Trimiterea celor doisprezece apostoli
1 Și a chemat la sine pe cei doisprezece ucenici ai săi și le‐a dat putere peste duhurile necurate ca să le scoată afară și să tămăduiască orice boală și orice slăbiciune. 2 Iar numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi Simon, zis Petru, și Andrei, fratele lui, Iacov al lui Zebedei și Ioan, fratele lui, 3 Filip și Bartolomeu, Toma și Matei vameșul, Iacov al lui Alfeu și Levi, numit Tadeu. 4 Simon Cananitul și Iuda Iscarioteanul , care l‐a și dat prins. 5 Isus a trimis pe acești doisprezece și le‐a poruncit, zicând : Nu mergeți pe calea Neamurilor și nu intrați în nicio cetate de samariteni ; 6 ci mergeți mai degrabă la oile cele pierdute ale casei lui Israel. 7 Iar când mergeți, propovăduiți, zicând: S‐a apropiat împărăția cerurilor. 8 Tămăduiți pe cei neputincioși, sculați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți‐i afară pe draci; în dar ați luat, în dar dați. 9 Nu câștigați aur, nici argint, nici aramă la cingătorile voastre, 10 nici traistă pentru cale, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiag; căci vrednic este lucrătorul de hrana sa. 11 Și în orice cetate sau sat veți intra, cercetați cine este vrednic în el și rămâneți acolo până când veți ieși. 12 Iar când intrați în casă, urați‐i de bine. 13 Și dacă este casa vrednică, pacea voastră să vie peste ea ; iar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. 14 Și cine nu vă va primi, nici nu va asculta cuvintele voastre, când ieșiți din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre. 15 Adevărat vă spun, mai ușor va fi pământului Sodomei și Gomorei în ziua judecății decât cetății aceleia.
Primirea apostolilor de lume
16 Iată , eu vă trimit ca niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. 17 Dar feriți‐vă de oameni; căci vă vor da în sinedrii și vă vor biciui în sinagogile lor. 18 Și veți fi duși înaintea stăpânitorilor și împăraților pentru mine, spre mărturie lor și Neamurilor. 19 Iar când vă vor da, nu vă îngrijorați cum sau ce să vorbiți, căci vi se va da în acel ceas ce să vorbiți. 20 Căci nu voi sunteți cei ce vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este cel ce vorbește în voi. 21 Și frate va da pe frate la moarte și tatăl pe copilul său: și copiii se vor scula împotriva părinților și‐i vor omorî. 22 Și veți fi urâți de toți pentru numele meu; dar cine rabdă până în sfârșit, acela va fi mântuit. 23 Și când vă prigonesc în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă; căci adevărat vă spun, nu veți sfârși cetățile lui Israel până va veni Fiul omului. 24 Ucenicul nu este mai presus de învățătorul său, nici robul mai presus de domnul său. 25 Destul este ucenicului să fie ca învățătorul său, și robului să fie ca domnul său. Dacă pe domnul casei l‐au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi așa pe casnicii lui. 26 Deci nu vă temeți de ei, căci nimic nu este acoperit care nu va fi descoperit și ascuns care nu va fi cunoscut. 27 Ce vă zic eu la întuneric, spuneți la lumină și ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case. 28 Și nu vă temeți de cei ce ucid trupul dar sufletul nu‐l pot ucide: ci temeți‐vă mai degrabă de acela care poate să piardă și sufletul și trupul în gheenă. 29 Oare nu se vând două vrăbii pentru un ban? Și niciuna din ele nu va cădea pe pământ fără Tatăl vostru. 30 Chiar și perii capului vostru, toți sunt numărați. 31 Deci nu vă temeți, voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii. 32 Deci oricine care va mărturisi pentru mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și eu pentru el înaintea Tatălui meu care este în ceruri. 33 Dar oricine mă va tăgădui pe mine înaintea oamenilor, îl voi tăgădui și eu pe el înaintea Tatălui meu care este în ceruri. 34 Nu socotiți că am venit să arunc pace pe pământ; n‐am venit să arunc pace, ci sabie. 35 Căci am venit să învrăjbesc pe om cu tatăl său și pe fiică cu mamă‐sa și pe noră cu soacra ei. 36 Și vrăjmași ai omului sunt casnicii lui. 37 Cine iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe mine, nu este vrednic de mine; și cine iubește pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe mine, nu este vrednic de mine. 38 Și oricine nu‐și ia crucea sa și nu mă urmează, nu este vrednic de mine. 39 Cine își află viața, o va pierde și cine își pierde viața pentru mine, o va afla.
Primirea ucenicilor
40 Cine vă primește pe voi, pe mine mă primește și cine mă primește pe mine, primește pe cel ce m‐a trimis pe mine. 41 Cine primește un proroc în nume de proroc, va lua răsplată de proroc și cine primește pe un drept în nume de drept, va lua răsplata unui drept. 42 Și cine va adăpa pe unul din acești mici numai cu un pahar de apă rece în nume de ucenic, adevărat vă spun, nu‐și va pierde răsplata nicidecum.