Fariseii și datina bătrânilor
1 Atunci cărturarii și fariseii din Ierusalim vin la Isus zicând: 2 Pentru ce ucenicii tăi calcă datina bătrânilor? Căci nu‐și spală mâinile când mănâncă pâine. 3 Iar el a răspuns și le‐a zis: Pentru ce călcați și voi porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră? 4 Căci Dumnezeu a zis: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta; și: Cine vorbește de rău pe tată sau pe mamă să moară negreșit. 5 Iar voi ziceți: Cine va zice tatălui său sau mamei sale: Orice ai putea folosi de la mine este dăruit lui Dumnezeu ! — 6 nu va cinsti nicidecum pe tatăl său sau pe mamă‐sa. Și ați nimicit Cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră. 7 Fățarnicilor , bine a prorocit Isaia despre voi zicând: 8 Poporul acesta mă cinstește cu buzele lui, dar inima lor este departe de mine. 9 Dar în zadar mă cinstesc ei învățând ca învățături porunci omenești.
Lucrurile care spurcă pe om
10 Și a chemat la sine gloata și le‐a zis: Ascultați și înțelegeți: 11 Nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om. 12 Atunci ucenicii s‐au apropiat și‐i au zis: Știi că fariseii când au auzit cuvântul acesta, au găsit un prilej de poticnire? 13 Iar el a răspuns și a zis: Orice sad pe care nu l‐a sădit Tatăl meu cel ceresc va fi desrădăcinat. 14 Lăsați‐i; sunt călăuze oarbe de orbi; dar dacă un orb călăuzește pe un orb, amândoi vor cădea în groapă. 15 Și Petru a răspuns și i‐a zis: Deslușește‐ne pilda. 16 Dar el a zis: Și voi sunteți încă fără pricepere? 17 Nu înțelegeți că orice intră în gură se duce în pântece și se aruncă în hazna? 18 Dar cele ce pornesc din gură ies din inimă și acelea spurcă pe om. 19 Căci din inimă ies gânduri rele, omoruri, preacurvii, curvii, furturi, mărturii mincinoase, hule. 20 Acestea sunt cele ce spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om.
Femeia canaaneancă
21 Și Isus a ieșit de acolo și s‐a dus în părțile Tirului și ale Sidonului. 22 Și iată o femeie canaaneancă a ieșit din laturile acelea și a strigat zicând: Ai milă de mine, Doamne, Fiu al lui David; fiica mea este muncită rău de un drac. 23 Dar el nu i‐a răspuns un cuvânt. Și ucenicii săi s‐au apropiat și‐l rugau zicând: Dă‐i drumul, pentru că strigă după noi. 24 Dar el a răspuns și a zis : Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel. 25 Dar ea a venit și s‐a închinat lui zicând: Doamne, ajută‐mi. 26 Și el a răspuns și a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s‐o arunci la căței . 27 Iar ea a zis: Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. 28 Atunci Isus a răspuns și i‐a zis: O, femeie, mare este credința ta, fie‐ți cum voiești. Și fiica ei s‐a tămăduit din ceasul acela.
A doua înmulțire a pâinilor
29 Și Isus a trecut de acolo și a venit lângă marea Galileei și s‐a suit în munte și a șezut acolo. 30 Și gloate multe au venit la el având cu ei șchiopi, orbi, muți, strâmbi și alți mulți, și i‐au aruncat la picioarele lui și el i‐a tămăduit. 31 Încât gloata s‐a minunat văzând pe muți vorbind, pe strâmbi sănătoși, pe șchiopi umblând și pe orbi văzând: și au slăvit pe Dumnezeul lui Israel. 32 Iar Isus a chemat la sine pe ucenicii săi și a zis: Îmi este milă de gloată, pentru că de acum trei zile stăruiesc lângă mine și n‐au ce să mănânce. Și nu vreau să le dau drumul nemâncate, ca nu cumva să leșine pe drum. 33 Și ucenicii îi zic: De unde să avem noi în pustie atâtea pâini încât să săturăm atâta gloată? 34 Și Isus le zice: Câte pâini aveți? Iar ei au zis: Șapte și puțini peștișori. 35 Și a poruncit gloatei să șadă jos pe pământ. 36 Și a luat cele șapte pâini și pești, a mulțumit și a frânt și a dat ucenicilor, iar ucenicii gloatelor. 37 Și au mâncat toți și s‐au săturat și au luat prisosul de fărâmituri, șapte coșnițe pline. 38 Iar cei ce au mâncat erau patru mii de bărbați afară de femei și copii. 39 Și după ce a dat drumul gloatelor, s‐a suit în corabie și a venit în hotarele Magadanei.