Chemarea lui Ieremia
1 Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, din preoții care erau în Anatot în țara lui Beniamin: 2 către care a fost cuvântul Domnului în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, în anul al treisprezecelea al domniei lui. 3 Și a fost și în zilele lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la sfârșitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la strămutarea Ierusalimului în robie , în luna a cincea. 4 Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: 5 Mai înainte de a te întocmi în pântece , te‐am cunoscut; și mai înainte de a ieși tu din pântece, te‐am sfințit te‐am pus proroc neamurilor. 6 Si eu am zis: Vai, Doamne Dumnezeule ! Iată, eu nu știu să vorbesc, căci sunt un copil. 7 Și Domnul mi‐a zis: Nu zice: Sunt un copil. Căci vei merge la oricine te voi trimite și vei vorbi orice îți voi porunci. 8 Nu te teme de ei, căci eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul. 9 Atunci Domnul și‐a întins mâna și mi‐a atins gura; și Domnul mi‐a zis: Iată, am pus cuvintele mele în gura ta. 10 Vezi , astăzi te‐am pus peste popoare și peste împărăți ca să smulgi și să strici, și să pierzi și să surpi, și să zidești și să sădești. 11 Și cuvântul Domnului a fost iarăși către mine, zicând: Ce vezi, Ieremio? Și am zis: Văd un toiag de migdal. 12 Și Domnul mi‐a zis: Bine ai văzut; căci eu veghez peste cuvântul meu ca să‐l împlinesc. 13 Și cuvântul Domnului a fost către mine a doua oară, zicând: Ce vezi? Și am zis: Văd un cazan fierbând și fața îi este spre miazănoapte. 14 Și Domnul mi‐a zis: De la miazănoapte se va deschide răul peste toți locuitorii țării. 15 Căci iată voi chema toate familiile împărățiilor de la miazănoapte, zice Domnul, și vor veni și își vor pune fiecare scaunul său de domnie la intrarea porților Ierusalimului și împrejurul tuturor zidurilor și împotriva tuturor cetăților lui Iuda. 16 Și voi vesti judecățile mele împotriva lor pentru toată răutatea lor. Fiindcă m‐au părăsit și au ars tămâie altor dumnezei și s‐au închinat înaintea lucrărilor mâinilor lor. 17 Tu, deci, încinge‐ți coapsele și scoală‐te, și vorbește‐le tot ce‐ți voi porunci. Nu te teme de ei, ca să nu te fac să te înspăimânți înaintea lor. 18 Căci, iată, eu te‐am făcut astăzi o cetate întărită și un stâlp de fier, și ziduri de aramă împotriva țării întregi; împotriva împăraților lui Iuda și împotriva mai marilor lui, împotriva preoților lui și împotriva poporului țării. 19 Și se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; căci eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te scap.