Porunci pentru facerea cortului. Sfeșnicul
1 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 2 Vorbește copiilor lui Israel să‐mi aducă un dar ridicat: veți lua darul meu ridicat de la orice om pe care‐l îndeamnă inima. 3 Și acesta este darul ridicat pe care‐l veți lua de la ei: aur și argint și aramă 4 și albastru și purpură și carmezin și in subțire și păr de capră 5 și piei de berbece roșite și piei de vițel de mare și lemn de salcâm; 6 untdelemn pentru lumină, mirodenii pentru untdelemnul ungerii și pentru tămâia mirositoare; 7 pietre de onix și pietre de înfipt în efod și în pieptar . 8 Și să‐mi facă un locaș sfințit ca să locuiesc între ei. 9 Potrivit cu tot ce‐ți voi arăta, izvodul locașului și izvodul tuturor uneltelor lui, așa să faceți. 10 Și să‐mi facă un chivot de lemn de salcâm; lungimea lui să fie de doi coți și jumătate și lățimea lui de un cot și jumătate și înălțimea lui de un cot și jumătate.
Chivotul și scaunul îndurării
11 Și să‐l îmbraci cu aur curat: să‐l îmbraci pe dinăuntru și pe dinafară și să‐i faci pedeasupra o margine de aur de jur împrejur. 12 Și să torni patru verigi de aur pentru el și să le pui la cele patru colțuri ale lui și două verigi vor fi de o parte și două verigi de cealaltă parte a lui. 13 Și să faci pârghii din lemn de salcâm și să le poleiești cu aur. 14 Și să pui pârghiile în verigile de pe laturile chivotului ca să poată fi purtat chivotul cu ele. 15 Pârghiile vor fi în verigile chivotului; nu se vor scoate din el. 16 Și să pui în chivot mărturia pe care ți‐o voi da. 17 Și să faci și un scaun al îndurării din aur curat; lungimea lui să fie de doi coți și jumătate și lățimea lui de un cot și jumătate. 18 Și să faci doi heruvimi de aur; să‐i faci lucru bătut la amândouă capetele scaunului îndurării. 19 Și să faci un heruvim la un capăt deoparte și un heruvim la alt capăt de altă parte; heruvimii să‐i faci ieșind din scaunul îndurării la amândouă capetele lui. 20 Și heruvimii își vor întinde aripile pe deasupra acoperind cu aripile lor scaunul îndurării și fețele lor să fie întoarse una către alta: fețele heruvimilor vor fi spre scaunul îndurării. 21 Și să pui scaunul îndurării deasupra chivotului și în chivot să pui mărturia pe care ți‐o voi da. 22 Și mă voi întâlni cu tine acolo și voi vorbi cu tine de pe scaunul îndurării, dintre cei doi heruvimi care sunt deasupra chivotului mărturiei, orice îți voi porunci pentru copiii lui Israel.
Masa cu pâinile
23 Și să faci și o masă de lemn de salcâm: lungimea ei să fie de doi coți și lățimea ei de un cot și înălțimea ei de un cot și jumătate. 24 Și s‐o îmbraci cu aur curat. Și să faci pe ea și o margine de aur de jur împrejur. 25 Și să‐i faci și un pervaz lat de o palmă de jur împrejur și să‐i faci o margine de aur pentru pervaz de jur împrejur. 26 Și să‐i faci patru verigi de aur. Și să pui verigile la cele patru laturi care sunt la cele patru picioare ale ei. 27 Verigile să fie lângă pervaz ca locuri pentru pârghii ca să poarte masa. 28 Și să faci pârghiile din lemn de salcâm și să le îmbraci cu aur și masa să fie purtată pe ele. 29 Și să faci ceștile ei și lingurile ei și ulcioarele ei și străchinile ei cu care să toarne: să le faci din aur curat. 30 Și să pui pe masă pâine de punere înainte, înaintea mea necurmat.
Sfeșnicul
31 Și să faci un sfeșnic de aur curat, sfeșnicul să fie făcut lucru bătut: fusul lui și brațele lui, potirașele lui și gămălioarele lui și florile lui să fie dintr‐o bucată. 32 Și șase brațe să iasă din laturile lui; trei brațe ale sfeșnicului dintr‐o latură a lui și trei brațe ale sfeșnicului din cealaltă latură a lui; 33 trei potirașe în chipul florilor de migdal într‐un braț, o gămălioară și o floare; și trei potirașe în chipul florilor de migdal în celălalt braț, o gămălioară și o floare; așa să fie în cele șase brațe ce ies din sfeșnic. 34 Și în sfeșnic să fie patru potirașe în chipul florilor de migdal, gămălioarele lor și florile lor: 35 și să fie o gămălioară sub două brațe din el și o gămălioară sub două brațe din el și o gămălioară sub două brațe din el, pentru cele șase brațe ce ies din sfeșnic. 36 Gămălioarele lor și brațele lor să fie din el, totul dintr‐o lucrare bătută de aur curat. 37 Și să‐i faci candelele, șapte; și ei să‐i aprindă candelele și ele să lumineze înaintea lui; 38 și mucările lui și vasele lui pentru mucuri să fie din aur curat. 39 Să‐l facă dintr‐un talant de aur curat, cu toate uneltele acestea. 40 Și vezi să faci după izvodul lor care ți s‐a arătat pe munte.