Strigarea prietenoasă a înțelepciunii
1 Înțelepciunea și‐a zidit casa, a tăiat cei șapte stâlpi ai ei; 2 și‐a junghiat junghierea; și‐a amestecat vinul și și‐a întins masa. 3 Și‐a trimis slujnicele; ea strigă pe cele mai înalte locuri ale cetății: 4 Oricine e prost să se abată încoace! Celui fără pricepere îi zice: 5 Veniți , mâncați din pâinea mea și beți din vinul pe care l‐am amestecat. 6 Lăsați prostia și trăiți, și mergeți pe calea priceperii. 7 Cel ce dojenește pe batjocoritor își dobândește rușine; și cel ce mustră pe cel rău, își dobândește o pată. 8 Nu mustra pe batjocoritor, ca să nu te urască. Mustră pe cel înțelept și te va iubi. 9 Dă învățătură celui înțelept și se va face și mai înțelept; învață pe cel drept și va adăuga învățătura. 10 Frica Domnului este începutul înțelepciunii și cunoștința Celui Sfânt este pricepere. 11 Căci prin mine zilele ți se vor înmulți și ți se vor adăuga ani de viață. 12 Dacă ești înțelept, pentru tine însuți ești înțelept; și dacă ești batjocoritor singur vei suferi. 13 Femeia nebună este bună de gură, ea este proastă și nu știe nimic. 14 Ea se așază la intrarea casei sale, pe scaun, în locurile înalte ale cetății, 15 ca să cheme pe trecătorii de pe drum care merg drept pe căile lor: 16 Cine este prost să se abată încoace! Și celui ce este lipsit de pricepere îi zice: 17 Dulci sunt apele furate și pâinea tăinuită este plăcută! 18 Și el nu știe că acolo sunt umbrele morții , oaspeții ei sunt în adâncurile Șeolului.