Iov vede în jurul său numai ticăloșie
1 Mi se frânge duhul, mi se sting zilele: mormintele sunt pentru mine. 2 Oare nu sunt batjocoritori în juru‐mi și nu locuiesc oare ochii mei în mijlocul jignirilor lor? 3 Pune, te rog, chezășie ; dă‐mi un zălog la tine: cine va da mâini cu mine? 4 Căci le‐ai ascuns inima de pricepere: pentru aceea nu‐i vei înălța. 5 Cine dă pe prieteni la pradă i se vor topi ochii copiilor. 6 Și m‐a făcut de pomină popoarelor și am ajuns ca un scuipat în față. 7 Și mi se întunecă ochiul de întristare și toate mădularele mele sunt ca o umbră. 8 Cei drepți se vor uimi de aceasta și cel nevinovat se va aprinde împotriva celui nelegiuit. 9 Dar cel drept își va ține calea și cel cu mâinile curate va crește în putere. 10 Dar cu adevărat voi toți, vă rog, veniți iar: și nu voi găsi un singur om înțelept între voi. 11 Zilele mele au trecut , mi‐au nimicit planurile, chiar averile inimii mele. 12 Ei prefac noaptea în zi: își închipuie lumina aproape în fața întunericului! 13 Dacă aștept, Șeolul îmi este casa; îmi aștern culcușul în întuneric; 14 strig gropii: Tu ești tatăl meu! Viermelui: Tu ești mama mea și sora mea! 15 Unde‐mi este atunci nădejdea? Da, nădejdea mea cine o va vedea? 16 Se va pogorî la zăvoarele Șeolului, când vom avea totodată odihnă în pulbere.