Urare
1 Pavel, întemnițat al lui Hristos Isus și Timotei fratele către Filimon, iubitul și împreună lucrătorul nostru, 2 și Apfiei sora noastră și lui Arhip ostașul nostru împreună cu noi, și bisericii care este în casa ta: 3 Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos. 4 Mulțumesc Dumnezeului meu făcând totdeauna pomenire de tine în rugăciunile mele, 5 auzind de iubirea ta și de credința pe care o ai către Domnul Isus și către toți sfinții, 6 ca părtășia credinței tale să se facă lucrătoare pentru Hristos, în recunoașterea deplină a oricărui bine ce este în noi. 7 Căci noi am avut multă bucurie și mângâiere în iubirea ta, fiindcă inimile sfinților au fost răcorite prin tine, frate.
Rugămintea lui Pavel pentru Onisim
8 De aceea, deși am multă îndrăzneală în Hristos ca să‐ți poruncesc ce se cuvine, 9 totuși te rog pentru iubire mai mult, fiind așa cum sunt eu, Pavel cel bătrân, iar acum și un întemnițat al lui Hristos Isus, 10 te rog pentru copilul meu, pe care l‐am născut în legături, pe Onisim , 11 care altădată îți era nefolositor dar acum mult folositor și ție și mie, 12 pe care ți l‐am trimis înapoi, pe el, adică chiar inima mea: 13 pe care voiam să‐l țin la mine, ca să‐mi slujească în locul tău în legăturile evangheliei, 14 dar n‐am voit să fac nimic fără părerea ta, pentru ca binele de la tine să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie. 15 Căci poate pentru aceasta s‐a despărțit de tine puțină vreme, ca să‐l ai veșnic, 16 de acum nu ca rob, ci mai presus de rob, ca pe un frate iubit, mai ales mie și cu atât mai mult ție și în carne și în Domnul! 17 Deci dacă mă ai părtaș , primește‐l la tine ca pe mine. 18 Iar dacă te‐a nedreptățit în ceva sau îți datorează ceva, pune aceasta în socoteala mea: 19 Eu, Pavel, am scris cu însăși mâna mea, eu voi plăti, ca să nu‐ți zic că chiar tu însuți te datorezi mie. 20 Așa, frate, să trag acest folos de la tine în Domnul; ușurează‐mi inima în Hristos. 21 Având încredere în ascultarea ta, ți‐am scris știind că vei face și mai mult decât cele ce zic.
Urări de sănătate
22 Totodată însă pregătește‐mi și un loc de găzduire; căci nădăjduiesc că prin rugăciunile voastre vă voi fi dăruit. 23 Te îmbrățișează Epafra cel întemnițat împreună cu mine în Hristos Isus. 24 Tot așa și Marcu , Aristarh , Dima , Luca , împreună lucrători cu mine. 25 Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu duhul vostru! Amin.