Mustrarea necredincioșiei lui Israel
1 Ascultați aceasta, casă a lui Iacov, care sunteți chemați cu numele lui Israel și ieșiți din apele lui Iuda, care jurați pe numele Domnului și mărturisiți pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici în dreptate. 2 Căci ei sunt numiți după cetatea sfântă și se reazemă pe Dumnezeul lui Israel: Domnul oștirilor este numele lui. 3 Am spus de atunci cele dinainte și au ieșit din gura mea și le‐am făcut să fie auzite. Le‐am făcut pe neașteptate și s‐au întâmplat. 4 Pentru că știam că ești îndărătnic și grumazul tău este vână de fier și fruntea ta de aramă. 5 De aceea ți le‐am spus de atunci, înainte ca să se întâmple, te‐am făcut să le auzi, ca să nu zici: Idolul meu le‐a făcut și chipul meu cioplit și chipul meu turnat le‐au poruncit. 6 Tu ai auzit, vezi toate acestea și nu le veți mărturisi voi oare? Te‐am făcut să auzi lucruri noi din vremea aceasta și lucruri ascunse pe care nu le știai. 7 Acum sunt făcute și nu de demult și înaintea zilei acesteia nu le‐ai auzit ca să nu zici: Iată le știam! 8 Da, n‐ai auzit, nici n‐ai știut, nici nu ți s‐a deschis urechea de demult; căci știam că totdeauna te vei purta cu necredincioșie și din pântece te‐ai numit neascultător. 9 Pentru numele meu îmi voi amâna mânia și pentru lauda mea mă stăpânesc cu privire la tine, ca să nu te stârpesc. 10 Iată, te‐am topit dar nu ca argintul; te‐am ales în cuptorul strâmtorării. 11 Pentru mine, pentru mine o voi face; căci cum să fie pângărit numele meu ? Și nu voi da altuia slava mea. 12 Ascultă‐mă, Iacove, și tu, Israele, cel chemat al meu. Eu sunt Același: eu sunt cel dintâi și eu sunt cel din urmă. 13 Da, mâna mea a întemeiat pământul și dreapta mea a întins cerurile: când le chem, se scoală împreună. 14 Adunați‐vă toți și ascultați: care din ei a spus acestea? Acela pe care l‐a iubit Domnul va împlini plăcerea lui asupra Babilonului și brațul său va fi peste Haldei. 15 Eu, eu am vorbit; da, eu l‐am chemat; eu l‐am adus și calea sa va propăși. 16 Apropiați‐vă de mine, ascultați aceasta: n‐am vorbit în ascuns de la început; din vremea când a fost, acolo sunt eu; și acum m‐a trimis Domnul și Duhul său. 17 Așa zice Domnul , Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, cel ce te învață spre folos, cel ce te călăuzește pe calea pe care să mergi. 18 O ! dacă ai fi ascultat de poruncile mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și dreptatea ta ca valurile mării. 19 Și sămânța ta ar fi fost ca nisipul și urmașii măruntaielor tale ca prundișul ei. Nu li s‐ar fi stârpit numele, nici nu s‐ar fi șters dinaintea mea! 20 Ieșiți din Babilon, fugiți de la Haldei! Cu glas de cântare, spuneți, faceți să se audă aceasta, răspândiți‐o până la marginea pământului. Spuneți: Domnul a răscumpărat pe robul său Iacov! 21 Și ei n‐au însetat când îi povățuia prin pustiuri; a făcut să le curgă ape din stâncă; da, a despicat stânca și apele au țâșnit. 22 Nu este pace pentru cei răi, zice Domnul.