Cel din urmă răspuns al lui Iov
1 Și Iov și‐a urmat pilda și a zis: 2 Viu este Dumnezeu care mi‐a înlăturat dreptul și Cel Atotputernic care mi‐a amărât sufletul: 3 Cât este încă suflare în mine și duhul lui Dumnezeu în nările mele, 4 buzele mele nu vor vorbi nedreptate, nici limba mea nu va spune înșelăciune. 5 Departe de mine să vă îndreptățesc! Până voi muri nu voi da laoparte nevinovăția mea de la mine; 6 țin tare la dreptatea mea și n‐o las; inima mea nu mă va osândi în niciuna din zilele mele. 7 Fie vrăjmașul meu ca cel rău și cel ce se scoală împotriva mea ca cel nedrept! 8 Căci care este nădejdea celui nelegiuit deși capătă câștig, când îi ia Dumnezeu sufletul? 9 Oare va asculta Dumnezeu strigătul lui, când va veni strâmtorarea peste el? 10 Se va desfăta el în Cel Atotputernic și va chema el pe Dumnezeu în toate vremurile? 11 Vă voi învăța cu privire la mâna lui Dumnezeu; nu vă voi ascunde ceea ce este la Cel Atotputernic. 12 Iată, toți ați văzut; de ce deci ați ajuns cu totul deșerți? 13 Aceasta este partea omului celui rău de la Dumnezeu și partea de moștenire a apăsătorilor pe care o primesc de la Cel Atotputernic: 14 Dacă i se înmulțesc copiii, este pentru sabie și odraslele lui nu se vor sătura de pâine. 15 Rămășița lui va fi înmormântată în moarte și văduvele lui nu se vor boci. 16 Chiar de va îngrămădi argint ca pulberea și va pregăti veșminte ca lutul; 17 el le va pregăti, dar dreptul le va îmbrăca și cel nevinovat va împărți argintul. 18 El zidește o casă ca molia și ca o colibă pe care o face paznicul viilor. 19 Se culcă bogat, dar nu va fi adăugat; își deschide ochii și nu este. 20 Îl ajung spaimele ca apele. O furtună îl fură noaptea. 21 Îl ridică vântul de răsărit și pleacă și‐l mătură din locul său. 22 Căci Dumnezeu aruncă săgeți asupra lui și nu‐l cruță; ar vrea să fugă din mâna lui. 23 Oamenii vor bate din palme la el și îl vor șuiera din locul său.