Naaman vindecat de lepră
1 Și Naaman , mai marele peste oastea împăratului Siriei, era un bărbat mare înaintea domnului său și prețuit; căci prin el Domnul dăduse mântuire Siriei; și era bărbat viteaz dar lepros. 2 Și sirienii ieșiseră în cete, și aduseseră roabă o copilă mică din țara lui Israel; și ea era înaintea nevestei lui Naaman. 3 Și ea a zis doamnei sale: O, de ar fi domnul meu înaintea prorocului din Samaria, atunci l‐ar vindeca de lepra sa. 4 Și s‐a dus unul și a spus domnului său zicând: Așa și așa a zis copila care este din țara lui Israel. 5 Și împăratul Siriei a zis: Du‐te și voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel. Și s‐a dus și a luat în mâna sa zece talanți de argint și șase mii de bucăți de aur și zece rânduri de haine. 6 Și a dus epistola împăratului lui Israel, zicând: Și acum îndată ce va veni această epistolă la tine, iată, am trimis pe slujitorul meu Naaman la tine să‐l vindeci de lepra lui. 7 Și a fost așa : cum a citit împăratul lui Israel epistola, și‐a sfâșiat hainele și a zis: Oare sunt Dumnezeu , ca să omor sau să înviez, de trimite acesta la mine să vindec un om de lepra sa? Luați seama deci, vă rog, și vedeți cum caută pricină împotriva mea. 8 Și a fost așa : când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel și‐a sfâșiat hainele, a trimis la împărat zicând: Pentru ce ți‐ai sfâșiat hainele? Să vie el acum la mine și va cunoaște că este un proroc în Israel. 9 Și Naaman a venit cu caii săi și cu carul său și a stătut la ușa casei lui Elisei. 10 Și Elisei a trimis la el pe un sol zicând: Mergi și spală‐te de șapte ori în Iordan și carnea ta va veni iarăși la tine și fii curat. 11 Și Naaman s‐a mâniat și a plecat și a zis: Iată, eu gândeam: Va ieși negreșit la mine și va sta și va chema numele Domnului Dumnezeului său și își va legăna mâna pe loc și va vindeca pe cel lepros. 12 Oare Abana și Parpar, râurile Damascului, nu sunt mai bune decât toate apele lui Israel? Nu voi putea oare să mă spăl în ele și să fiu curat? Și s‐a întors și a plecat cu mânie. 13 Și slujitorii săi s‐au apropiat și i‐au vorbit și au zis: Tatăl meu, dacă ți‐ar fi zis prorocul vreun lucru mare, oare nu l‐ai fi făcut? Cu cât mai mult, când îți zice: Spală‐te și fii curat? 14 Și s‐a pogorât și s‐a afundat de șapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu. Și carnea lui s‐a făcut iarăși ca și carnea unui copil mic și a fost curat. 15 Și s‐a întors la omul lui Dumnezeu, el și toată ceata lui, și a venit și a stătut înaintea lui și a zis: Iată acum cunosc că nu este Dumnezeu în tot pământul, decât în Israel și acum primește, te rog, un dar de la slujitorul tău. 16 Și el a zis: Viu este Domnul înaintea căruia stau de voi primi! Și l‐a silit să primească, dar n‐a voit. 17 Și Naaman a zis: Dacă nu, te rog, să se dea slujitorului tău din pământul acesta o sarcină de doi catâri; căci slujitorul tău nu va mai face de acum ardere de tot și jertfă altor dumnezei, ci Domnului. 18 În lucrul acesta să ierte Domnul pe slujitorul tău: când domnul meu intră în casa lui Rimon ca să se închine acolo și se sprijinește de mâna mea și eu mă închin în casa lui Rimon: Domnul să ierte pe slujitorul tău, te rog, în lucrul acesta, când mă închin eu însumi în casa lui Rimon. 19 Și el i‐a zis: Mergi în pace. Și s‐a dus de la el o bucată de drum.
Ghehazi lovit cu lepra
20 Și Ghehazi, tânărul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis: Iată domnul meu a cruțat pe Naaman, sirianul, și n‐a luat din mâinile lui ce a adus; viu este Domnul, voi alerga după el și voi lua ceva de la el. 21 Și Ghehazi a alergat după Naaman. Și când l‐a văzut Naaman alergând după el, a sărit din car spre întâmpinarea lui și a zis: Pace? 22 Și el a zis: Pace. Domnul meu m‐a trimis zicând: Iată, au venit la mine tocmai acum din ținutul muntos al lui Efraim doi tineri din fiii prorocilor; dă‐le, te rog, un talant de argint și două rânduri de haine. 23 Și Naaman a zis: Învoiește‐te să iei doi talanți. Și l‐a silit și a legat doi talanți de argint în doi saci cu două rânduri de haine și le‐a pus pe doi din tinerii săi și le‐au purtat înaintea lui. 24 Și când a venit la deal, le‐a luat din mâna lor și le‐a strâns în casă și a dat drumul oamenilor și s‐au dus. 25 Și a intrat și a stătut înaintea domnului său. Și Elisei i‐a zis: Dincotro, Ghehazi? Și el a zis: Slujitorul tău n‐a fost nicăieri. 26 Și Elisei i‐a zis: Oare n‐a mers inima mea cu tine când s‐a întors omul din carul său spre întâmpinarea ta? Este oare vreme de luat argint și de primit haine și măslini și vii și oi și boi și robi și roabe? 27 Lepra lui Naaman se va lipi de tine și de sămânța ta în veac. Și Ghehazi a ieșit dinaintea lui lepros, alb ca zăpada.