Preamărirea Domnului
1 Doamne, tu ești Dumnezeul meu; te voi înălța; voi lăuda numele tău căci ai făcut lucruri minunate, adică sfaturi de demult în credincioșie și adevăr. 2 Căci ai făcut din cetate o movilă, din cetatea întărită o dărâmătură, un palat al străinilor ca să nu fie cetate, niciodată nu se va zidi. 3 De aceea poporul cel puternic te va slăvi , cetatea de neamuri îngrozitoare se va teme de tine. 4 Căci tu ai fost o cetățuie celui sărac, o cetățuie celui nevoiaș în strâmtorarea lui, un loc de scăpare de furtună, o umbră împotriva arșiței. Căci suflarea celor groaznici a fost ca furtuna pentru un zid. 5 Ca arșița în uscăciune vei supune zarva străinilor: ca arșița de umbra norului, așa va fi smerită cântarea celor groaznici. 6 Și Domnul oștirilor va face pe acest munte tuturor popoarelor un ospăț de mâncări grase, ospăț de vinuri pe drojdii, de mâncări grase, pline de măduvă, de vinuri bine limpezite de drojdii. 7 Și va înghiți în muntele acesta învelitoarea care învelește toate popoarele și mahrama care acoperă toate neamurile. 8 El a înghițit moartea pe veci. Și Domnul Dumnezeu va șterge lacrimile de pe toate fețele și va depărta ocara poporului său de pe tot pământul. Căci Domnul a vorbit. 9 Și în ziua aceea se va zice: Iată, acesta este Dumnezeul nostru; l‐am așteptat și ne va mântui. Acesta este Domnul: l‐am așteptat, ne vom bucura și ne vom desfăta în mântuirea lui. 10 Căci mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta și Moabul va fi călcat sub el, cum se calcă paiele în bălegar. 11 Și își va întinde mâinile în mijlocul lui, cum le întinde înotătorul ca să înoate și va coborî mândria lui cu meșteșugurile mâinilor lui. 12 Și va pleca cetățuia înaltă a zidurilor tale, o va coborî, o va arunca la pământ, în țărână.