Rugăciune de izbăvire și încredere în Dumnezeu
Mai marelui muzicii. Pe Ionat‐elemrehochim. Un psalm al lui David: Mictam, când l‐au prins filistenii în Gat
1 Îndură‐te de mine, Dumnezeule! Căci omul ar vrea să mă înghită. Toată ziua mă asuprește luptându‐se.
2 Toată ziua vrăjmașii mei ar vrea să mă înghită , căci mulți sunt cei ce se luptă cu mine cu trufie.
3 În ziua când mă voi teme, mă voi încrede în tine.
4 În Dumnezeu voi lăuda cuvântul său; m‐am încrezut în Dumnezeu, nu mă voi teme, ce‐mi poate face carnea?
5 Toată ziua ei îmi sucesc cuvintele, toate gândurile lor sunt împotriva mea spre rău.
6 Se adună , se ascund, îmi urmăresc pașii, căci pândesc sufletul meu.
7 Vor scăpa ei prin nelegiuirea lor? În mânie prăbușește popoarele, Dumnezeule!
8 Tu numeri umbletele mele rătăcitoare. Pune lacrimile mele în burduful tău. Oare nu sunt ele în cartea ta?
9 Atunci vrăjmașii mei vor da înapoi în ziua când voi chema: aceasta o știu, căci Dumnezeu este pentru mine.
10 În Dumnezeu voi lăuda cuvântul său. În Domnul voi lăuda cuvântul său.
11 În Dumnezeu mi‐am pus încrederea, nu mă voi teme; ce‐mi poate face omul?
12 Juruințele tale sunt asupra mea, Dumnezeule, îți voi aduce jertfe de mulțumire,
13 căci mi‐ai izbăvit sufletul de la moarte: oare nu mi‐ai ferit picioarele de prăbușire, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii?