Răutatea oamenilor de la urmă
1 Cunoaște însă aceasta, că în zilele din urmă vor veni vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de ei înșiși, iubitori de argint , lăudăroși , îngâmfați , hulitori , nesupuși părinților , nemulțumitori, necuvioși, 3 fără iubire firească, neînduplecați, clevetitori , neînfrânați , neîmblânziți, neiubitori de bine, 4 vânzători , porniți fără chibzuială, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, 5 având o formă de cucernicie, dar tăgăduind puterea ei; depărtează‐te și de aceștia . 6 Căci dintr‐aceștia sunt cei ce se vâră în case și robesc femeioare încărcate de păcate, mânate de felurite pofte, 7 totdeauna învățând și neputând veni niciodată la cunoștința deplină a adevărului. 8 Și după cum Iane și Iambre s‐au împotrivit lui Moise, așa și aceștia se împotrivesc adevărului, oameni stricați la minte, netrebnici în ce privește credința. 9 Dar nu vor înainta mai mult, căci nebunia lor va fi învederată tuturor, cum a fost și a acelora.
Să rămână tare în credință
10 Tu însă mi‐ai urmat de aproape învățătura, felul vieții, planul, credința, îndelunga răbdare, iubirea, răbdarea, 11 prigonirile, suferințele, ce fel mi s‐au făcut în Antiohia, în Iconia, în Listra: ce fel de prigoniri am răbdat, și din toate m‐a scăpat Domnul. 12 Și toți care voiesc să trăiască în cucernicie în Hristos Isus vor fi prigoniți. 13 Oamenii răi însă și amăgitori vor înainta spre mai rău ducând în rătăcire și fiind duși în rătăcire. 14 Iar tu rămâi în cele ce ai învățat și ai fost întărit, deoarece știi de la cine le‐ai învățat. 15 Și fiindcă din pruncie cunoști Scripturile sfinte , care pot să te facă înțelept spre mântuire, prin credința care este în Hristos Isus. 16 Orice scriptură este insuflată de Dumnezeu și folositoare spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea care este în dreptate, 17 ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, gătit deplin spre orice lucrare bună.