Sărbătorile
1 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 2 Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Sărbătorile hotărâte ale Domnului pe care le veți vesti să fie adunări sfinte. Acestea sunt sărbătorile hotărâte ale mele. 3 Șase zile să se lucreze, dar a șaptea zi să fie un sabat de odihnă o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru: este un sabat pentru Domnul în toate locuințele voastre. 4 Acestea sunt sărbătorile hotărâte ale Domnului, adunări sfinte pe care să le vestiți la sorocul lor hotărât. 5 În luna întâi, la patrusprezece ale lunii, între cele două seri, sunt paștile Domnului. 6 Și în ziua a cincisprezecea a acestei luni este sărbătoarea azimilor pentru Domnul: șapte zile să mâncați azimi. 7 În ziua întâi va fi o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. 8 Și să aduceți Domnului șapte zile o jertfă arsă cu foc; în ziua a șaptea este o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. 9 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 10 Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Când veți intra în țara pe care v‐o dau și veți secera secerișul ei, atunci să aduceți la preot un snop din pârga secerișului vostru. 11 Și el va legăna snopul înaintea Domnului ca să fie primit pentru voi; preotul îl va legăna a doua zi după sabat. 12 Și în ziua când veți legăna acest snop să aduceți un miel fără cusur de un an ca ardere de tot Domnului 13 și darul lui de mâncare: două zecimi de floarea făinii frământată cu untdelemn, ca jertfă arsă cu foc pentru Domnul, miros plăcut, și darul lui de băutură de vin a patra parte dintr‐un hin. 14 Și să nu mâncați pâine și grăunțe prăjite și grăunțe în spice, până în ziua când veți fi adus darul Dumnezeului vostru: este o orânduire în veac în neamurile voastre în toate locuințele voastre. 15 Și de a doua zi după sabat, de la ziua când ați adus snopul darului legănat, să vă numărați șapte sabate; să fie întregi; 16 să numărați cincizeci de zile până la a doua zi după sabatul al șaptelea; și să aduceți un nou dar de mâncare Domnului. 17 Să aduceți din locuințele voastre două pâini ca dar legănat din două zecimi de floarea făinii; să fie coapte cu aluat ca pârgă pentru Domnul. 18 Și să aduceți cu pâinea șapte miei de câte un an fără cusur și un vițel din cireadă și doi berbeci; ei vor fi ardere de tot pentru Domnul cu darul lor de mâncare și darurile lor de băutură, o jertfă arsă cu foc, miros plăcut Domnului. 19 Și să jertfiți un țap din capre ca jertfă pentru păcat și doi miei de un an ca jertfă de pace. 20 Și preotul să le legene cu pâinea celor dintâi roade ca dar legănat înaintea Domnului cu cei doi miei ; să fie sfinte pentru Domnul, pentru preot. 21 Și să faceți vestire în aceeași zi, să vă fie o adunare sfântă: să nu faceți niciun lucru de muncă: este o orânduire în veac în toate locuințele voastre în neamurile voastre. 22 Și când veți strânge secerișul pământului vostru, să nu seceri de tot laturile ogorului tău și să nu strângi spicele căzute din secerișul tău: să le lași săracului și străinului de loc: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 23 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 24 Vorbește copiilor lui Israel zicând: În luna a șaptea, la întâi a lunii, să fie o odihnă pentru voi, o amintire cu sunet de trâmbiță, o adunare sfântă. 25 Să nu faceți niciun lucru de muncă și să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului. 26 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 27 Și la zece a acestei luni a șaptea este ziua ispășirii; să vă fie o adunare sfântă; și să vă amărâți sufletele și să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului. 28 Și să nu faceți niciun lucru în ziua aceea: căci este o zi de ispășire, ca să facă ispășire pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului vostru. 29 Căci orice suflet care nu se va amărî în ziua aceea va fi stârpit din poporul său. 30 Și orice suflet care va face vreun lucru în ziua aceasta, sufletul acela îl voi pierde din poporul său. 31 Să nu faceți nicio muncă; este o orânduire în veac în neamurile voastre în toate locuințele voastre. 32 Să vă fie un sabat de odihnă și să vă amărâți sufletele. La nouă ale lunii, seara, din seară până în seară, să țineți sabatul vostru. 33 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 34 Vorbește copiilor lui Israel zicând: În ziua a cincisprezecea a lunii acesteia a șaptea este sărbătoarea colibelor pentru Domnul șapte zile. 35 În ziua întâi să fie o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. 36 Șapte zile să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului; în ziua a opta să vă fie o adunare sfântă și să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului; este o adunare de sărbătoare; să nu faceți niciun lucru de muncă. 37 Acestea sunt sărbătorile hotărâte ale Domnului pe care le veți vesti ca adunări sfinte spre a aduce jertfă arsă cu foc Domnului, ardere de tot și un dar de mâncare, jertfă și daruri de băutură, fiecare lucru la ziua sa, 38 afară de sabatele Domnului și afară de darurile voastre și afară de toate juruințele voastre și afară de toate darurile voastre de bunăvoie pe care le dați Domnului. 39 Dar în ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, după ce veți fi strâns roadele pământului, să țineți sărbătoarea Domnului șapte zile; în ziua întâi să fie o odihnă și a opta zi să fie o odihnă. 40 Și în ziua întâi să vă luați rod dintr‐un pom frumos, ramuri de finic și crăci de copaci tufoși și sălcii de pârâu și să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului vostru șapte zile. 41 Și să țineți sărbătoarea ca sărbătoare pentru Domnul șapte zile în an: este o orânduire în veac în neamurile voastre; s‐o țineți în luna a șaptea. 42 Să locuiți în colibe șapte zile; toți băștinașii din Israel să locuiască în colibe, 43 ca neamurile voastre să știe că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în colibe când i‐am scos din țara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 44 Și Moise a spus copiilor lui Israel sărbătorile Domnului.