Deșertăciunea tuturor lucrurilor pământești
1 Cuvintele Propovăduitorului , fiul lui David, împărat în Ierusalim. 2 Deșertăciunea deșertăciunilor, zice Propovăduitorul, deșertăciunea deșertăciunilor! Totul este deșertăciune! 3 Ce folos are omul din toată truda sa cu care se trudește sub soare? 4 Un neam trece și un neam vine dar pământul rămâne în veac. 5 Soarele răsare și el, și soarele apune și se grăbește la locul său și acolo răsare. 6 Vântul merge spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte: se întoarce necurmat în mersul său și vântul se întoarce iarăși la ocolurile sale. 7 Toate râurile curg în mare și marea nu se umple; la locul unde merg râurile, acolo merg iarăși. 8 Toate lucrurile sunt în trudă, omul nu poate spune. Ochiul nu se satură văzând și urechea nu se umple auzind. 9 Ce a fost aceea va fi; și ce s‐a făcut aceea se va face; și nu este nimic nou sub soare. 10 Este oare ceva de care s‐ar putea zice: Vezi, aceasta este nou! A fost de mult în veacurile care au fost înainte de noi. 11 Nu este nicio aducere aminte de cele trecute: nici nu va fi nicio aducere aminte de cele următoare care vor fi, la cei ce vor fi după aceea. 12 Eu , Propovăduitorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim. 13 Și mi‐am pus inima să cercetez și să adâncesc prin înțelepciune tot ce se face sub ceruri: aceasta e o trudă rea pe care a dat‐o Dumnezeu copiilor oamenilor ca să se chinuiască cu ea. 14 Am văzut toate lucrările care se fac sub soare; și iată totul este deșertăciune și vânare de vânt! 15 Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce este lipsă nu se poate număra. 16 Am vorbit cu inima mea, zicând: lată am ajuns mare și am dobândit înțelepciune mai mult decât toți cei ce au fost înainte de mine peste Ierusalim și inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință. 17 Și mi‐am îndreptat inima ca să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și nesocotința: am aflat că și aceasta este vânare de vânt. 18 Căci în multă înțelepciune este mult amar: și cel ce înmulțește cunoștința, înmulțește durerea.