El a vestit o mare mântuire
1 De aceea trebuie să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne strecurăm pe lângă ele. 2 Căci dacă cuvântul vorbit prin îngeri a fost neclintit și orice abatere și neascultare a luat dreaptă răsplătire, 3 cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la o astfel de mare mântuire, care luându‐și începutul prin aceea că a fost vorbită de Domnul, a fost întărită față de noi de cei ce au auzit, 4 Dumnezeu de asemenea dând mărturie împreună cu ei prin semne și minuni și felurite puteri și prin împărțirile Duhului Sfânt după voia lui.
Dumnezeu i‐a supus totul
5 Căci nu îngerilor a supus el pământul locuit care are să vină și despre care vorbim. 6 Dar cineva a mărturisit undeva zicând: Ce este omul ca să‐ți aduci aminte de el? Sau fiul omului că te uiți cu luare aminte spre el? 7 L‐ai făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri, l‐ai încununat cu slavă și cinste și l‐ai pus peste lucrurile mâinilor tale. 8 Ai supus toate sub picioarele lui. Căci prin aceea că i‐a supus toate, n‐a lăsat nimic nesupus lui; acum însă nu vedem încă toate supuse lui. 9 Dar vedem pe Isus , care a fost făcut puțin mai prejos de îngeri, încununat cu slavă și cinste pentru patima morții, pentru ca prin harul lui Dumnezeu să guste moarte pentru fiecare. 10 Căci aceluia pentru care sunt toate și prin care sunt toate, fiindcă duce pe mulți fii la slavă, i se cuvenea să desăvârșească prin patimi pe începătorul mântuirii lor. 11 Căci și cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți, toți sunt dintr‐unul; din care pricină nu se rușinează să‐i numească frați, 12 zicând: Voi vesti numele tău fraților mei, în mijlocul adunării îți voi cânta laudă. 13 Și iarăși: Eu îmi voi pune încrederea în el. Și iarăși: Iată‐mă , eu și copiii pe care mi i‐a dat Dumnezeu. 14 Deci, fiindcă copiii sunt părtași sângelui și cărnii, și el în chip asemănător a luat parte la ele, ca prin moarte să desființeze pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul, 15 și să izbăvească pe toți cei ce de frica morții erau ținuți toată viața în robie. 16 Căci negreșit nu de îngeri se îngrijește el, ci de sămânța lui Avraam se îngrijește. 17 De aceea trebuia ca în toate să fie făcut asemenea fraților, ca să fie un mare preot milos și credincios în cele către Dumnezeu, spre a ispăși păcatele poporului. 18 Căci în ceea ce a suferit, fiind el însuși ispitit, poate să ajute celor ce sunt ispitiți.