul ogorului tău, spre bine ; căci Domnul se va bucura iarăși de tine spre bine cum s‐a bucurat de părinții tăi, 10 dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, ca să păzești poruncile lui și așezămintele lui, care sunt scrise în această carte a legii; dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău.
Porunca nu este departe
11 Căci porunca aceasta, pe care ți‐o poruncesc astăzi , nu este prea grea pentru tine, nici departe. 12 Nu este în ceruri ca să zici: Cine se va sui pentru noi în ceruri și să ni‐o aducă pentru ca s‐o auzim și s‐o facem? 13 Și nu este dincolo de mare ca să zici: Cine va trece pentru noi dincolo de mare și să ni‐o aducă pentru ca s‐o auzim și s‐o facem? 14 Ci cuvântul este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta, ca să‐l faci.
Alegerea
15 Vezi , am pus astăzi înaintea ta viața și binele, și moartea și răul, 16 întrucât îți poruncesc astăzi să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile lui și să păzești poruncile lui și așezămintele lui și judecățile lui, ca să trăiești și să te înmulțești, și ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în țara în care intri ca s‐o stăpânești. 17 Dar dacă ți se va abate inima, și nu vei asculta și vei fi amăgit, și te vei închina altor dumnezei și le vei sluji, 18 mărturisesc astăzi că veți fi pierduți în adevăr, și nu veți avea multe zile în țara, pentru care treci Iordanul ca să intri s‐o stăpânești. 19 Chem astăzi ca mărturie cerurile și pământul împotriva voastră: v‐am pus înainte viața și moartea , binecuvântarea și blestemul . Alege dar viața ca să trăiești tu și sămânța ta, 20 iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul lui și lipindu‐te de el; căci el este viața ta și lungimea zilelor tale, ca să locuiești în țara pe care Domnul a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, că le‐o va da.