Pronia cerească mână inimile și căile oamenilor
1 Inima împăratului este în mâna Domnului ca pâraiele de apă: o îndreaptă încotro vrea. 2 În ochii omului orice cale este dreaptă, dar Domnul cumpănește inimile. 3 A face dreptate și judecată este mai plăcut Domnului decât jertfa. 4 Ochii semeți și inima îngâmfată, adică candela celor răi, este păcat. 5 Gândurile celor harnici duc numai la îndestulare, dar ale celui ce este grăbit numai la lipsă. 6 Câștigarea de visterii cu limba minciunii este un abur mânat încoace și încolo de cei ce caută moartea. 7 Pe cei răi îi mătură asuprirea lor pentru că nu voiesc să facă dreptatea. 8 Calea celui încărcat de vină este foarte sucită, dar munca celui curat este dreaptă. 9 Este mai bine să locuiești în colțul unui acoperiș decât cu o femeie certăreață într‐o casă mare. 10 Sufletul celui rău dorește răul: aproapele său nu află har în ochii lui. 11 Când este pedepsit cel batjocoritor, prostul se face înțelept; și când este învățat cel drept, capătă cunoștință. 12 Cel Drept ia seama la casa celui rău; el prăbușește pe cei răi în nenorocire. 13 Cel ce‐și astupă urechile la strigătul săracului, va striga și el și nu va fi auzit. 14 Darul în ascuns abate mânia și darul în sân furia mare. 15 Este o bucurie pentru cel drept să facă dreptate, dar pentru lucrătorii nelegiuirii este o pierzare. 16 Omul care se rătăcește din calea priceperii se va odihni în obștea umbrelor. 17 Cel ce iubește petrecerea va fi om al lipsei; cel ce iubește vinul și untdelemnul, nu va fi bogat. 18 Cel rău va fi preț de răscumpărare pentru cel drept și vânzătorul va fi în locul celor cinstiți. 19 Mai bine să locuiești într‐un pământ pustiu decât cu o femeie certăreață și supărăcioasă. 20 Visteriile de preț și untdelemnul sunt în locuința înțeleptului, dar omul nebun le înghite. 21 Cel ce urmează dreptatea și îndurarea află viață, dreptate și cinste. 22 Înțeleptul se suie în cetatea celor tari și surpă tăria încrederii lor. 23 Cel ce‐și păzește gura și limba își păzește sufletul de strâmtorări. 24 Mândru, îngâmfat, batjocoritor, este numele celui ce lucrează cu mândrie și îngâmfare. 25 Pe leneș îl ucide pofta lui, căci mâinile lui nu vor să lucreze: 26 poftește și iar poftește toată ziua; dar cel drept dă și nu cruță. 27 Jerfa celor răi este o urâciune: cu cât mai mult când o aduc cu gând rău! 28 Martorul mincinos va fi pierdut, dar omul care aude va vorbi ca pentru totdeauna. 29 Omul rău are o față îndărătnică, dar cel cinstit ia aminte la calea sa. 30 Nicio înțelepciune, nicio pricepere, niciun sfat, nu stă împotriva Domnului. 31 Calul este pregătit pentru ziua de luptă, dar biruința este de la Domnul.