Darurile capilor semințiilor
1 Și a fost așa : în ziua în care sfârșise Moise de așezat locașul și‐l unsese și‐l sfințise și toate uneltele lui și altarul și toate uneltele lui și le unsese și le sfințise, 2 mai marii lui Israel, capii caselor părinților lor, au adus un dar. Aceștia erau mai marii semințiilor, aceștia sunt cei ce au fost peste cei numărați. 3 Și ei și‐au adus darul înaintea Domnului: șase care acoperite și doisprezece boi; un car la doi mai mari și un bou de fiecare; le‐au adus înaintea locașului. 4 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 5 Ia‐le de la ei și să fie pentru facerea slujbei cortului întâlnirii și să le dai leviților, fiecăruia după slujba sa. 6 Și Moise a luat carele și boii și le‐a dat leviților. 7 A dat două care și patru boi fiilor lui Gherșon, după slujba lor. 8 Și a dat patru care și opt boi fiilor lui Merari, după slujba lor, sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul. 9 Dar fiilor lui Chehat nu le‐a dat, căci slujba sfântului locaș era asupra lor; îl purtau pe umeri. 10 Și mai marii au adus darul de sfințire al altarului, în ziua în care a fost uns, și mai marii și‐au adus darul înaintea altarului. 11 Și Domnul a zis lui Moise: Ei să‐și aducă darul pentru sfințirea altarului, fiecare mai mare în ziua lui. 12 Și cel ce și‐a adus darul în ziua întâi a fost Nahșon , fiul lui Aminadab, din seminția lui Iuda. 13 Și darul său a fost o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli ; un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș, amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn ca dar de mâncare , 14 o lingură de aur, de zece sicli , plină cu tămâie ; 15 un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an ca ardere de tot; 16 un țap din capre ca jertfă pentru păcat; 17 și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahșon, fiul lui Aminadab. 18 A doua zi a adus Netaneel, fiul lui Țuar, mai marele lui Isahar. 19 El și‐a adus darul: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli , un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn ca dar de mâncare; 20 o lingură de aur, de zece sicli , plină cu tămâie; 21 un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; 22 un țap din capre ca jertfă pentru păcat; 23 și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Netaneel, fiul lui Țuar. 24 A treia zi, mai marele copiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon. 25 Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli , un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn ca dar de mâncare; 26 o lingură de aur de zece sicli , plină cu tămâie; 27 un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an ca ardere de tot; 28 un țap din capre ca jertfă pentru păcat; 29 și jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon. 30 A patra zi mai marele copiilor lui Ruben, Elițur, fiul lui Ședeur. 31 Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli , un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 32 o lingură de aur, de zece sicli , plină cu tămâie; 33 un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot, 34 un țap din capre ca jertfă pentru păcat; 35 și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elițur, fiul lui Ședeur. 36 A cincea zi mai marele copiilor lui Simeon, Șelumiel, fiul lui Țurișadai. 37 Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli , un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 38 o lingură de aur, de zece sicli , plină cu tămâie; 39 un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an ca ardere de tot; 40 un țap din capre, ca jertfă pentru păcat; 41 și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai. 42 A șasea zi mai marele copiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Deuel. 43 Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli , un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 44 o lingură de aur, de zece sicli , plină cu tămâie; 45 un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; 46 un țap din capre ca jertfă pentru păcat; 47 și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel. 48 A șaptea zi mai marele copiilor lui Efraim, Elișama, fiul lui Amihud. 49 Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli , un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu făină, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 50 o lingură de aur de zece sicli , plină cu tămâie, 51 un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; 52 un țap din capre, ca jertfă pentru păcat; 53 și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elișama, fiul lui Amihud. 54 A opta zi mai marele copiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahțur. 55 Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli , un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu făină, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 56 o lingură de aur de zece sicli , plină cu tămâie; 57 un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an ca ardere de tot; 58 un țap din capre ca jertfă pentru păcat; 59 și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Gamliel, fiu lui Pedahțur. 60 A noua zi mai marele fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni. 61 Darul său a fost: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli , un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș, amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 62 o lingură de aur de zece sicli, plină cu tămâie, 63 un vițel, din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; 64 un țap din capre, ca jertfă pentru păcat; 65 și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni. 66 A zecea zi mai marele fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amișadai. 67 Darul său a fost: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli , un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș, amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 68 o lingură de aur, de zece sicli, plină cu tămâie; 69 un vițel din cireadă, un berbece, un miel, de un an, ca ardere de tot; 70 un țap din capre ca jertfă pentru păcat; 71 și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amișadai. 72 A unsprezecea zi, mai marele fiilor lui Așer, Paguiel, fiul lui Ocran. 73 Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli , un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn ca dar de mâncare; 74 o lingură de aur de zece sicli , plină cu tămâie; 75 un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; 76 un țap din capre ca jertfă pentru păcat; 77 și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de câte un an. Acesa a fost darul lui Paguiel, fiul lui Ocran. 78 A douăsprezecea zi mai marele fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan. 79 Darul său a fost: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli , un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș, amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 80 o lingură de aur de zece sicli , plină cu tămâie; 81 un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; 82 un țap din capre ca jertfă pentru păcat; 83 și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan. 84 Acesta a fost darul pentru sfințirea altarului în ziua ungerii sale din mâna mai marilor: douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece potire de argint, douăsprezece linguri de aur; 85 fiecare farfurie era de o sută treizeci de sicli și fiecare potir de șaptezeci; tot argintul vaselor era două mii patru sute de sicli, după siclul sfântului locaș; 86 cele douăsprezece linguri de aur pline cu tămâie, fiecare de zece sicli , după siclul sfântului locaș; tot aurul lingurilor era o sută douăzeci de sicli. 87 Toți boii pentru arderea de tot erau doisprezece, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an, și darul lor de mâncare și doisprezece țapi de capre ca jertfă pentru păcat. 88 Și toți vițeii pentru jertfa de pace erau douăzeci și patru de viței, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi, șaizeci de miei de un an. Acesta a fost darul pentru sfințirea altarului după ce a fost uns . 89 Și când a intrat Moise în cortul întâlnirii ca să vorbească cu El, a auzit glasul vorbindu‐i de pe scaunul îndurării care era peste chivotul mărturiei dintre cei doi heruvimi. Și vorbea către El.