Pedepse îngrozitoare asupra Israelului
1 Am văzut pe Domnul stând pe altar. Și a zis: Lovește pragul de sus ca să se clatine ușiorii. Și fărâmă‐i pe toți în bucăți peste capul lor al tuturor și voi ucide cu sabia și pe cel din urmă din ei; cel ce fuge din ei nu va scăpa prin fugă, și cel ce scapă din ei nu va fi izbăvit. 2 Chiar dacă vor săpa până în Șeol , de acolo îi va lua mâna mea; și dacă se vor sui până la ceruri , de acolo îi voi coborî. 3 Chiar dacă se vor ascunde pe vârful Carmelului, voi cerceta și‐i voi lua de acolo; și chiar dacă se vor ascunde în fundul mării de ochii mei, de acolo voi porunci șarpelui și‐i va mușca. 4 Și chiar dacă se vor duce în robie înaintea vrăjmașilor lor, de acolo voi porunci sabiei și‐i va omorî. Și‐mi voi pune ochii peste ei spre rău și nu spre bine. 5 Căci Domnul Dumnezeul oștirilor este cel ce atinge țara și ea se topește și toți cei ce locuiesc în ea vor jeli ; și se va umfla în totul ca Râul și se va cufunda ca Râul Egiptului. 6 El este cel ce își zidește cămările de sus în ceruri și a întemeiat bolta sa peste pământ; cel ce cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului: Domnul este numele lui. 7 Oare nu‐mi sunteți voi ca copii etiopienilor, voi copii ai lui Israel, zice Domnul? Oare n‐am scos eu pe Israel din țara Egiptului și pe filisteni de la Caftor și pe Sirieni de la Chir ? 8 Iată, ochii Domnului Dumnezeu sunt asupra împărăției păcătoase și o voi nimici de pe fața pământului, dar nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul. 9 Căci iată poruncesc și voi scutura casa lui Israel între toate neamurile, cum se scutură grâul în ciur, dar nu va cădea cel mai mic grăunte pe pământ. 10 Toți păcătoșii poporului meu vor muri de sabie, care zic : Nu ne va atinge, nici nu ne va ajunge răul.
Făgăduințe de fericire
11 În ziua aceea voi ridica locașul cel căzut al lui David și‐i voi închide spărturile și voi ridica dărâmăturile și‐l voi zidi ca în zilele din vechime; 12 ca ei să stăpânească rămășița Edomului și a tuturor neamurilor peste care se cheamă numele meu, zice Domnul, care face aceasta. 13 Iată vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător și călcătorul de struguri pe semănătorul de sămânță și munții vor picura must și toate dealurile se vor topi. 14 Și voi întoarce robia poporului meu Israel și vor zidi cetățile pustii și le vor locui; și vor sădi vii și vor bea vinul lor și vor face grădini și vor mânca rodul lor. 15 Și‐i voi sădi în țara lor și nu vor mai fi smulși din țara pe care le‐am dat‐o, zice Domnul Dumnezeul tău.