Amația, împăratul lui Iuda
1 În anul al doilea al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amația , fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda. 2 El era de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Ioadan din Ierusalim. 3 Și a făcut ce era drept în ochii Domnului, dar nu ca David, tatăl său; a făcut după toate cele ce făcuse Ioas, tatăl său. 4 Totuși înălțimile n‐au fost îndepărtate; poporul jertfea încă și aducea tămâie pe înălțimi. 5 Și a fost așa : când s‐a întărit împărăția în mâna lui a ucis pe slujitorii săi care uciseseră pe împăratul, tatăl său. 6 Dar pe copiii ucigașilor nu i‐a ucis: după cum este scris în cartea legii lui Moise în care Domnul a poruncit zicând: Părinții să nu fie omorâți pentru copii, nici copiii să nu fie omorâți pentru părinți, ci fiecare să fie omorât pentru păcatul său. 7 El a bătut zece mii din Edom în Valea‐Sării și a luat Sela cu război și i‐a pus numele Iocteel până în ziua de astăzi. 8 Atunci Amația a trimis soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, zicând: Vino să ne privim în față. 9 Și Ioas, împăratul lui Israel, a trimis la Amația, împăratul lui Iuda, zicând: Spinul din Liban a trimis la cedrul din Liban zicând: Dă pe fata ta de nevastă fiului meu. Și o fiară din Liban a trecut și a călcat spinul. 10 În adevăr ai bătut pe Edom și ți s‐a înălțat inima; slăvește‐te și rămâi în casa ta; pentru ce să stârnești un rău de care vei cădea tu și Iuda cu tine? 11 Dar Amația n‐a ascultat. Și Ioas, împăratul lui Israel, s‐a suit și s‐au privit în față, el și Amația, împăratul lui Iuda, în Bet‐Șemeșul lui Iuda. 12 Și Iuda a fost bătut de Israel și a fugit fiecare la cortul său. 13 Și Ioas, împăratul lui Israel, a prins pe Amația, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia, în Bet‐Șemeș și a venit la Ierusalim și a sfărâmat zidul Ierusalimului de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului, patru sute de coți. 14 Și a luat tot aurul și argintul și toate vasele care se aflau în casa Domnului și în vistieriile casei împăratului și ostatici și s‐a întors în Samaria. 15 Și celelalte fapte ale lui Ioas ce a făcut și puterea lui, și cum s‐a luptat cu Amația, împăratul lui Iuda, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? 16 Și Ioas a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat în Samaria cu împărații lui Israel și în locul său a domnit Ieroboam, fiul său. 17 Și Amația , fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel. 18 Și celelalte fapte ale lui Amația oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 19 Și au uneltit împotriva lui în Ierusalim, și a fugit la Lachis și au trimis după el la Lachis și l‐au omorât acolo. 20 Și l‐au adus pe cai și a fost înmormântat cu părinții săi în Ierusalim în cetatea lui David. 21 Și tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria , care era de șaisprezece ani, și l‐a făcut împărat în locul tatălui său Amația. 22 El a zidit Elatul și l‐a adus înapoi lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinții săi.
Ieroboam al doilea, împăratul lui Israel
23 În anul al cincisprezecelea al lui Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească în Samaria Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, și a domnit patruzeci și unu de ani. 24 Și a făcut rău în ochii Domnului; nu s‐a depărtat de la toate păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a tras pe Israel în păcat. 25 El a luat îndărăt hotarul lui Israel de la intrarea Hamatului, până la marea câmpiei, după cuvântul Domnului Dumnezeului lui Israel, pe care‐l vorbise prin robul său Iona , prorocul, fiul lui Amitai, care era din Gat‐Hefier. 26 Căci Domnul a văzut strâmtorarea lui Israel că era foarte amară, căci nu era nici închis nici slobod și nici nu era cine să mântuiască pe Israel. 27 Și Domnul nu zisese că va șterge de sub ceruri numele lui Israel și i‐a mântuit prin mâna lui Ieroboam, fiul lui Ioas. 28 Și celelalte fapte ale lui Ieroboam și tot ce a făcut și puterea lui și cum s‐a luptat și cum a luat înapoi Damascul și Hamatul lui Iuda pentru Israel, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 29 Și Ieroboam a adormit cu părinții săi, cu împărații lui Israel, și în locul său a domnit Zaharia , fiul său.