Adunarea Bisericii din Ierusalim
1 Și unii s‐au pogorât de la Ierusalim și învățau pe frați zicând : Dacă nu veți fi tăiați împrejur, după datina lui Moise, nu puteți fi mântuiți. 2 Și făcându‐se nu puțină împotrivire și cercetare din partea lui Pavel și Barnaba cu ei, au hotărât frații ca Pavel și Barnaba și alții oarecare dintre ei să se suie la apostoli și prezbiteri la Ierusalim pentru această neînțelegere. 3 Deci ei fiind trimiși de biserică, treceau prin Fenicia și Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor: și făceau mare bucurie la toți frații. 4 Și când au ajuns la Ierusalim, au fost primiți de biserică și apostoli și prezbiteri și au spus toate câte făcuse Dumnezeu cu ei. 5 Și unii din secta fariseilor, care au crezut, s‐au ridicat zicând că trebuie să‐i taie împrejur și să le poruncească să păzească legea lui Moise. 6 Și apostolii și prezbiterii s‐au adunat să vadă despre acest cuvânt. 7 Și după ce s‐a făcut multă cercetare, s‐a sculat Petru și a zis către ei: Bărbați frați , voi știți că din zilele de la început Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca prin gura mea Neamurile să audă cuvântul evangheliei și să creadă. 8 Și Dumnezeu care cunoaște inimile le‐a mărturisit dându‐le Duhul Sfânt ca și nouă, 9 și n‐a făcut nicio deosebire între noi și ei curățindu‐le inimile prin credință. 10 Acum dar de ce ispitiți pe Dumnezeu ca să puneți pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri, nici noi n‐am fost în stare să‐l purtăm? 11 Ci credem că suntem mântuiți prin harul Domnului Isus Hristos în același fel ca ei. 12 Și toată mulțimea a tăcut și ascultau pe Barnaba și pe Pavel istorisind câte semne și minuni făcuse Dumnezeu între Neamuri prin ei.
Hotărârea Bisericii
13 Iar după ce au tăcut ei, Iacov a răspuns zicând: Bărbați frați, asultați‐mă: 14 Simeon a istorisit cum mai întâi Dumnezeu a căutat să ia din Neamuri un popor pentru numele său. 15 Și cu aceasta glăsuiesc împreună cuvintele prorocilor, după cum este scris: 16 După acestea iar mă voi întoarce și voi zidi din nou cortul cel căzut al lui David și voi zidi iarăși cele răsturnate ale lui și‐l voi îndrepta, 17 pentru ca rămășița de oameni să caute pe Domnul și toate Neamurile peste care este chemat numele meu, 18 zice Domnul care face acestea cunoscute din veac. 19 De aceea eu judec să nu supărăm pe aceia dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu, 20 ci să le scriem ca să se ferească de întinăciunile idolilor și de curvie și de ce este sugrumat și de sânge. 21 Căci Moise are din vremuri de demult în fiecare cetate pe cei ce‐l propovăduiesc, fiind citit în sinagogi în fiecare Sabat. 22 Atunci s‐a părut bine apostolilor și prezbiterilor cu toată biserica să aleagă bărbați dintre ei și să trimită la Antiohia cu Pavel și Barnaba, pe Iuda, care se numește Barsaba , și pe Sila, bărbați căpetenii între frați. 23 Și au scris astfel prin mâna lor: Apostolii și prezbiterii și frații către frații celor dintre Neamuri, care sunt la Antiohia și în Siria și în Cilicia, sănătate. 24 Deoarece am auzit că unii dintre noi v‐au tulburat cu cuvinte, răsucindu‐vă sufletele, cărora noi nu le‐am poruncit, 25 ni s‐a părut bine, fiind într‐un gând, să alegem bărbați și să trimitem la voi împreună cu iubiții noștri Barnaba și Pavel, 26 oameni care și‐au pus în joc sufletele pentru numele Domnului nostru Isus Hristos. 27 Am trimis deci pe Iuda și pe Sila și ei înșiși vă vor da de știre prin viu grai aceleași. 28 Căci s‐a părut bine Duhului Sfânt și nouă ca să nu se mai pună peste voi nicio greutate mai mare decât acestea ce sunt de neapărată trebuință: 29 să vă feriți de cele înjunghiate idolilor și de sânge și de cele sugrumate și de curvie, de care dacă vă veți păzi pe voi înșivă cu îngrijire, bine faceți. Fiți sănătoși.
Hotărârea adusă în Antiohia
30 Deci când li s‐a dat drumul, s‐au pogorât la Antiohia și strângând mulțimea, le‐au dat scrisoarea. 31 Și după ce au citit‐o, s‐au bucurat de mângâiere. 32 Și Iuda și Sila fiind și ei proroci, au îndemnat prin multe cuvinte pe frați și i‐au întărit. 33 Și după ce au stat câtăva vreme acolo , li s‐a dat drumul în pace de către frați la cei ce i‐au trimis. 34 Iar lui Sila i s‐a părut bine să rămână acolo. 35 Dar Pavel și Barnaba au zăbovit în Antiohia învățându‐i și binevestind Cuvântul lui Dumnezeu împreună și cu alții mulți.
Pavel cercetează Bisericile
36 Și după câteva zile Pavel a zis către Barnaba: Să ne întoarcem acum să cercetăm pe frați în fiecare cetate în care am vestit Cuvântul Domnului, văzând cum se află. 37 Și Barnaba s‐a hotărât să ia cu ei și pe Ioan , care se numește Marcu. 38 Dar Pavel găsea că este drept să nu ia împreună cu ei pe acela care s‐a despărțit de ei de la Pamfilia și n‐a venit cu ei la lucru. 39 Și s‐a iscat o aprindere încât s‐au despărțit unul de altul și Barnaba a luat cu sine pe Marcu și a plecat pe apă la Cipru. 40 Iar Pavel și‐a ales pe Sila și a ieșit fiind încredințat de frați harului Domnului. 41 Și străbătea prin Siria și Cilicia întărind bisericile.