Dezbinările din Corint
1 Și eu, fraților, n‐am putut să vă vorbesc ca unora duhovnicești , ci ca unora firești, ca unor prunci în Hristos. 2 V‐am hrănit cu lapte , nu cu bucate; căci nu le puteați suferi încă. Căci nici acum nu puteți încă. 3 Căci tot firești sunteți. Căci când între voi este gelozie și ceartă și dezbinări, nu sunteți oare firești și umblați după felul omului? 4 Căci când unul zice: Eu sunt al lui Pavel. Iar altul: Eu sunt al lui Apolo, nu sunteți voi oameni? 5 Deci ce este Apolo? Și ce este Pavel? Slujitori prin care ați crezut, și după cum a dat fiecăruia Domnul. 6 Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumezeu a făcut să crească. 7 Astfel nici cel ce sădește este ceva, nici cel ce udă, ci Dumnezeu care face să crească. 8 Cel ce sădește și cel ce udă tot una sunt; dar fiecare își va lua răsplata potrivit muncii sale. 9 Căci suntem împreună lucrători ai lui Dumnezeu; voi sunteți pământul arat al lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.
Încercarea focului
10 După harul lui Dumnezeu care mi‐a fost dat, ca un meșter zidar înțelept eu am pus temelia și altul zidește deasupra. Dar fiecare să ia seama cum zidește deasupra. 11 Căci nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Isus Hristos. 12 Iar dacă cineva zidește deasupra pe temelie aur, argint, pietre de preț, lemne, fân, trestie, 13 lucrul fiecăruia se va arăta: pentru că ziua îl va face cunoscut, căci se descoperă în foc și focul însuși va încerca ce fel este lucrul fiecăruia. 14 Dacă lucrul cuiva, pe care‐l va zidi deasupra, va rămâne, va lua o răsplată; 15 iar dacă lucrul cuiva va fi ars de tot, el va fi păgubit, dar el însuși va fi mântuit, însă așa ca prin foc.
Templul lui Dumnezeu
16 Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? 17 Dacă strică cineva Templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt și așa sunteți voi. 18 Nimeni să nu se amăgească pe sine însuși; dacă i se pare cuiva că este înțelept între voi în veacul acesta, să se facă nebun ca să fie înțelept. 19 Căci înțelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. Căci este scris: Cel ce prinde cu mâna pe înțelepți în viclenia lor. 20 Și iarăși: Domnul cunoaște gândurile înțelepților că sunt deșerte. 21 De aceea nimeni să nu se laude în oameni; căci toate sunt ale voastre. 22 Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viață, fie moarte, fie cele de față, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre, 23 iar voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.