Plângere asupra sorții poporului
1 Cum s‐a întunecat aurul! Cum s‐a schimbat aurul cel mai ales! Pietrele sfântului locaș sunt vărsate la capul fiecărei ulițe! 2 Fiii cei scumpi ai Sionului care pot fi cumpăniți cu aurul cel mai curat, cum sunt socotiți ca vasele de lut, lucrul mâinilor olarului! 3 Chiar și șacalii apleacă țâțele și își alăptează puii; fiica poporului meu a ajuns nemiloasă ca struții din pustie. 4 Limba sugarului se lipește de cerul gurii sale de sete. Pruncii cer pâine și nimeni nu le‐o rupe. 5 Cei ce mâncau bucate alese sunt nemângâiați pe ulițe. Cei crescuți pe cârmâziu îmbrățișează grămezile de gunoi. 6 Căci nelegiuirea fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost surpată într‐o clipă și n‐au fost puse mâini peste ea. 7 Voievozii ei erau mai curați decât zăpada, mai albi decât laptele, mai rumeni la trup decât rubinele, lucirea lor era ca de safir; 8 fața lor este mai neagră decât negreala; nu se mai cunosc pe uliță. Pielea li s‐a lipit de oase, s‐a uscat, a ajuns ca lemnul. 9 Cei uciși de sabie sunt mai bine decât cei uciși de foame, căci aceștia se scurg străpunși de lipsa roadelor câmpului. 10 Mâinile femeilor miloase au fiert pe copiii lor. Ei le‐au fost mâncarea în prăpădul fiicei poporului meu! 11 Domnul și‐a îndestulat mânia, și‐a vărsat aprinderea mâniei sale și a aprins un foc în Sion care i‐a mistuit temeliile. 12 Împărații pământului și toți locuitorii lumii n‐au crezut că potrivnicul și vrăjmașul va intra în porțile Ierusalimului. 13 Aceasta este pentru păcatele prorocilor săi, pentru nelegiuirile preoților săi care au vărsat sângele celor drepți în mijlocul lui. 14 Ei rătăcesc ca orbii în ulițe, sunt mânjiți cu sânge, încât oamenii nu pot să se atingă de veșmintele lor. 15 Plecați, necuraților ! strigau către ei: Plecați, plecați! Nu vă atingeți!… Când fugeau și rătăceau oamenii ziceau între neamuri: Nu vor mai sta vremelnic aici. 16 Fața Domnului i‐a împrăștiat, el nu se va mai uita la ei. N‐au căutat la fața preoților, n‐au avut bunăvoință față de cei bătrâni. 17 Ochii noștri încă lâncezesc după ajutorul nostru zadarnic. În vegherea noastră am vegheat pentru un neam care nu putea să ne mântuiască. 18 Ei ne vânează pașii ca să nu umblăm pe ulițele noastre. Ni s‐a apropiat sfârșitul, ni s‐au împlinit zilele; căci ne‐a venit sfârșitul . 19 Urmăritorii noștri sunt mai iuți decât vulturii cerurilor; ne‐au urmărit prin munți, ne‐au pândit în pustie. 20 Suflarea nărilor noastre, unsul Domnului, s‐a prins în gropile lor, despre care ziceam: Vom trăi sub umbra lui între neamuri. 21 Bucură‐te și veselește‐te, fiică a Edomului, care locuiești în țara Uț! Va trece și la tine potirul ; te vei îmbăta și te vei dezgoli. 22 Pedeapsa nelegiuirii tale s‐a împlinit, fiică a Sionului, el nu te va mai strămuta; el îți va cerceta nelegiuirea, fiică a Edomului, îți va descoperi păcatele.