Mutarea chivotului și corlului
1 Și Solomon a adunat pe bătrânii lui Israel și pe toți capii semințiilor, pe mai marii părintești ai copiilor lui Israel, la împăratul Solomon la Ierusalim, ca să aducă chivotul legământului Domnului din cetatea lui David, adică Sionul. 2 Și toți bărbații lui Israel s‐au adunat la împăratul Solomon la sărbătoarea din luna etanim, care este luna a șaptea. 3 Și toți bătrânii lui Israel au venit și preoții au ridicat chivotul. 4 Și au adus chivotul Domnului și cortul întâlnirii și toate vasele sfinte care erau în cort: preoții și leviții le‐au adus. 5 Și împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel care era adunată la el împreună cu el înaintea chivotului au jertfit oi și boi care nu se puteau socoti nici număra de mulțime. 6 Și preoții au adus chivotul legământului Domnului la locul său, în partea dinapoi a casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor. 7 Căci heruvimii își întindeau aripile peste locul chivotului, și heruvimii acopereau chivotul și pârghiile lui pe deasupra. 8 Și pârghiile erau așa de lungi încât capetele pârghiilor se vedeau din Sfânta, dinaintea părții dinapoi, dar de afară nu se vedeau. Și sunt acolo până în ziua de astăzi. 9 În chivot nu era nimic decât cele două table de piatră pe care le pusese Moise acolo în Horeb, când Domnul a făcut legământ cu copiii lui Israel când au ieșit din țara Egiptului. 10 Și a fost așa : când ieșeau preoții din Sfânta, norul a umplut casa Domnului. 11 Și preoții n‐au putut să stea să‐și facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umplea casa Domnului.
Solomon binecuvântează adunarea
12 Atunci Solomon a zis: Domnul a zis că va locui în întuneric gros. 13 Eu ți‐am zidit în adevăr o casă de locuință pentru tine, un loc ca să locuiești în veci. 14 Și împăratul și‐a întors fața și a binecuvântat toată obștea lui Israel și toată obștea lui Israel sta în picioare. 15 Și a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura sa lui David, tatăl meu, și a îndeplinit cu mâna sa zicând: 16 Din ziua în care am scos pe poporul meu Israel din Egipt, n‐am ales dintre toate semințiile lui Israel nicio cetate în care să se zidească o casă, ca să fie numele meu acolo, ci am ales pe David ca să fie peste poporul meu Israel. 17 Și David, tatăl meu, a avut pe inimă să zidească o casă numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 18 Și Domnul a zis lui David, tatăl meu: Fiindcă ai avut pe inimă să zidești o casă numelui meu, bine ai făcut că ai avut aceasta pe inimă. 19 Dar să nu zidești tu casa, ci fiul tău care va ieși din coapsele tale, el să zidească o casă numelui meu. 20 Și Domnul a împlinit cuvântul său, pe care l‐a vorbit și m‐am ridicat eu în locul lui David, tatăl meu, și șed pe scaunul de domnie al lui Israel, cum a făgăduit Domnul, și am zidit casa numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 21 Și am însemnat acolo un loc pentru chivotul în care este legământul Domnului, pe care l‐a făcut cu părinții noștri când i‐a scos din țara Egiptului.
Rugăciunea lui Solomon
22 Și Solomon a stătut înaintea altarului Domnului înaintea întregii obști a lui Israel și și‐a întins mâinile spre ceruri. 23 Și a zis: Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu asemenea ție în ceruri sus și pe pământ jos, tu, care păzești legământul și îndurarea față de robii tăi care umblă înaintea ta din toată inima lor. 24 Tu care ai ținut față de robul tău David, tatăl meu, ce i‐ai spus; tu ai vorbit cu gura ta și ai îndeplinit cu mâna ta, ca astăzi. 25 Și acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, ține față de robul tău David, tatăl meu, ce i‐ai spus, zicând: Nu‐ți va lipsi bărbat înaintea mea care să șadă pe scaunul de domnie al lui Israel; numai de vor lua aminte fiii tai la calea lor ca să umble înaintea mea cum ai umblat tu înaintea mea. 26 Și acum, Dumezeul lui Israel, te rog, să se adeverească cuvintele tale pe care le‐ai vorbit robului tău David, tatăl meu. 27 Dar oare cu adevărat va locui Dumnezeu pe pământ? Iată, cerurile și cerurile cerurilor nu te încap; cu cât mai puțin casa aceasta pe care am zidit‐o eu! 28 Totuși privește la rugăciunea robului tău și la cererea sa, Doamne Dumnezeul meu, ca să auzi strigarea și rugăciunea cu care se roagă robul tău înaintea ta astăzi. 29 Fie ochii tăi deschiși peste casa aceasta noaptea și ziua, peste lecul de care ai zis: Numele meu va fi acolo! ca să auzi rugăciunea cu care se roagă robul tău în locul acesta. 30 Și ascultă cererea robului tău și a poporului tău Israel cu care se vor ruga spre locul acesta și ascultă‐i din locul locuinței tale din ceruri și ascultă și iartă. 31 Dacă va păcătui vreun om împotriva aproapelui său și se va pune peste el un jurământ, și‐l va face să jure și jurământul va veni înaintea altarului tău în casa aceasta: 32 atunci ascultă din ceruri, și lucrează și judecă pe robii tăi, osândind pe cel rău, ca să întorci calea lui peste capul lui și îndreptățind pe cel drept ca să‐i faci după dreptatea lui. 33 Când va fi bătut poporul tău înaintea vrăjmașului, pentru că au păcătuit împotriva ta, și se vor întoarce la tine și vor mărturisi numele tău și se vor ruga și‐ți vor face cererea lor în casa aceasta: 34 atunci auzi din ceruri și iartă păcatul poporului tău Israel și adu‐i din nou în țara, pe care ai dat‐o părinților lor. 35 Când se va închide cerul și nu va fi ploaie pentru că au păcătuit împotriva ta, dacă se vor ruga spre locul acesta și vor mărturisi numele tău și se vor întoarce de la păcatul lor, pentru că i‐ai necăjit; 36 atunci auzi din ceruri și iartă păcatul robilor tăi și al poporului tău Israel, învățându‐i calea cea bună pe care trebuie să umble, și dă ploaie peste țara ta pe care ai dat‐o poporului tău de moștenire. 37 Dacă va fi foamete în țară, dacă va fi ciumă, dacă va fi arsură în grâu, pălitură, lăcuste, omizi; dacă‐i va împresura vrăjmașul lor în cetăți în țara porților lor, orice rană, orice boală va fi: 38 Orice rugăciune, orice cerere care va fi făcută de vreun om sau de tot poporul tău Israel când își vor recunoaște fiecare rana inimii sale și își vor întinde mâinile către casa aceasta, 39 atunci auzi din ceruri, din locul locuinței tale, și iartă, și lucrează, și dă fiecăruia după toate căile lui a căror inimă vei cunoaște (căci tu, numai tu, cunoști inimile tuturor copiilor oamenilor), 40 ca să se teamă de tine în toate zilele cât vor trăi pe fața pământului pe care l‐ai dat părinților noștri. 41 Și pe străinul care nu este din poporul tău Israel, dar vine dintr‐o țară depărtată pentru numele tău, 42 căci vor auzi de numele tău cel mare și de mâna ta cea tare și de brațul tău cel întins, și vor veni și se vor ruga spre casa aceasta, 43 auzi din ceruri, locul locuinței tale, și fă tot pentru ce strigă străinul către tine, ca toate popoarele pământului să cunoască numele tău și să se teamă de tine, ca și poporul tău Israel, și să cunoască ei că numele tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit‐o eu. 44 Când poporul tău va ieși la război împotriva vrăjmașului său pe calea pe care îl vei trimite și se va ruga Domnului spre cetatea, pe care ai ales‐o tu și casa pe care ai zidit‐o numelui tău, 45 atunci auzi din ceruri rugăciunea și cererea lui și fă dreptate. 46 Când vor păcătui împotriva ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, și te vei mânia pe ei, și‐i vei da înaintea vrăjmașului, și îi vor duce prinși în țara vrăjmașului, departe sau aproape; 47 și dacă vor intra în inimile lor în țara unde au fost duși prinși și se vor întoarce și‐ți vor face cerere în țara acelora care i‐au dus prinși , zicând: Am păcătuit, am făcut nelegiuire, am lucrat cu răutate! 48 și se vor întoarce la tine din toată inima lor și din tot sufletul lor, în țara vrăjmașilor lor care i‐au dus prinși, și se vor ruga ție către țara lor pe care ai dat‐o părinților lor, către cetatea pe care ai ales‐o și către casa pe care am zidit‐o numelui tău, 49 atunci auzi din ceruri, locul locuinței tale, rugăciunea lor și cererea lor, și fă‐le dreptate 50 și iartă pe poporul tău ce au păcătuit împotriva ta și toate călcările lor de lege, pe care le‐au săvârșit împotriva ta, și dă‐le să afle îndurare înaintea celor ce i‐au dus prinși, ca să se îndure de ei. 51 Căci ei sunt poporul tău și moștenirea ta, pe care l‐ai scos din Egipt din mijlocul cuptorului de fier. 52 Fie ochii tăi deschiși la cererea robului tău și la cererea poporului tău Israel ca să‐i auzi în toate strigările lor către tine. 53 Căci tu i‐ai deosebit dintre toate popoarele pământului ca să fie moștenirea ta, după cum ai vorbit prin Moise, robul tău, când ai scos pe părinții noștri din Egipt, Doamne Dumnezeule. 54 Și a fost așa : când a sfârșit Solomon de rugat toată rugăciunea și cererea aceasta către Domnul, s‐a sculat dinaintea altarului Domnului unde era îngenunchiat pe genunchii săi cu mâinile întinse către cer, 55 și a stătut în picioare și a binecuvântat cu glas tare toată obștea lui Israel zicând: 56 Binecuvântat să fie Domnul care a dat odihnă poporului său Israel, după toate cele ce a vorbit; n‐a căzut niciun cuvânt din toate cuvintele bune pe care le‐a vorbit prin Moise, robul său. 57 Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi cum a fost cu părinții noștri! Să nu ne lase și să nu ne părăsească 58 ci să ne plece inimile spre el ca să umblăm în toate căile lui și să păzim toate poruncile lui și așezămintele lui și judecățile lui pe care le‐a poruncit părinților noștri! 59 Și aceste cuvinte ale mele cu care am făcut cererea mea înaintea Domnului, să fie ziua și noaptea aproape înaintea Domnului Dumnezeului nostru ca să facă dreptate robului său, și dreptate poporului său Israel, după lucrul fiecărei zile în ziua ei; 60 ca să cunoască toate popoarele pământului că Domnul , el este Dumnezeu și nu este altul, 61 și ca inima voastră să fie desăvârșită către Domnul Dumnezeul nostru ca să umblați în așeză nintele lui și să păziți poruncile lui, ca în ziua aceasta.
Sfințirea Templului
62 Și împăratul și tot Israelul cu el au jertfit jertfe înaintea Domnului. 63 Și Solomon a jertfit ca jertfă de pace pe care a jertfit‐o Domnului: douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi. Și împăratul și toți copiii lui Israel au sfințit casa Domnului. 64 În aceeaș zi împăratul a sfințit mijlocul curții care era în fața casei Domnului, căci acolo a adus arderea de tot și darul de mâncare și grăsimea jertfelor de pace, fiindcă altarul de aramă care era înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderea de tot și darul de mâncare și grăsimea jertfelor de pace. 65 Și în vremea aceea Solomon și tot Israelul cu el, o obște mare, de la intrarea Hamatului până la râul Egiptului, au făcut sărbătoarea înaintea Domnului Dumnezeului nostru, șapte zile și șapte zile, patrusprezece zile. 66 În ziua a opta a dat drumul poporului. Și au binecuvântat pe împărat și s‐au dus la corturile lor, bucuroși și voioși pentru tot binele pe care‐l făcuse Domnul lui David, robul său și lui Israel, poporul său.