Prigonirea creștinilor
1 Iar Saul încuviința cu ei omorârea lui. Și în acea zi s‐a făcut prigonire mare împotriva Bisericii care era în Ierusalim; și toți afară de apostoli au fost împrăștiați prin ținuturile Iudeei și Samariei. 2 Și bărbații evlavioși au îngropat pe Ștefan și au făcut jelire mare pentru el. 3 Și Saul pustiia biserica intrând prin case, și târând bărbați și femei, îi dădea prinși la închisoare. 4 Deci cei împrăștiați au străbătut din loc în loc, binevestind cuvântul. 5 Și Filip s‐a pogorât în cetatea Samariei și le‐a propovăduit pe Hristosul. 6 Și gloatele luau aminte cu un gând la cele zise de Filip când au auzit și văzut semnele pe care le făcea. 7 Căci duhuri necurate ieșeau strigând cu glas mare din mulți care le aveau; și mulți slăbănogi și șchiopi au fost tămăduiți. 8 Și s‐a făcut bucurie mare în cetatea aceea. 9 Și era mai înainte în cetate un bărbat cu numele Simon, care făcea vrăjitorie și punea în uimire neamul Samariei, zicând că el însuși este cineva mare, 10 la care toți, de la mic până la mare, luau aminte, zicând: Aceasta este puterea lui Dumnezeu numită Mare. 11 Și luau aminte la el pentru că de multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile sale. 12 Dar când au crezut pe Filip, care vestea evanghelia privitoare la Împărăția lui Dumnezeu și numele lui Isus Hristos, au fost botezați atât bărbați cât și femei. 13 Și însuși Simon a crezut și, fiind botezat, stăruia lângă Filip; și văzând semnele și puterile mari ce se făceau, era uimit.
Petru și Ioan în Samaria
14 Iar când au auzit apostolii care erau în Ierusalim că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și Ioan, 15 care când au venit, s‐au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. 16 Căci nu se pogorâse încă peste niciunul dintre ei, ci erau numai botezați în numele Domnului Isus. 17 Atunci au pus mâinile peste ei și au primit Duhul Sfânt. 18 Iar când a văzut Simon că Duhul Sfânt se dă prin punerea mâinilor apostolilor, le‐a adus bani, 19 zicând: Dați‐mi și mie împuternicirea aceasta, ca pe cine voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt. 20 Dar Petru a zis către el: Argintul tău să piară cu tine pentru că ai socotit că darul lui Dumnezeu se dobândește prin bani. 21 Tu n‐ai parte nici sorț în cuvântul acesta, căci inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. 22 Pocăiește‐te deci de această răutate a ta și roagă‐te de Domnul, poate îți va ierta gândul inimii tale. 23 Căci văd că ești în amărăciune de fiere și în legătura nedreptății. 24 Și răspunzând Simon, a zis: Rugați‐vă voi către Domnul pentru mine ca nimic să nu vină peste mine din cele ce ați zis. 25 Deci ei, după ce au mărturisit și au vorbit Cuvântul Domnului, s‐au întors la Ierusalim și vesteau evanghelia în multe sate ale Samaritenilor.
Filip și famenul etiopian
26 Și un înger al Domnului a vorbit lui Filip zicând: Scoală‐te și du‐te spre miazăzi pe calea ce pogoară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie. 27 Și s‐a sculat și a plecat. Și iată un bărbat etiopian, un famen, un puternic la Candace, împărăteasa Etiopenilor, care era peste toată vistieria ei, care venise să se închine la Ierusalim; 28 și se întorcea și ședea în carul său și citea pe prorocul Isaia. 29 Și Duhul a zis lui Filip: Apropie‐te și lipește‐te de carul acesta. 30 Și Filip a alergat la el și l‐a auzit citind pe Isaia prorocul și a zis: Înțelegi cele ce citești? 31 Iar el a zis: Cum aș putea, dacă nu mă va călăuzi cineva? Și a rugat pe Filip să se suie și să șadă cu el. 32 Și partea din scriptură pe care o citea era aceasta : A fost adus ca o oaie la junghiere; și fără glas ca un miel înaintea celui ce‐l tunde, așa nu‐și deschide gura. 33 În smerirea lui judecata i‐a fost ridicată; și neamul lui cine‐l va spune? Căci viața lui se ia de pe pământ. 34 Și famenul a răspuns lui Filip și a zis: Rogu‐te, despre cine zice prorocul aceasta? Despre sine însuși sau despre un altul? 35 Și Filip și‐a deschis gura și, începând de la scriptura aceasta, i‐a binevestit pe Isus. 36 Și pe când mergeau pe cale, au venit la o apă. Și famenul zice: Iată apă; ce mă împiedică să fiu botezat? 37 (Și Filip i‐a zis: Dacă crezi din toată inima, îți este îngăduit. Și răspunzând a zis: Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.) 38 Și a poruncit să stea carul și s‐au pogorât amândoi la apă, atât Filip cât și famenul și l‐a botezat. 39 Iar când au ieșit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip și famenul nu l‐a mai văzut căci mergea pe calea sa bucurându‐se. 40 Și Filip a fost aflat în Azot, și străbătând, vestea evanghelia în toate cetățile până a venit la Cesarea.