Întoarcerea lui Israel și înflorirea viitoare
1 Israele, întoarce‐te la Domnul Dumnezeul tău! Căci ai căzut prin nelegiuirea ta. 2 Luați cuvinte cu voi și întoarceți‐vă la Domnul. Ziceți‐i: Iartă toată nelegiuirea și primește ce este bine și‐ți vom plăti ca viței darul buzelor noastre . 3 Asiria nu ne va mântui; nu vom călări pe cai: și nu vom mai zice către lucrul mâinilor noastre: Dumnezeul nostru! pentru că la tine află îndurare orfanul. 4 Voi vindeca darea lor înapoi, îi voi iubi de bunăvoie ! Căci mânia mea s‐a întors de la el. 5 Voi fi pentru Israel ca roua : va înflori ca crinul și își va întări rădăcinile ca Libanul. 6 Ramurile lui se vor întinde și frumusețea lui va fi ca măslinul și mirosul lui ca Libanul. 7 Cei ce șed sub umbra lui se vor întoarce, vor însufleți ca grâul și vor înflori ca vița, faima lor va fi ca a vinului din Liban. 8 Efraim va zice: Ce mai am a face cu idolii? — Eu îl voi auzi și voi privi spre el. — Eu sunt ca un chiparos verde. — Din mine vine rodul tău. 9 Cine este înțelept ? El va pricepe aceste lucruri. Și priceput? El le va cunoaște. Căci căile Domnului sunt drepte și cei drepți vor umbla pe ele, dar cei răi vor cădea pe ele.