Chivotul la Obed‐Edom
1 Și David a adunat iarăși pe toți bărbații aleși ai lui Israel, treizeci de mii. 2 Și David s‐a sculat și a mers de la Baale al lui Iuda cu tot poporul care era cu el ca să aducă de acolo chivotul lui Dumnezeu peste care este chemat Numele, numele Domnului oștirilor care șade între heruvimi. 3 Și au pus chivotul lui Dumnezeu pe un car nou și l‐au scos din casa lui Abinadab care era pe deal. Și Uza și Ahio, fiii lui Abinadab, mânau carul cel nou. 4 Și l‐au scos din casa lui Abinadab care era pe deal cu chivotul lui Dumnezeu și Ahio mergea înaintea chivotului. 5 Și David și toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului din tot felul de instrumente de lemn de brad și din harfe și din psaltiri și din timpane și din fluiere și din chimvale. 6 Și când au venit la aria lui Nacon , Uza a întins mâna la chivotul lui Dumnezeu și l‐a apucat căci boii s‐au poticnit. 7 Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Uza, și Dumnezeu l‐a lovit acolo pentru greșala sa și a murit acolo lângă chivotul lui Dumnezeu. 8 Și David s‐a mâhnit că Domnul izbucnise împotriva lui Uza, și a numit locul acela Pereț‐Uza până în ziua de astăzi. 9 Și David s‐a temut în ziua aceea de Domnul și a zis: Cum va intra la mine chivotul Domnului? 10 Și David n‐a voit să mute chivotul Domnului la el în cetatea lui David, ci David l‐a dus de o parte în casa lui Obed‐Edom Ghititul . 11 Și chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed‐Edom Ghititul. Și Domnul a binecuvântat pe Obed‐Edom și toată casa lui.
Aducerea chivotului la Ierusalim
12 Și s‐a spus împăratului David zicând: Domnul a binecuvântat casa lui Obed‐Edom și tot ce este al lui pentru chivotul lui Dumnezeu. Și David a mers și a adus chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed‐Edom în cetatea lui David cu bucurie. 13 Și a fost așa : când cei ce purtau chivotul Domnului merseseră șase pași, el jertfea un bou și un vițel gras. 14 Și David juca cu toată puterea lui înaintea Domnului. Și David era încins cu un efod de in subțire. 15 Și David și toată casa lui Israel au adus chivotul Domnului în strigăte de bucurie și în sunetul trâmbițelor. 16 Și a fost așa : când a intrat chivotul Domnului în cetatea lui David, Mical, fiica lui Saul, s‐a uitat pe fereastră și a văzut pe împăratul David sărind și jucând înaintea Domnului și l‐a disprețuit în inima ei. 17 Și au adus chivotul Domnului și l‐au pus la locul său în mijlocul cortului, pe care‐l întinsese David pentru el. Și David a adus arderi de tot și jertfe de pace înaintea Domnului. 18 Și când a sfârșit David de adus arderea de tot și jertfele de pace, a binecuvântat poporul în numele Domnului oștirilor. 19 Și a împărțit la tot poporul, la toată mulțimea lui Israel, la bărbați și la femei, fiecăruia câte o turtă de pâine și câte o bucată de carne și câte o turtă de stafide. Și tot poporul s‐a dus fiecare la casa sa. 20 Și David s‐a întors să‐și binecuvânteze casa. Și Mical, fiica lui Saul, a ieșit înaintea lui David și a zis: Cât de slăvit s‐a arătat astăzi împăratul lui Israel care s‐a dezgolit astăzi înaintea ochilor roabelor slujitorilor săi, cum se dezgolește fără rușine unul din oamenii de rând. 21 Și David a zis către Mical: Am făcut‐o înaintea Domnului care m‐a ales mai mult decât pe tatăl tău și mai mult decât toată casa lui, ca să mă pună domn peste poporul Domnului, peste Israel; deci voi juca înaintea Domnului. 22 Și mă voi arăta și mai de nimic decât aceasta și voi fi și mai înjosit în ochii mei; dar de roabele de care ai vorbit, de ele voi fi ținut în cinste. 23 Și Mical, fiica lui Saul, n‐a avut copil până în ziua morții sale.